Hidrosind vrea să facă plângeri penale împotriva administratorului judiciar al Hidroelectrica

C.P.
Companii / 24 ianuarie 2013

Conducerea Hidrosind susţine că Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a ameninţat şi a pus presiune pe liderii sindicali pentru că au organizat, astăzi, un protest la sediul Hidroelectrica. Hidrosind a anunţat, într-un comunicat, că, din această cauză, vor face plângere penală împotriva lui Remus Borza.

Hidrosind arată că mişcarea de protest a fost perfect legală, contrar celor afirmate de administratorul judiciar al companiei, Remus Borza: "Există o lege care reglementează organizarea adunărilor publice, lege pe care Hidrosind a respectat-o. Nu există nicio prevedere în această lege care să interzică desfăşurarea unei pichetări în absenţa unui conflict colectiv de muncă, care să fie recunoscut de ITM".

Sindicaliştii susţin că aseară domnul Borza a transmis salariatilor Hidroelectrica următorul mesaj: "Faţă de cele menţionate mai sus (absenţa unui conflict de muncă - n.a.), ţinând seama şi de situaţia specială în care se află societatea, starea de insolvenţă, atragem atenţia tuturor salariaţilor societăţii că orice acţiune de protest este ilegală. Participarea la manifestări de acest gen poate atrage cercetarea dumneavoastră disciplinară".

Sindicaliştii au protestat ieri împotriva modului în care este administrată Hidroelectrica şi au cerut convocarea în regim de urgenţă a CSAT pentru analizarea situaţiei companiei.

Hidrosind a declanşat protestul în urma disponibilizărilor anunţate de Euro Insol.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Insolventa- o metoda legala de a fura si strica ceea ce au cladit parintii nostri : SISTEMUL ENERGETIC NATIONAL !

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb