Holdinguri. În România?

Mă folosesc de subiectul intens mediatizat zilele acestea („Pavăl Holding cumpără Carrefour”) pentru a readuce în atenţia antreprenorilor români această soluţie (holdingurile) încă - din păcate - prea puţin cunoscută.

Încep cu concluzia, dar e important să citiţi până la capăt.

În România se (mai) întâmplă şi lucruri bune! Cu cât le ştiu mai mulţi antreprenori, cu cât le folosesc mai mulţi, cu atât ne va fi mai bine ca ţară.

Pavăl Holding este un exemplu, e drept, cel mai vizibil în momentul de faţă. Dar mai sunt şi alte exemple, holdinguri create de antreprenori români de succes. Eu şi echipa mea de avocaţi şi fiscalişti suntem onoraţi că, de-a lungul timpului, am contribuit la înfiinţarea câtorva dintre ele. Ne bucură şi faptul că am contribuit la localizarea acestora în România şi nu prin cine ştie ce alte ţări şi sperăm să o facem şi în continuare din ce în ce mai des.

În plus, ne putem mândri cu faptul că am contribuit la implementarea legislaţiei care a făcut acest lucru posibil şi sperăm să fim auziţi şi acum, când vorbim de alte măsuri de modernizare a legislaţiei noastre.

• Ce sunt holdingurile?

Holdingurile sunt companii folosite, în principal (de preferinţă exclusiv), pentru administrarea participaţiilor în alte companii şi pentru a efectua investiţii noi. Ideal, holdingul nu are propriile activităţi comerciale.

Sunt oare holdingurile reglementate în legislaţia românească? Nu, dar nici nu avem nevoie. Holdingul poate fi un SRL sau un SA, ambele forme de încorporare reglementate încă din 1990, prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

• Ce face ca un stat să fie preferat pentru înregistrarea holdingurilor?

Scriam în Capitolul 4 - „Despre holdinguri” din lucrarea „Despre fiscalitate şi competitivitate” publicată la începutul lui 2012 că - pentru a fi luat în considerare pentru amplasarea holdingurilor - un stat trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

i)Să aibă încheiate convenţii privind evitarea dublei impuneri cu un număr cât mai mare de state;

ii)Să aibă o cotă de impozit pe profit competitivă;

iii)Să nu impoziteze câştigurile de capital (din vânzarea participaţiilor deţinute în alte companii), eventual în anumite condiţii;

iv)Opţional, să permită consolidarea pentru impozitul pe profit în grup.

Constatam atunci, în 2012, că primele două condiţii erau deja îndeplinite de România (89 convenţii semnate, 16% impozit) şi propuneam următoarele:

i)Neimpozitarea câştigurilor din vânzarea titlurilor de participare, dacă la data vânzării holdingul deţine mai mult de 10% din compania vândută sau dacă investiţia făcută e de cel puţin 1 milion de euro, de mai mult de 1 an. Am propus această soluţie (similară cu soluţia ce funcţiona în Luxemburg), pentru a favoriza investiţiile pe termen ceva mai lung, nu neapărat cele speculative, de tip „flip” (precum Cipru sau, mai nou, UAE);

ii)Reducerea de la 2 ani la 1 an şi respectiv de la 20% la 10% a condiţiilor pentru aplicarea Directivei 2011/96/EU din 30.11.2011 Parent/Subsidiary (Directiva P/S), directivă care se referă la neimpozitarea dividendelor plătite asociaţilor/acţionarilor, persoane juridice înregistrate în UE;

iii)Neimpozitarea câştigurilor din vânzarea titlurilor vândute pe bursă, dacă sunt deţinute de mai mult de 1 an.

Ce s-a întâmplat de atunci?

i)În 2014 Codul fiscal a fost modificat, câştigurile din vânzarea de titluri de participare devenind neimpozabile în condiţiile propuse în 2012 (art. 23, lit. (j)): >1 an, >10%, la fel şi condiţiile pentru aplicarea Directivei P/S. Din păcate nu au fost preluate şi propunerile referitoare la investiţia minimă şi investiţiile pe bursă.

Practic, cu această măsură, Guvernul de atunci a pus România pe harta locaţiilor pentru holdinguri.

ii)În 2020, în Codul fiscal a fost adăugat un capitol nou (Capitolul IV1 - art. 421 - 4211), prin care a fost introdusă şi posibilitatea consolidării fiscale pentru companiile româneşti constituite într-un grup fiscal (în anumite condiţii, nu detaliez aici). Această soluţie permite îmbunătăţirea cash-flow-lui la nivel de grup, prin compensarea pierderii fiscale a unei/unor companii cu profitul celorlalte (evident, pierderea nu se mai reportează, fiind recuperată prin compensare).

Acest instrument a fost afectat de IMCA, dar să sperăm că barbarismul dispare din 2027.

• Ce câştigă şi ce pierd statele care implementează acest tip de legislaţie?

Câştigurile sunt evidente: dezvoltarea pieţei financiare, dezvoltarea serviciilor profesionale, imobiliare (birouri), adică business cu valoare adăugată.

Pierde oare un astfel de stat impozitul pe profit (prin neimpozitare)?

Nicidecum, că oricum nu le putea impozita! Toate Convenţiile privind evitarea dublei impuneri (Articolul 13 - Câştiguri de capital) prevăd că aceste câştiguri sunt impozitate în statul de rezidenţă al holdingului (de ex., Cipru, Luxemburg, Olanda, Malta, UAE, etc). Statele acestea înţeleseră deja cât de mult au de câştigat fiind prietenoase cu investitorii.

• Cum de susţin eu o „neimpozitare”?

Sunt, probabil, vocea cea mai potrivnică scutirilor, excepţiilor, privilegiilor, fiscale sau de altă natură. Aici nu este însă vorba de aşa ceva, ci despre eliminarea dublei impuneri (impozit pe profit + impozit pe dividende).

Pentru mine, companiile sunt o ficţiune juridică. Omul, investitorul este cel care există cu adevărat, cel care înfiinţează aceste companii şi în jurul lui trebuie gândită legislaţia, inclusiv cea fiscală.

Aduc aminte şi ce susţin, încă din 2004, când am contribuit la introducerea cotei unice de 16%: impozitul pe venit egal cu impozitul pe profit (16%), dar şi că impozitul pe profit + impozitul pe dividende = 16%, adică:

-Dacă dividendul provine dintr-o companie care a plătit impozit pe profit 16%, impozitul pe dividende trebuie să fie zero (16 + 0 = 16);

-Dacă dividendul provine dintr-o companie unde impozitul pe profit este zero (ex. holding care obţine doar venituri neimpozabile), impozitul pe dividende trebuie să fie 16% (0 +16 = 16);

-Evident, intermediar, putem avea orice combinaţie de x +y = 16.

Mai aduc aminte şi faptul că, în 2016, propuneam modificarea definiţiei dividendului pentru a asimila dividendelor şi profiturile parcate prin paradisuri fiscale (CFC Rules Focused on the UBO/OECD).

De ce scriu aceste lucruri? Ca să evităm discuţii inutile pe subiectul „neimpozitării”:

-Dublă impozitare: NU;

-Dublă neimpozitare: NU;

-Impozitare: DA.