Igor Dodon, fost preşedinte pro-rus al Republicii Moldova şi actual lider al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), aflat în opoziţie, a criticat vizita liderilor europeni programată săptămâna viitoare la Chişinău, acuzându-i că vin să sprijine partidul de guvernământ PAS înainte de alegerile parlamentare de peste o lună şi considerând deplasarea o ingerinţă în treburile interne ale ţării.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, şi premierul Poloniei, Donald Tusk, urmează să viziteze Chişinăul miercuri, 27 august, la invitaţia preşedintei Maia Sandu, cu ocazia împlinirii a 34 de ani de independenţă a Republicii Moldova. Potrivit Palatului Élysee, liderii europeni vor reafirma sprijinul pentru securitatea, suveranitatea şi parcursul european al ţării, care se confruntă cu tentative de destabilizare din partea Rusiei.
„O delegaţie mare vine săptămâna viitoare în Moldova pentru a o sprijini pe Maia Sandu. Consider că aceasta este o intervenţie directă în treburile interne ale ţării. Imaginaţi-vă dacă Putin sau Lukaşenko ar fi participat de Ziua Independenţei în 2020, când am avut alegeri prezidenţiale. Ce scandal ar fi fost în capitalele europene! Dar lor li se permite să treacă peste toate liniile roşii pentru a susţine aici, în Moldova, marionetele, sorosiştii şi globaliştii”, a declarat Dodon.
În emisiunea sa online „În direct cu Igor Dodon”, fostul preşedinte i-a transmis direct lui Emmanuel Macron că nu va uita ceea ce consideră o interferenţă, subliniind că aceasta contravine intereselor cetăţenilor moldoveni. Dodon a mai spus că, deşi respectă partenerii francezi, aceştia ar trebui să sprijine Moldova şi nu „marioneta Maia Sandu şi grupul ei organizat PAS”.
Liderii europeni vor susţine declaraţii de presă la sediul Preşedinţiei şi se vor adresa publicului în cadrul unui concert în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Pe 31 august, de Ziua Limbii Române, la Chişinău este aşteptat şi preşedintele României, Nicuşor Dan. Preşedinţia moldoveană a transmis că prezenţa liderilor europeni reconfirmă „încrederea în Republica Moldova şi sprijinul pentru drumul european”.
Vizitele au loc cu o lună înainte de alegerile parlamentare programate pe 28 septembrie, la care candidează atât PAS, formaţiunea pro-europeană a Maiei Sandu, cât şi Blocul „Patriotic”, alcătuit din partide de opoziţie pro-ruse: PSRM, Partidul Comuniştilor, Partidul Republican „Inima Moldovei” şi Partidul „Pentru Viitorul Moldovei”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2025, 17:34)
Dar ce este cu aceasta groaza a europenilor? De ce le este teama, daca isi baga picioarele deschis chiar si cea mai anemica idee de democratie? Nu era Maia cea mai democrata dintre democratii europeni si poporul o urmeaza neconditionat, ca pe ala cu sinuciderea colectiva din Guyana?