Ilie Bolojan a declarat, la conferinţa de presă de final de săptămână, că pachetul fiscal bugetar prezentat în Parlament urmăreşte creşterea veniturilor şi plafonarea cheltuielilor prin măsuri exclusiv structurale, primite pozitiv atât de ECOFIN, cât şi de pieţele financiare.
„Am reuşit să ne împrumutăm la dobânzi mai mici, pentru că marja de risc pentru România este mai scăzută, ceea ce înseamnă economii importante, de peste 200 de milioane de euro în dobânzi, în următorii 14 ani”, a precizat Bolojan. Totodată, agenţiile de rating au apreciat pachetul ca un pas pozitiv, însă îmbunătăţirea ratingului va depinde de implementarea riguroasă a măsurilor viitoare.
Oficialul a subliniat că, pentru a menţine trendul favorabil, este nevoie de stabilitate politică şi de continuarea reformelor, cu evitarea măsurilor populiste.
Una dintre priorităţile lunii iulie este reforma societăţilor comerciale în care statul este acţionar majoritar. Bolojan a vorbit despre un „tablou foarte prost pentru statul român”, rezultat din pierderile, indemnizaţiile exagerate şi administrarea ineficientă a acestor companii. „O bună parte din aceste active sunt sub potenţialul pieţelor în care operează. Putem obţine pierderi mai mici, servicii mai bune şi profituri mai mari, care să ajungă în sănătate, educaţie sau alte domenii prioritare”, a afirmat acesta.
Bolojan a anunţat un pachet amplu de măsuri: publicarea săptămânală a datelor privind conducerea şi indicatorii de performanţă ai companiilor, modificarea acestor indicatori pentru a reflecta specificul fiecărei industrii şi introducerea unor standarde financiare clare. „Avem oameni instalaţi în funcţii pe baza unor indicatori formali, unde dacă bifezi două şedinţe şi un raport, îţi faci treaba. Nu mai putem continua aşa”, a spus el.
Printre măsurile vizate se află reducerea numărului de membri în structurile de conducere, plafonarea indemnizaţiilor la valori rezonabile, diminuarea subvenţiilor acordate de stat, calcularea corectă a necesarului de personal, închiderea societăţilor cu pierderi cronice şi transferul profiturilor suplimentare către bugetul public.
„Avem companii cu poziţii de monopol sau semi-monopol care ar trebui să genereze profit doar mergând la serviciu, dar cu toate acestea înregistrează pierderi. Iar în altele avem mai mulţi membri în consiliile de administraţie decât angajaţi”, a adăugat Bolojan. El a precizat că actualul sistem de guvernanţă corporativă a fost deturnat, prin interpretarea convenabilă a legislaţiei, ceea ce a dus la salarii şi bonusuri disproporţionate, fără nicio legătură cu performanţele reale.
Reforma vizează şi reducerea numărului total de companii de stat monitorizate, care, potrivit lui Bolojan, nu ar trebui să depăşească 200, comparativ cu cele peste 1.400 gestionate în prezent.
„Fiecare leu pierdut printr-o administrare proastă înseamnă miliarde cumulate la nivel naţional. Nu putem lăsa la nesfârşit conducători care încasează sume enorme fără să livreze rezultate. Dacă va fi nevoie, vom intra şi într-un conflict direct pentru a opri aceste abuzuri”, a avertizat Bolojan.
Un grup de lucru condus de Dragoş Anastasiu şi format din reprezentanţi ai principalelor ministere (Finanţe, Economie, Energie) lucrează deja la noul pachet legislativ, care urmează să fie prezentat în următoarele două săptămâni.
Bolojan a oferit şi câteva exemple relevante pentru a susţine necesitatea reformei. El a arătat că băncile de stat din România, deşi au management performant pe hârtie şi salarii de zeci de mii de euro pentru conducere, înregistrează randamente ale capitalului la jumătate faţă de competitorii privaţi. A menţionat şi companii precum CFR sau Metrorex, care primesc anual subvenţii de miliarde de lei, dar nu reuşesc să atingă nici performanţele firmelor private din domeniu, nici standardele practicate la nivel european.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 11.07.2025, 18:16)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2025, 19:27)
Nu am auzit NICI o companie de stat,
unde sefimea sau consiliul de administratie sa fi redus veniturile proprii,
dar ca au ridicat cu 200-300 % pana la 1000 % DA.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2025, 21:12)
TUCIURIU a anuntat ca toate COMPANIILE care sunt majoritare de stat,vor fi PRIVATIZATE iar unele,VANDUTE STAPANILOR SAI. Cele PRIVATIZATE,vor avea MANAGERI STRAINI care vor lucra si ei la VANZAREA lor catre STRAINI. Vor urma concedieri masive pentru o asazisa optimizare,somerii, se vor angaja in armata si dupa instruire vor fi trimisi sa lupte in UCRAINA ca sa ne apere de RUSI.!