IMM România solicită dezbatere publică pe impactul acordului UE-Mercosur

G.M.
Ziarul BURSA #Companii / 14 ianuarie

IMM România solicită dezbatere publică pe impactul acordului UE-Mercosur

IMM România, confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri, consideră că dezvoltarea comerţului dintre UE şi statele Mercosur trebuie să aibă loc ţinând cont de interesele tuturor actorilor care pot suferi din cauza unei concurenţe neloiale, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei.

De aceea, IMM România solicită organizarea imediată a unei dezbateri publice cu reprezentanţii mediului de afaceri privind impactul Acordului UE-Mercosur, cu participarea europarlamentarilor români, reprezentanţi ai Guvernului şi ai Parlamentului României, pentru identificarea soluţiilor adecvate susţinerii întreprinderilor româneşti.

Florin Jianu, preşedintele IMM România a declarat, potrivit sursei citate: ”Avantajele pe care orice acord de liber schimb le oferă pentru mediul de afaceri, fermieri si pentru IMM-uri, în lipsa unor măsuri care să garanteze concurenţa loială pe termen lung, pot rămâne doar o iluzie, având în schimb efecte negative certe prin eliminarea producătorilor autohtoni de pe piaţă. Libertatea comerţului şi existenţa spaţiilor de liber schimb sunt elemente fără de care dezvoltarea economiei României, legată de UE, nu poate avea loc, dar sunt necesare instrumente care susţin oportunităţi corecte pentru toţi actorii economici”.

Reprezentanţii IMM România arată că, în contextul generat de îngijorările fermierilor români referitoare la Acordul UE-Mercosur, din cauza lipsei unei consultări reale privind efectele acestuia, nerealizarea unui studiu de impact economico-social privind Acordul asupra fermierilor români, lipsa controalelor reale a calităţii produselor şi preţurile de dumping, confederaţia antreprenorilor mici şi mijlocii din ţara noastră consideră că pentru susţinerea acestui acord sunt necesare următoarele măsuri suplimentare pentru protejarea fermierilor români:

- elaborarea de strategii sectoriale şi multisectoriale care să vină în susţinerea agriculturii româneşti, în condiţiile intrării pe piaţă a unor produse obţinute la aproape jumătate din costurile pe care le au produsele similare româneşti;

- organizarea urgentă de consultări cu fermierii şi agricultorii români pentru identificarea măsurilor necesare pentru protejarea acestora;

- dezvoltarea urgentă de laboratoare acreditate pentru analizarea produselor fito-sanitare, având în vedere standardele diferite de producţie;

- realizarea de informări privind impactul real al Acordului asupra pieţei româneşti.

IMM România arată că acordul UE-Mercosur crează oportunităţi de export pentru sectorul serviciilor digitale şi al industriei automotive, dar acestea pot fi pe termen scurt şi mediu, existând riscul, în lipsa unor politici de susţinere la nivel european, ca producătorii europeni să se relocheze în America de Sud, având în vedere costurile mai mici cu forţa de muncă şi materiile prime. De aceea, reprezentanţii antreprenorilor din ţara noastră reamintesc că statele cu o industrie şi agricultură dezvoltate au votat împotriva acestui acord, iar printre ele se numără Franţa, Polonia, Austria, Irlanda şi Ungaria, în timp ce Belgia s-a abţinut.

În comunicatul de presă citat, IMM România solicită luarea următoarelor măsuri pentru protejarea producătorilor români afectaţi de Acordul UE-Mercosur:

- corectarea anexei pe agricultură pentru protejarea suplimentară a fermierilor şi agricultorilor români;

- elaborarea unei strategii naţionale a României pentru dezvoltarea şi protejarea sectoarelor economiei naţionale, aceasta trebuind să conţină: instrumente juridice şi financiare pentru internaţionalizarea produselor şi serviciilor româneşti; organizarea de misiuni economice în ţările Mercosur; acordarea de subvenţii pentru producătorii afectaţi de importurile din ţările Mercosur; alocarea de fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie; stabilirea de obiective clare pentru ataşaţii economici ai României, pentru impulsionarea exporturilor firmelor româneşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3626
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4648
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8778
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.1962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb