ÎN PRIMELE 11 LUNI ALE ANULUI, ANAF a înaintat 3.060 de sesizări penale

Andrei Stan
Companii / 15 decembrie 2015

Prejudiciile se ridică la 10 miliarde de lei

Inspecţia Fiscală din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a înaintat, în primele 11 luni ale acestui an, 3.060 de sesizări penale, cu prejudicii totale de 10,04 miliarde de lei, în urma verificării a 55.948 de contribuabili, potrivit unui comunicat al ANAF remis astăzi redacţiei.

"Din cei 55.948 de contribuabili verificaţi în primele 11 luni (persoane fizice şi juridice), în cazul a 2.999 dintre aceştia au fost înaintate 3.060 de sesizări penale. Valoarea totală a prejudiciilor aferente celor 3.060 de sesizări penale este de 10,04 miliarde de lei", se arată în comunicatul ANAF.

Conform sursei citate, 721 de sesizări au vizat operatori economici de tip "fantomă" pentru prejudicii de 2,62 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte totalul sumelor suplimentare stabilite (obligaţii plus accesorii), cuantumul acestora este de 17,39 miliarde de lei, în creştere cu 24,35% faţă de anul trecut.

"De remarcat faptul că această creştere a avut loc în ciuda diminuării numărului de agenţi economici verificaţi. Această diminuare survine ca urmare îmbunătăţirii selecţiei contribuabililor în vederea verificărilor, prin rafinarea analizelor de risc", precizează comunicatul.

Potrivit ANAF, în 2014 au fost verificaţi 65.966 de contribuabili.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb