ÎN SEPTEMBRIEExporturile Germaniei - cel mai semnificativ avans din ultimii doi ani

A.P.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Exporturile Germaniei au înregis-trat, în septembrie, cel mai semnificativ avans din ultimii aproape doi ani, sporind speranţele că nu va intra în recesiune cea mai mare economie europeană, afectată de tensiunile comerciale globale şi de incertitudinile legate de Brexit, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Exporturile au urcat cu 1,5% în septembrie, comparativ cu luna precedentă (când s-au contractat cu 0,9%), în timp ce importurile au înregistrat un avans de 1,3% (după o expansiune de 0,1% în august), a anunţat vineri Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Aceasta este cea mai mare creştere a exporturilor din noiembrie 2017. Economiştii se aşteptau la un avans de 0,4% al exporturilor şi la o stagnare a importurilor, conform surselor citate.

"Deşi nu există nicio îndoială că industria este în recesiune, întreaga economie germană ar fi putut evita un nou declin - şi prin urmare o recesiune tehnică -, chiar în ultimul moment", a comentat economistul Carsten Brzeski de la ING. Acesta se aşteaptă la o uşoară majorare a consumului şi la o creştere zero a sectorului construcţiilor, în trimestrul al treilea din 2019.

Excedentul comercial s-a adâncit la 19,2 miliarde euro în septembrie, de la 18,7 miliarde euro luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un excedent de 18,1 miliarde euro.

Economiştii susţin că tensiunile comerciale globale, incertitudinile legate de Brexit şi cererea mai slabă pentru produse industriale afectează economiile din întreaga lume.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat în trimestrul al doilea şi mulţi economişti se aşteaptă la un declin şi în cel de-al treilea trimestru, ceea ce ar conduce la o recesiune tehnică.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS