Reţele Electrice România, parte a grupului PPC, anunţă că au fost finalizate lucrările de modernizare pentru staţia de transformare 110/20 kV Freidorf din zona de vest a Timişoarei, care deserveşte circa 9.000 de clienţi, potrivit unui comunicat de presă.
Investiţia are o valoare de circa 26 de milioane lei şi face parte din strategia companiei de a creşte calitatea şi rezilienţa serviciului de distribuţie a energiei electrice, precizează comunicatul.
Staţia de transformare 110/20 kV Freidorf a fost construită în anul 1979, iar importanţa sa în schema de alimentare a Timişoarei şi a zonei periurbane derivă din faptul că poate prelua, în cazuri de întreruperi neplanificate, alimentarea staţiilor adiacente, şi alimentează, astfel, până la 60.000 de clienţi.
„Reţele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a finalizat lucrările de modernizare pentru staţia de transformare 110/20 kV Freidorf, care deserveşte circa 9.000 de clienţi din zona cu acelaşi nume a Municipiului Timişoara. Investiţia de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a creşte calitatea şi rezilienţa serviciului de distribuţie a energiei electrice în zonele sale de responsabilitate”, se precizează într-un comunicat al companiei.
Pe lângă creşterea calităţii alimentării cu energie electrică a clienţilor existenţi, modernizarea staţiei contribuie la susţinerea dezvoltării potenţiale a zonei, atât din punct de vedere rezidenţial cât şi pentru consumul agenţilor economici.
„Acest proiect de modernizare face parte din strategia companiei noastre de a moderniza şi digitaliza reţeaua de distribuţie a energiei electrice în mod constant. Prin astfel de proiecte, contribuim la realizarea unei infrastructuri energetice cu un grad sporit de rezilienţă şi fiabilitate, adaptată nevoilor clienţilor, pentru a sprijini dezvoltarea comunităţii din care facem parte,” a declarat Mihai Peşte, Director General al Reţele Electrice România, în comunicat.
Lucrările de modernizare a staţiei au început în luna aprilie 2024. Acestea au vizat înlocuirea echipamentului primar care deserveşte buna funcţionare a staţiei de transformare, cât şi protecţiile şi circuitele secundare. Staţia Freidorf este echipată cu 2 transformatoare 110/20 kV cu o putere de 25MVA fiecare, 2 celule LEA 110 kV, 17 celule de medie tensiune a câte 20 kV, 1 celulă cuplă 20 kV, 2 celule grup tratare neutru şi servicii interne 20/0,4kV, se precizează în comunicat.
Printre echipamentele înlocuite în cadrul lucrărilor de modernizare se numără un transformator de putere 110/20 kV; toate celulele de 20 kV de medie tensiune, serviciile interne, grupurile de tratare a neutrului reţelei de medie tensiune şi bobinele de stingere aferente.
De asemenea, au fost înlocuite circuitele secundare şi protecţiile electromecanice cu protecţii digitale, atât pentru celulele de linie 110 kV, transformatoarele de 110/20 kV, cât şi cele aferente celulelor de medie tensiune.
”Toate aceste lucrări au ca principal beneficiu îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru consumatori şi rezilienţa în alimentare, astfel încât eventuale întreruperi în alimentare să fie de durate cât mai reduse”, susţin oficialii companiei.
Compania Reţele Electrice România operează reţele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării, Muntenia (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC.
Reţelele electrice operate de către Reţele Electrice România numără 293 de staţii de transformare şi peste 26.000 de posturi de transformare.




















































Opinia Cititorului