Actualizare 11:48 Ponta: "M-a bucurat faptul că domnul preşedinte Iohannis a ajuns în România reală"
Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că este de acord că trebuie o dezbatere foarte serioasă ''pe ce sunt puşi copiii la şcoală să înveţe''
"M-a bucurat faptul că domnul preşedinte Iohannis, în sfârşit, a ajuns în România reală, cea în care într-adevăr sunt foarte multe probleme. Împreună cu Guvernul putem să ajutăm, domnia sa ştie, că a fost primar, şi a zis că efectiv locaţiile şcolilor sunt ale primăriilor. Cred că mai ştie, tocmai pentru că a fost primar, că în 2010 Guvernul cu Predoiu ăsta de azi le-a tăiat la primari cotele defalcate de TVA şi nu au mai avut bani să întreţină şcolile. De asemenea, cred că ştie şi eu sunt de părere că oricâte probleme sunt cu şcolile administrate de primari oricum e mai bine decât să fie administrate de minister la Bucureşti toate şcolile. Sunt de acord că trebuie o dezbatere foarte serioasă pe ce îi punem pe copii să înveţe. Acum sunt şi eu tată a doi copii şi nu sunt mulţumit, mi se pare că fac lucruri pe care nu le folosesc şi nu fac lucruri pe care ar trebui să le facă", a spus Ponta, la sediul PSD, întrebat despre propunerea preşedintelui Iohannis de a elabora un pact pe trei ani care să rezolve problemele din educaţie.
(M.V.)
---------------
Preşedintele a participat la conferinţa "SMART DIASPORA 2020+: Cum valorificăm potenţialul strategic al diasporei româneşti".
Principalele declaraţii ale lui Klaus Iohannis:
- Ţin să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi, pentru că duceţi cu voi peste tot performanţa.
- Administraţia prezidenţială a început discuţii cu alte instituţii, iar eu m-am întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din mai multe state europene.
- Avem acum şi un consilier specializat care a trăit mai multă vreme în străinătate şi s-a întors acasă.
- Obiectivul nostru pe termen lung este o relaţie puternică a comunităţii româneşti şi a autorităţilor cu disapora.
- Ţinta este de a valorifica potenţialul diasporei româneşti ca punte de legatură cu alte state, dar şi de a şti noi de acasă ce să facem pentru diaspora.
- Eforturile noastre vor fi un succes atunci când munca în afara ţării va fi doar o chestiune de alegere, nu de necesitate.
"Trebuie sa gasim raspunsuri la 3 intrebari:
1. Cum transformăm exodul creierelor, aşa numitul "brain drain", din pierdere în câştig pe termen lung, cu alte cuvinte într-un "brain gain"? Cum facem ca specialiştii - medicii, profesorii, cercetatorii etc. - care pleacă din ţară să se şi întoarcă la un moment dat?
Ştim că dumneavoastră, iniţiatorii evenimentului de astătzi, aveţi un set de propuneri. Una dintre problemele care poate fi rapid rezolvată, dacă există voinţă, este recunoaşterea diplomelor, echivalarea lor.
2. Ce facem pentru românii care aleg să rămână în străinătate? Cum îi sprijinim să îşi păstreze identitatea?
Asigurarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din disaspora este esenţială.
Partidele politice, după consultarile de la Cotroceni, s-au angajat să introducă votul prin corespondenţă. Sper că până la finalul acestei sesiuni parlamentare să îşi onoreze promisiunea.
3. Cum sprijinim şi încurajăm diaspora să se transforme într-o voce mai puternică a României în lume?
Românii de peste graniţă sunt o sursă de inspiraţie şi un sprijin pentru ţară care au mare nevoie de ei.", a declarat Iohannis în cadrul conferinţei.
1. Diaspora
(mesaj trimis de Cristi C în data de 15.09.2015, 12:15)
Sunt prea nepoliticos dacă spun că nu îmi pasă de diaspora? În mintea mea, diaspora este un termen mai specializat și nu include pe cei care merg câteva luni pe an la muncă în afară, pe un contract.
Diaspora este formată din cei plecați cu speranța de a rămâne acolo, chiar dacă se gândesc că s-ar putea întoarce la pensie în țară și mai vin o dată pe an să își vadă rudele. Sigur că pot întâmpina probleme de adaptare la o altă cultură, etc. Dar este alegerea lor. Atenția lor ar trebui să fie 110% la ceea ce se întâmplă în comunitățile lor de acolo, în adaptarea la noua patrie, integrarea în societatea străină. Eu nu înțeleg cum cineva parte din diaspora mai are pretenția să susțină că este atent la ceea ce se întâmplă în țară sau că știe cum merg lucrurile. Este aberant. Odată plecat trebuie să fii plecat și cu asta, basta. Nu să fii cu trupul într-un stat și să jelești după locurile natale. Să facă bine să urmeze pașii pentru a-și obține cetățenia statului în care sunt și la revedere.
Ei bine, nu îmi pasă de diaspora română. Aaa, dacă vor să își facă un ONG care să le reprezinte punctele de vedere în spațiul public intern din România, bine. Sunt bineveniți. Altfel? Sunt aproape niște străini și atât. Nu ar trebui să aibă tupeul să ceară atenția statului român mai mult decât o are un cetățean aflat în România.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de JR în data de 15.09.2015, 13:34)
Habar nu ai ce vorbesti si nu ne intereseaza ce crezi tu . Nu cere nimeni o atentie speciala noi santem romani la fel ca multi altii din tara sau de oriunde si reprezentam cu mandrie Romania
1.2. De ce? (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 15.09.2015, 15:09)
De ce vrei să reprezinți România și nu Germania (sau altceva), noul tău stat care te ocrotește în fiecare zi, care îți oferă servicii și în care îți formezi o altă viață? Ce naiba mai stai cu gândul la România? Nu poți să strigi pentru echipa de fotbal a Germaniei?
1.3. Excepție făcând niște țări arabe (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 15.09.2015, 15:19)
Dacă ești emigrant în Qatar, Emirate sau Arabia Saudită, da, atunci te înțeleg foarte bine, pentru că muncitorii străini acolo nu au nicio șansă de integrare, sunt mereu văzuți ca niște corpuri străine pe pas de plecare sau expulzare. Altfel, lasă-ți orgoliul prostesc că ești român, că nu ai niciun merit în asta. Fii cetățeanul noii tale țări adoptive și atunci poți fii mândru de ceva ce ai realizat singur (ai devenit cetățean al altui stat - meritul este al tău; dacă te-ai născut într-un stat, tu personal nu ai niciun merit).
1.4. cristi.c. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de n.a. în data de 15.09.2015, 15:31)
din fericire opiniua ta nu conteaza ,diasporei nici atat nu ii pasa de romani ca tine. iar cei din diaspora va fi ,vor trai si vor muri romani
1.5. Fiecare are posibilitatea să se autotortureze (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 15.09.2015, 15:53)
Și să trăiască în străinătate ca într-un exil. Dar trebuie să fii mare prost să faci asta. România nu este icoana aia pe care o are un exilat în suflet în timp ce se află în altă țară, ci este spațiul, realitatea care ție, cel emigrat, ți-a fost neprielnică. Nu a fost tuturor neprielnică (sunt foarte mulți care rămân pentru că sunt rezonabil de mulțumiți în România reală și, după cum spune Iohannis, ALEG să rămână). Dar celor care au găsit România reală neprielnică, duceți-vă fraților unde vedeți cu ochii și integrați-vă acolo. Nu vă mai auto-torturați cu o imagine bucolică a unei Românii care a reprezentat INSUCCESUL pentru voi.