Majorarea directă la 10% a impozitului aplicat câştigurilor de capital, fără a permite compensarea pierderilor, ar descuraja puternic investiţiile pe piaţa de capital din România, ar reduce lichiditatea, ar limita accesul companiilor la finanţare şi ar putea determina o migrare accelerată a investitorilor individuali către pieţe externe, spune Ionel Uleia, preşedintele societăţii de brokeraj Prime Transaction.
Domnia sa ne-a transmis: ”Discutăm despre o propunere fiscală care, cel mai probabil, nu a fost explicată în mod corespunzător. În prezent, câştigurile de capital obţinute din tranzacţii bursiere sunt impozitate cu 1% sau 3%, în funcţie de perioada de deţinere, fără posibilitatea de a deduce pierderile din anii anteriori. Dacă noua propunere vizează majorarea acestei cote la 10%, menţinând totodată actualul regim de nedeductibilitate a pierderilor, atunci vorbim de fapt despre o creştere efectivă a poverii fiscale de până la 900% (raportat la cota de 1% sau 3%). Este puţin probabil ca aceasta să fi fost intenţia reală a iniţiatorilor măsurii.
Având în vedere contextul economic şi fiscal actual din România, o abordare mai echilibrată şi realistă ar fi păstrarea structurii existente şi, eventual, o ajustare procentuală - de exemplu, de la 1% la 1,1%, respectiv de la 3% la 3,3%. Întrucât impozitul este reţinut la sursă, statul beneficiază de o colectare eficientă, sigură şi predictibilă, fără a fi afectată de optimizări fiscale sau raportări selective de pierderi.
În schimb, o majorare directă la 10%, fără a permite compensarea pierderilor, ar descuraja puternic investiţiile pe piaţa de capital din România, ar reduce lichiditatea, ar limita accesul companiilor la finanţare şi ar putea determina o migrare accelerată a investitorilor individuali către pieţe externe, unde regimul fiscal este mai stabil şi predictibil”.
• ”O alternativă pragmatică, atât pentru susţinerea bugetului de stat, cât şi pentru dezvoltarea pieţei, ar fi menţinerea cotei de 10% pentru dividendele distribuite de companiile listate pe piaţa reglementată, combinată cu vânzarea graduală a unor pachete minoritare din participaţiile statului”
În ceea ce priveşte propunerea de majorare a impozitului pe dividende de la 10% la 16%, Ionel Uleia consideră că măsura nu ar trebui să se aplice companiilor listate pe piaţa reglementată.
”Menţinerea unei cote reduse de impozitare pentru dividendele distribuite de companiile listate pe piata reglementata este benefică pentru statul român pe termen lung: acestea sunt entităţi transparente, cu un comportament fiscal responsabil, care contribuie deja semnificativ la buget. Un regim fiscal predictibil şi stimulativ pentru piaţa reglementată atrage mai multe companii către listare, extinde baza de impozitare şi, implicit, creşte veniturile bugetare în mod sustenabil.
Majorarea cotei la 16% pentru dividendele distribuite de companii listate ar putea avea efecte contrare celor scontate: retragerea unor investitori de retail, scăderea lichidităţii şi descurajarea noilor listări - toate acestea în detrimentul încasărilor la buget şi a dezvoltării pieţei de capital locale.
O alternativă pragmatică, atât pentru susţinerea bugetului de stat, cât şi pentru dezvoltarea pieţei, ar fi menţinerea cotei de 10% pentru dividendele distribuite de companiile listate pe piaţa reglementată, combinată cu vânzarea graduală a unor pachete minoritare din participaţiile statului în companii unde statul îşi păstrează procentul majoritar. Aceasta ar reprezenta o sursă de venit bugetar imediat şi, totodată, o mişcare strategică benefică pentru dinamizarea pieţei”, ne-a transmis preşedintele Prime Transaction.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2025, 11:50)
lucram cu zecimale ca la farmacie, asta cu 1,1% si 3,3% este nostima. Macar sa rotunjim la 2% si 4%.... :)
1.1. pentru ca habar nu ai (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2025, 16:24)
comisionul pe tranzactie ajunge la 0.94% x2 cumparare- vanzare rotund cca 2% cat crezi ca poti castiga pe cresterea unei actiuni in cateva luni? oricum pierderea nu se calculeaza concluzia foamea de bani adica statul vrea sa oblige pe toata lumea sa-l imprumute prin fidelis si sa retraga banii de pe bursa.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2025, 18:39)
Esti un postac, fara experienta in investitii.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 23.06.2025, 23:09)
comisionul pe un trade este de 0,94% și este alcătuit din 0,47% la cumpărare, trec patru luni de zile, vinzi comisionat cu alt 0,47%.
:
suma finală - suma inițială = pozitivă, atunci înmulțește-o cu factorul 0,97 (impozitul 3%)
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 23.06.2025, 23:16)
ce o vrut brokărul Uleia să zică este o creștere de +10% a impozitului, ce spui tu este o creștere de 100%, iar ce propune Bolovan este 900%
:
tu cum te-ai simți dacă impozitul auto la anul sare cu +900% ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2025, 13:15)
Nu stiu decat sa fure si sa ciupeasca. Bancile pe langa ca creeaza bani din nimic, cand semnezi un contract de credit apar banii din nimic, mai iti iau si dobanda la bani creati puf! aparuti din nimic, mai iti iau si comisioane la orice. Deci o ciUpeala si o jecmaneala continua a bancilor din care platesc taxe. Acu vrea si statul sa vina sa mai ciupeasca si el din castigurile deja impozitate de vai de mama lor, la orice tranzactie ce o faci prin banca.Adica tot la cei ce nu luscreaza la negru.
Si dc ai economii la bursa, mai 10% din orice castig, dar nu din profit cum e la altii, nuuu romanii pot avea doar castiguri, nu si perderi. Ca la jocurile de noroc, castigi dai taxe, pierzi, te priveste.
3. Respect dl. Uleia pentru atitudine
(mesaj trimis de Emil în data de 23.06.2025, 18:47)
Impozitarea asta o sa conduca la retragerea din piata a multor investitori. Si asa sunt foarte putini.
Noi dorim economie de piata fara piata de capital. Schimbam ce schimbam si tot socialism iese.
Respect dl. Uleia pentru atitudine. Cei din piata trebuie sa faca educatie la guvernanti si populatie.
Vad ca restul firmelor autorizate la BVB dorm in papuci.