"Microchip" a inaugurat primul său centru de proiectare din Europa de Est
Tarciziu TancăuZiarul BURSA #Companii / 18 aprilie 2007
După ce a studiat condiţiile din mai multe ţări din Estul Europei, compania americană "Microchip" a decis să-şi deschidă un centru tehnologic la Bucureşti. "Microchip", care ocupă locul întâi pe plan mondial după numărul de microcontrolere pe 8 biţi livrate, mai are centre de proiectare în India, Elveţia şi SUA.
Aflat pentru prima dată în ţara noastră, Steve Sanghi, preşedinte şi director executiv al "Microchip", a declarat: "Am studiat nivelul educaţiei tinerilor, sistemul universitar, infrastructura de transport, costul traiului şi răspândirea vorbitorilor de limbă engleză, şi am ajuns la concluzia că Bucureştiul este cea mai bună alegere pentru centrul nostru".





















































