Ministerul Industriei din Japonia a propus, vineri, înlocuirea a două până la cinci reactoare nucleare îmbătrânite până în deceniul 2040 şi a unui total de 11 până la 14 unităţi până în deceniul 2050, stabilind pentru prima dată un astfel de obiectiv numeric după dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011, potrivit agenţiei Kyodo News.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Industriei a prezentat aceste ţinte în cadrul unei reuniuni a unui panel guvernamental, informează sursa citată. Scopul declarat este de a stimula investiţiile şi de a asigura personal calificat în industria nucleară, arată Kyodo News.
Planul vine pe fondul aşteptărilor potrivit cărora cererea de electricitate a Japoniei va creşte odată cu extinderea inteligenţei artificiale, notează agenţia de presă. Cu toate acestea, având în vedere creşterea vertiginoasă a costurilor de construcţie a centralelor nucleare la nivel global, rămâne incert dacă procesul de înlocuire va avansa conform dorinţelor guvernului, precizează Kyodo News.
Politica nucleară a Japoniei s-a schimbat deja semnificativ, explică sursa citată. După dezastrul de la centrala Fukushima Daiichi, declanşat de tsunami-ul din martie 2011, ţara a trecut de la reducerea dependenţei de energia nucleară la utilizarea sa la maximum, arată Kyodo News.
Conform planului energetic fundamental revizuit în 2025, guvernul japonez îşi propune ca 20% din electricitatea ţării să provină din surse nucleare în anul fiscal 2040, contribuind astfel la satisfacerea nevoilor energetice, potrivit agenţiei Kyodo News.
Realizarea acestui obiectiv va necesita însă înlocuirea centralelor existente, deoarece simpla repornire a reactoarelor actuale nu ar fi suficientă pentru a atinge ţinta, notează sursa citată. Cifrele propuse vineri reflectă probabil estimările industriei electrice, conform cărora Japonia se va confrunta până în deceniul 2040 cu un deficit de 5,5 milioane de kilowaţi, o cantitate aproximativ echivalentă cu producţia a cinci reactoare, arată Kyodo News.
Durata de viaţă operaţională a reactoarelor este limitată la 60 de ani, iar unele centrale din Japonia funcţionează deja de aproximativ 50 de ani, precizează agenţia de presă. În prezent, 24 de reactoare sunt în curs de dezafectare în cadrul a 11 centrale nucleare, potrivit aceleiaşi surse. Unele dintre noile reactoare ar putea fi construite la centrala Mihama din prefectura Fukui şi la complexul Sendai din prefectura Kagoshima, notează Kyodo News.



















































Opinia Cititorului