LA AGEA DE LA JUMĂTATEA LUNII VIITOAREBen Madadi va încearca din nou să îl revoce pe administratorul SIF Muntenia

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 octombrie

Ben Madadi

Ben Madadi

SAI Muntenia Invest spune că punctele privind distribuirea de dividende, revocarea administratorului şi numirea board-ului sunt de competenţa AGOA, nu AGEA "Schimbarea formei de administrare poate conduce la suspendarea activităţii SIF-ului pentru o perioadă estimată la cel puţin 18 luni", se mai spune în comunicatul SAI Muntenia Investitorul acuză SAI Muntenia Invest de prejudicierea SIF Muntenia

Ben Madadi, împreună cu alţi investitori de retail vor încerca, din nou, eliminarea SAI Muntenia Invest din poziţia de administrator al SIF Muntenia (SIF4), la adunarea extraordinară a acţionarilor societăţii de investiţii financiare de la jumătatea lunii viitoare. SAI Muntenia a completat ordinea de zi a AGEA din data de 15 noiembrie cu solicitările investitorului pentru revocarea administratorului SIF Muntenia, condus de Nicu Buică, şi alegerea unui Consiliu de Administraţie format din cinci membri. Este de altfel o cerere legitimă, în condiţiile în care, cu 6,13% din societate, Ben Madadi este cel mai mare investitor al SIF Muntenia, dar în prezent nu are niciun cuvânt de spus în conducerea societăţii. De asemenea, Ben Madadi a solicitat distribuirea ca dividende a sumei de 350 milioane de lei, inclusă în rezultatul reportat.

SAI Muntenia Invest: "Cererea de dividend în cuantum de 350 milioane de lei periclitează funcţionarea societăţii"

SAI Muntenia spune că, potrivit prevederilor legale, punctele referitoare la distribuirea de dividende, revocarea administratorului SIF-ului şi numirea membrilor Consiliului de Administraţie sunt de competenţa adunării ordinare a acţionarilor, şi doar punctul privind modificarea Actului Constitutiv al societăţii ţine de adunarea extraordinară. Conform comunicatului de ieri de la Bursa de Valori Bucureşti, în aceste condiţii, SAI-ul a solicitat un punct de vedere investitorului faţă de menţinerea cererii, care şi-a păstrat solicitarea în forma iniţială.

"Astfel, Consiliul de Administraţie al SAI Muntenia Invest a decis completarea ordinii de zi cu toate punctele solicitate de către acţionar pentru a nu lasă loc niciunei interpretări, apreciind că nu este indicat să completeze în mod parţial ordinea de zi a AGEA din data de 15/16 noiembrie 2021 şi pentru a evita orice potenţial conflict de interese în legătură cu oricare dintre punctele din cererea de completare a ordinii de zi", se arată în raportul SAI Muntenia.

Totuşi, boardul societăţii de administrare atrage atenţia asupra faptului că solicitarea de completare a ordinii de zi trebuia să conţină doar puncte de competenţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, existând posibilitatea anulării hotărârilor în cazul aprobării respectivelor hotărâri în cadrul AGEA.

"SAI Muntenia Invest urmează a-şi exprima opinia faţă de fiecare punct solicitat în cererea de completare a ordinii de zi a AGEA SIF Muntenia, cu precizarea prealabilă că o cerere de dividend în cuantum de 350 milioane de lei nu poate sub nicio formă să fie în interesul societăţii şi al acţionarilor, periclitând funcţionarea societăţii, iar schimbarea formei de administrare ar putea conduce la suspendarea activităţii pentru o perioada estimată la cel puţin 18 luni. De asemenea, acestea ar putea determina pierderi majore tuturor acţionarilor societăţii, greu de estimat la acest moment", se menţionează în raportul SAI-ului.

În aprilie, Ben Madadi ceruse atragerea răspunderii administratorului SIF4, pentru cumpărarea indirectă a acţiunilor proprii, punct ce a fost respins în urma votului SIF Banat-Crişana, Swiss Capital şi Certinvest

În justificarea solicitării, investitorul reia aspectele pe care tot le-a semnalat în ultimele luni, care în esenţă se rezumă la prejudicierea acţionarilor adevăraţi ai SIF Muntenia. Practic, deoarece se află sub controlul SIF Banat-Crişana (SIF1), este evident că SAI Muntenia Invest acţionează exclusiv în interesul SIF1, prejudiciind în mod constant interesele societăţii şi ale celorlalţi acţionari, se arată în document. De asemenea, se face referire la deţinerile indirecte de acţiuni proprii prin terţi, pentru care se plătesc comisioane peste preţul pieţei, ceea ce reprezintă un prejudiciu pentru societate şi investitori.

Nu este prima dată când Ben Madadi cere revocarea SAI Muntenia. La finele lunii aprilie, când avea numai 3,92% din SIF Muntenia, împreună cu alţi investitori de retail, a cerut atragerea răspunderii administratorului SIF4, pentru cumpărarea indirectă a acţiunilor proprii.

Schema este destul de simplă: SIF Muntenia împreună cu SIF Banat-Crişana achiziţionează, cu banii societăţilor, unităţi de fond ale unor vehicule finanicare care la rândul lor cumpără, între altele, acţiuni SIF4 şi SIF1. Cele două SIF-uri nu sunt doar nişte investitori ai acestor fonduri, între mulţi alţii, ci de obicei sunt majoritari sau chiar singurii, astfel încât existenţa fondurilor depinde de voinţa conducerii SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia. Fondurile sunt administrate de nişte SAI-uri, care se prezintă şi votează la adunările generale cam tot ce vor conducătorii SIF-urilor, chiar dacă aceştia spun că nu pot să le influenţeze deciziile din AGA, idee înaintată permanent şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Iar pentru o astfel de administrare, SAI-urile încasează comisioane de la SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana, perpetuând interesele conducerii celor două societăţi, în detrimentul patrimoniului şi a intereselor acţionarilor adevăraţi ai societăţii, după cum reiese din multiplele articole publicate de Ben Madadi şi de alţi investitori ai SIF-urilor, în ultimele luni.

Exact aşa s-a întâmplat la adunarea de bilanţ a SIF Muntenia din 28 aprilie: investitorii au cerut atragerea răspunderii SAI Muntenia Invest, dar şi ca SIF Banat-Crişana împreună cu fondurile finanţate de cele două SIF-uri să se abţină de la vot. Conform celor relatate de Madadi, aflându-se într-un vădit conflict de interese, SIF1 reprezentată de Bogdan Drăgoi, împreună cu fonduri de investiţii între care cele administrate de SAI Swiss Capital şi Certinvest, care deţin acţiuni SIF4 cumpărate cu bani de la SIF4, au votat împotrivă, astfel încât propunerea a fost respinsă, iar acum deciziile de atunci a adunării acţionarilor se află pe masa instanţei de judecată.

Amintim că înainte de AGA, investitorii au cerut Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), în temeiul unor paragrafe din Legea nr. 31/1990 (Legea Societăţilor Comerciale), să suspende voturile acţiunilor proprii deţinute prin terţi de către SIF Muntenia. Dar, Autoritatea nu a răspuns decât după ce AGA se încheiase, spunând că nu are competenţe să interpreteze Legea nr. 31/1990 şi sfătuind investitorii să se adreseze instanţei.

Deţinerile de acţiuni proprii prin terţi - punctul nevralgic al SIF Muntenia

Cererea referitoare la dividende este cumva legată tot de deţinerile indirecte de acţiuni proprii ale SIF Muntenia, după cum reiese din interviul pe care ni l-a acordat Ben Madadi săptămâna trecută. Conform investitorului, ca să facă rost de bani pentru plata acţionarilor, SIF Muntenia trebuie să lichideze din deţinerile ineficiente, adică exact fondurile prin care s-au cumpărat acţiuni proprii şi care, cel puţin în cazul Active Dinamic, au adus pierderi societăţii şi voturi conducerii.

Dar fondurile sunt acţionari ai SIF Muntenia, iar votul pentru ar înseamna, în unele cazuri, propria dispariţie. Este evident un conflict de interese, şi tot în conflict de interese se află şi SIF Banat-Crişana, cel puţin în cazul solicitării de revocare din funcţie a administratorului SAI Muntenia Invest.

Cum probabil Autoritatea de Supraveghere Financiară nu va interveni în vreun fel, este posobil să se ajungă din nou în instanţă.

Pe ordinea de zi a adunării acţionarilor de la jumătatea lunii viitoare se mai află revocarea unei hotărâri a acţionarilor SIF Muntenia din aprilie anul trecut, privind executarea unui program de răscumpărare, ce nu a mai avut loc deoarece Ben Madadi a lansat o ofertă concurentă la un preţ mai mare.

Conform unor raportări de la Bursa de Valori Bucureşti, la finele lunii august a anului trecut, o serie de societăţi şi vehicule financiare aveau peste 5% din SIF4. FIA Romania Strategy Fund, din Liechtenstein, deţinea 5,14% din SIF Muntenia, societate care împreună cu SIF Banat-Crişana, deţinea toate unităţile fondului. SAI Swiss Capital avea, prin două fonduri (Active Plus şi Active Dinamic), 5,14% din SIF Muntenia. Ambele fonduri sunt deţinute aproape de în totalitate de SIF1 şi/sau SIF4. Certinvest avea 5,11% din SIF Muntenia, în condiţiile în care fondul Certinvest Acţiuni era deţinut aproape complet de cuplul SIF1&4. SAI Broker deţinea 5,14% din SIF Muntenia prin mai multe fonduri, finanţate în diferite proporţii de SIF1 şi SIF4.

In fine, SIF Banat-Crişana avea 5,11% din SIF Muntenia, societate pe care de fapt o controlează, prin SAI Muntenia Invest.

Notă: SAI Muntenia Invest este condusă de directorul general Nicu Buică, iar Consiliul de Administraţie este format din preşedintele Adrian Simionescu şi membrii Dorina Mihăilescu şi Sergiu Mihailov.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Încearcă pana ii da Dragoi banii după care adio revoluție. Am mai văzut filmul asta.

    1. Banii si revolutia sunt acelasi lucru. Daca ii da banii, atunci a facut revolutie. De ce oare nu intelegi?

      350 milioane e cam 28% din capitalizarea SIF4. e ceva

    Faptul că fondurile Sif4 stau parcate în OPCVM uri si nu produc nimic, sunt erodare de comisioane de administrare, asta nu este o situație defavorabilă pt societate?

    1. ce esti copil, cum sa fie, asta reprezinta obiectul de activitate a sifului- sifonarea. ar trebui trecut in actul constitutiv

      Dacă investesti banii Sif4 pe bursă, având în vedere evoluția din 2020 si 2021, cam cât ar fi câștigat Sif4 în venituri si în capitalizare? Puteti face o comparație?

      Nu am treaba cu Ben. Intrebarea este legitimă. Cat a castigat SIF 4 din investițiile in OPCVM uri? Cat ar fi castigat daca aceeasi bani erau investiti pe BVB?

      Puneti aceleasi intrebari cu speranta ca veti obtine alte raspunsuri ?

      Datele sunt publice, pe site. Stiti sa cititi ?! 

      Eu unul am mai raspuns la intrebarea asta cand a fost vorba pe aici de Active Dinamic si am fost acuzat ca sunt Buica (lol) sau membru al "cooperativei".  

      Deci luati un pix notati cat era detinerea la fiecare fond la data x iar apoi cat este la ultima raportare. Va iese acolo exact cat s-a castigat/pierdut.  

      Nu inteleg de ce ne-am obisnuit sa ne serveasca cineva informatia in loc sa ne-o extragem singuri. De aia cred ca suntem si un popor asa usor manipulabil 

      Ce grozav esti tu!

      Deci, cat?

      Iti cade gura sa spui si a doua oara, mai, omule care nu esti din popor? 

      De ca sa stau eu acum sa va fac calculele ?

      Stiu ca la articolul cu active dinamic m-am uitat de curiozitate ca se vorbea acolo de un comision urias si plangeri penale pentru conducerea sif4. 

      Concluzia mea a fost : comisionul era clar aberant DAR chestia amuzanta era ca valoarea detinerii sif4 in fondul asta era in crestere maricica (fata de 2017, de cand a intrat Buica ). Deci prejudiciul nu prea era asa ca parte cu buica la brutarie cam greu.

      Aceasi analiza se poate face pe fiecare fond, dar sa va zic partea SUPER AMUZANTA : daca fondurile alea au actiuni SIF4 atunci Madadi tocmai le-a urcat la cer valoarea, deci super randamente o sa raporteze la 31.12 , motiv ca mai departe sa se premieze conducerea sif4  

      Si tu nu poti sa scazi din valoarea adaugata de oferta, ca sa afli cat vine din management. Ca nu te duce capul. Hai, las-o jos si du-te la ai tai! Te cheama.

      A crescut valoarea fondurilor pentru ca si-au majorat subscrierile si au tot bagat bani in perioada 2016 -2018, nu pentru a crescut valoarea unitatilor de fond. Nu suntem toti tâmpiți.

      Sunt tampit, n-am inteles nimic.

      Îți scriu îl locul lui Buica, dacă te vad joc cu tine șah, dacă facem remiza, îți întind mana noroc, dacă te bat, te caut sa iti dau revanșa.

      Ai înțeles mesajul "tot eu" anonimule care bați câmpii. 

      Numarul de unitati de fond detinute e scris in rapoarte. Eu nu sunt analfabet functional sa nu inteleg cea ce citesc . Nu compar mere cu pere.

    incepe dansul

    1. Organele de ancheta dorm bine mersi...

    Vreau sa fac o precizare, Ben și Lakis sunt acționari la SIF 4 , însă Dragoi, Buica, etc sunt Administratori numiți, aleși, propuși de catre acționari, astfel ca nu înțeleg cum Ben asociază jocuri de culise de gruparea Dragoi-Lakis, între un administrator de fond și un acționar, care este ca și Ben, roman din strain.

    Ben, th ești om de afaceri cu și Lakis, ati băgat bani în SIF-URI, însă Dragoi NU, aici este DIFERENTA, eu nu cred ca exista o asemenea grupare Dragoi-Lakis. 

    1. Nu, nu exista gruparea Dragoi-Lakis, ci gruparea infractorului Lakis, la care a aderat si Dragoi.

      Vad ca iti tot schimbi numele. La articolul "AISIF insistă ca ASF să-l oprească pe Bogdan Drăgoi să se premieze nejustifica", ai semnat o data "procuror soecialist" (sic!) si allta data "un anonim onest". Aici esti "Referent Registrul Comertului". Desigur, tu esti un Cooperator de-al gruparii Lakis-Dragoi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro