LA ORELE PRÂNZULUI: Lichiditate de peste 3,87 milioane euro pe BVB

Valentin Busuioc
Piaţa de Capital / 13 martie 2015

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 17.202.680,10 lei (3.877.971,17 euro).

În jurul orei 14, toţi cei opt indici ai BVB erau în scădere. Astfel, indicele BET cobora cu 0,57%, până la 7.059,94 puncte, iar indicele BET Plus scădea cu 0,6%, la 1.040,08 puncte.

De asemenea, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se diminua cu 1,43%, către 30.559,48 puncte.

Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) se diminuau, în jurul orei 14, cu 1,68%, până la 0,849 lei/unitate.

Pe de altă parte, preţul titlurilor Romgaz (simbol SNG) creştea cu 0,66%, la 33,5 lei/unitate. Şi pe bursa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz se bucurau de un avans de 0,76%, până la 7,93 dolari/unitate.

Acţiunile Electrica (simbol EL) stagnau pe BVB la nivelul unitar de 12,5 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor Electrica înregistra o apreciere de 0,21%, spre 12,02 dolari/unitate.

Până la această oră, a fost încheiată o singură tranzacţie de tip Deal, cu 800.000 acţiuni OMV Petrom (SNP), la preţul de 319.200 lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14, la 206.977,89 lei (46.658,68 euro).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stimabile domn (intr-o vreme aveam decat 3 domni in trei regate si aia pusi cam din afara) Make mimezi foarte prost democratia...decat parerea mea...te "plangeai" ca ai fost cenzurat...poate nu destul ca sa intelegi ce inseamna cenzura propriu-zisa...parerile sunt pareri...chiar daca nu esti de acord cu ele atata timp cat nu sunt acuzatii fara dovezi/atacuri la persoana...

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb