Leul a traversat o perioadă de depreciere accentuată în primii ani postcomunişti, însă după 2003 volatilitatea sa s-a redus considerabil, arată Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, într-o analiză transmisă redacţiei.
Potrivit oficialului BNR, experienţa istorică a românilor cu inflaţia şi instabilitatea anilor '90 continuă să influenţeze percepţia publică asupra cursului de schimb, în ciuda consolidării fundamentelor macroeconomice. "Deprecierea semnificativă din perioada 1989-2003 a lăsat urme adânci în conştiinţa colectivă", notează Badea.
Acesta subliniază că, din 2004 până în prezent, leul s-a depreciat faţă de euro într-o măsură comparabilă cu alte monede din regiune (precum forintul sau zlotul), iar după criza din 2007-2009 a intrat într-un regim de fluctuaţie relativ moderat.
În prezent, România operează cu un regim de flotare controlată a leului, fără un curs fix. Badea atrage atenţia că discuţiile despre „cursul optim” trebuie să ţină cont de multiple dimensiuni macroeconomice - de la competitivitate şi inflaţie până la sustenabilitatea datoriei publice, o parte semnificativă a acesteia fiind denominată în valută.
„Evaluarea caracterului optimal al cursului de schimb nu poate fi redusă la efecte punctuale, cum ar fi impactul asupra exporturilor, ci presupune o analiză integrată şi riguroasă”, avertizează reprezentantul BNR, adăugând că stabilirea unui „curs de echilibru” necesită atât modele cantitative solide, cât şi experienţă practică în formularea politicilor.