Lolita Cercel - Intersecţia între artă, AI şi proprietate intelectuală

Pentru cine încă nu stie, Lolita Cercel este un personaj virtual creat cu ajutorul inteligenţei artificiale, care a acumulat milioane de vizualizări pe reţelele sociale din România, potrivit unui comunicat de presă Filip & Company remis redacţiei. Nu este o persoană fizică, ci un avatar generat digital, iar muzica ei este produsă prin instrumente de inteligenţă artificială. Dincolo de dezbaterile publice pe care le-a generat, cazul Lolita ridică două întrebări juridice fundamentale în materia proprietăţii intelectuale: legalitatea antrenamentului modelelor de Inteligenţă Artificială (AI) pe opere preexistente şi posibilitatea dobândirii drepturilor de autor asupra creaţiilor generate.

Modul de antrenare AI şi încălcarea drepturilor de autor

Un model de inteligenţă artificială nu poate fi antrenat fără date preexistente - pentru a „învăţa” să creeze muzică, imagini sau texte, are nevoie de acces la creaţii anterioare, de cele mai multe ori opere protejate de dreptul de autor. Procesul de machine learning presupune o reproducere a datelor introduse şi o recompilare a acestora în sistemul neural, ceea ce nu este echivalent cu procesul de învăţare tipic uman.

Legislaţia aplicabila oferă autorilor dreptul de a interzice reproducerea operei iar orice formă de copiere directă sau indirectă, inclusiv stocarea electronică, poate fi considerată reproducere. Legislaţia europeana permite extragerea de date atât timp cât autorul nu a interzis expres acest lucru, însă această prevedere nu a fost concepută specific pentru procesele automate, masive şi opace de antrenare a modelelor de inteligenţă artificială, care implică copiere sistematică, analiză statistică şi stocare temporară sau permanentă a operelor protejate, fără ca autorii să aibă o vizibilitate reală asupra utilizării concrete a creaţiilor lor. În consecinţă, cadrul normativ actual rămâne insuficient adaptat realităţii tehnologice a machine learning-ului modern, atât din perspectiva controlului titularilor de drepturi, cât şi a trasabilităţii utilizărilor.

Această lacună începe să fie parţial abordată prin Regulamentul (UE) privind inteligenţa artificială (AI Act), care, deşi nu modifică direct legislaţia drepturilor de autor, introduce obligaţii sporite de transparenţă pentru furnizorii de modele de inteligenţă artificială de uz general. Aceştia sunt obligaţi să elaboreze şi să publice un rezumat suficient de detaliat al conţinutului seturilor de date utilizate la antrenare şi să demonstreze respectarea dreptului Uniunii în materia drepturilor de autor, inclusiv a mecanismelor de tip „opt-out”. Astfel, AI Act consolidează indirect poziţia autorilor de opere prin creşterea gradului de responsabilitate, documentare şi susceptibilitate a proceselor de antrenare de a fi auditate, fără a soluţiona însă definitiv problema situaţiilor de antrenare AI care necesita consimţământul titularilor de drepturi.

În concret, in cazul Lolitei este relevant din ce baze de date a fost antrenat modelul care generează muzica sa, şi, daca este cazul, daca autorii operelor originale au consimţit la această utilizare.

Cine deţine drepturile de autor asupra creaţiilor Lolitei?

Conform legislatiei aplicabile, subiectul dreptului de autor este persoana fizică care a creat opera. Întrucât inteligenţa artificială nu poate fi considerată persoană fizică, nu poate fi nici autor, astfel încât creaţiile generate exclusiv de AI nu beneficiază de protecţia drepturilor de autor.

Situaţia devine mai nuanţată când există intervenţie umană. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (în special cauza Painer, C-145/10) a conturat patru criterii prin care o creaţie realizată cu ajutorul inteligenţei artificiale poate fi protejată: (1) materializarea într-o formă identificabilă, (2) încadrarea în domeniul literar, ştiinţific sau artistic, (3) să fie fructul muncii intelectuale a omului şi (4) originalitatea manifestată prin decizii creative ale creatorului uman. Criteriul determinant rămâne intervenţia umană - opera nu poate fi un simplu rezultat al introducerii unui prompt, ci trebuie să existe decizii creative care să îşi lase amprenta asupra creaţiei finale.

Aplicat la cazul Lolitei, întrebarea cheie este: cât de mult a contribuit creatorul uman la procesul creativ? Dacă acesta a selectat stilul muzical, a ajustat versurile, a prelucrat rezultatele şi a luat decizii artistice substanţiale, drepturile de autor îi pot aparţine. Dacă s-a limitat la introducerea unui prompt şi la publicarea rezultatului generat automat, protecţia juridică devine discutabilă.

Concluzii

Cazul Lolita Cercel ilustrează lacunele cadrului legislativ actual în faţa noilor realităţi tehnologice. Pe de o parte, legislaţia drepturilor de autor nu oferă un răspuns clar privind legalitatea utilizării operelor protejate pentru antrenamentul modelelor de inteligenţă artificială. Pe de altă parte, criteriile pentru recunoaşterea protecţiei asupra creaţiilor generate cu ajutorul AI rămân insuficient conturate, depinzând în mare măsură de gradul de intervenţie umană în procesul creativ.

Pe măsură ce "artiştii AI" devin din ce în ce mai prezenţi în spaţiul public, dreptul proprietăţii intelectuale va trebui să ofere răspunsuri clare la aceste întrebări - atât pentru a proteja autorii ale căror opere sunt utilizate în antrenament, cât şi pentru a stabili regimul juridic al creaţiilor rezultate.