Loteria fiscală: 508 bonuri înscrise participă azi la a doua extragere

Elena Deacu
Companii / 6 august 2015

Un număr de 508 bonuri fiscale în valoare de 135 de lei fiecare urmează să participe, joi, la cea de-a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători ai extragerii ocazionale a Loteriei bonurilor fiscale din 28 iunie. Fondul de premiere pentru această extragere este de un milion de lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, în prima etapă a extragerii ocazionale au fost desemnate câştigătoare bonurile fiscale emise în data de 23 mai 2015, având valoarea de 135 de lei.

"În urma centralizării bonurilor fiscale câştigătoare, în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 508 cereri de revendicare, fiind depăşit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege (cel mult 100 de premii). Fiecărui bon fiscal care a fost depus i-a fost atribuit un număr unic de înregistrare, în intervalul 001 - 508", precizează comunicatul Finanţelor.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române joi, începând cu ora 19.30.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF, în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb