Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri, la reşedinţa sa de vară de la Fort de Bregançon, că „voinţa americană” este obţinerea unui armistiţiu în Ucraina la summitul dintre Donald Trump şi Vladimir Putin programat vineri în Alaska, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează. „Susţinem această iniţiativă”, a afirmat Macron, subliniind că „problemele teritoriale care ţin de Ucraina nu pot fi negociate decât de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski”.
Macron a precizat că, în prezent, „nu există pe masă planuri serioase de schimburi teritoriale” şi că Trump intenţionează să promoveze o reuniune trilaterală cu Zelenski şi Putin, care să aibă loc în Europa, într-o ţară neutră acceptată de toate părţile.
Declaraţiile au fost făcute după două videoconferinţe - una cu lideri europeni, inclusiv premierul britanic Keir Starmer şi cancelarul german Friedrich Merz, şi alta cu preşedintele american Donald Trump - urmate de o reuniune a „Coaliţiei Ţărilor Voluntare”, grup de state susţinătoare ale Kievului, conform sursei citate.
Macron a reiterat că „tot ceea ce priveşte Ucraina trebuie discutat cu Ucraina” şi a subliniat că Trump a confirmat această poziţie. Întâlnirea din Alaska are loc în contextul celei mai mari înaintări teritoriale a forţelor ruse în estul Ucrainei din ultimul an, potrivit unei analize AFP pe baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.08.2025, 22:14)
iar o sa l pocneasca consortul cand aude ce ineptii debiteaza
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.08.2025, 23:35)
Putin te iubește pe front,
1.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 14.08.2025, 00:11)
...