Mario Draghi este împotriva ieşirii Greciei din zona euro

Internaţional / 24 martie 2012

Mario Draghi este împotriva ieşirii Greciei din zona euro

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), s-a pronunţat împotriva oricărei sugestii ca Grecia să părăsească zona euro, deoarece astfel nu se vor rezolva suferinţele prin care trece ţara, iar inflaţia şi instabilitatea vor creşte, transmit Reuters şi AP, preluate de Agerpres: "O ieşire şi posibilitatea devalorizării monedei Greciei nu va îmbunătăţi nimic. Presiunile către reforme nu se vor opri. Dar, pe de altă parte, inflaţia mai ridicată şi instabilitatea vor fi rezultatul ieşirii din zona euro - în viitorul apropiat nimeni nu va mai împrumuta bani Greciei".

Şeful BCE s-a opus ideii lansării de eurobonduri şi s-a pronunţat împotriva "transferului în uniune" în zona euro, în care ţările cu o fiscalitate mai solidă să le sprijine pe cele cu probleme.

Pentru a-şi recâştiga competitivitatea, grecii se confruntă cu un declin al standardului lor de viaţă, a explicat Draghi. Acesta a recunoscut că fără presiunile pieţelor şi ale Germaniei nu s-ar fi realizat multe din progresele înregistrate în diverse state din zona euro.

"Pentru a depăşi criza, Grecia are nevoie de un mediu politic stabil", a concluzionat oficialul BCE.

Economia Greciei va rămâne în recesiune şi în acest an, pentru al cincilea an consecutiv, Produsul Intern Brut urmând să se contracte cu 4,5%, a avertizat, luni, Banca Centrală, în raportul său anual.

"Recesiunea ar urma să continue şi în 2012 şi, potrivit estimărilor provizorii, contracţia medie anuală a PIB ar urma să atingă 4,5%, iar rata medie a şomajului ar urma să depăşească 19%", se arată în raportul anual de politică monetară al Băncii Centrale a Greciei, care precizează că în 2011 PIB-ul Greciei a înregistrat un recul de 6,9%.

În schimb, dacă Grecia va aplica cu stricteţe reformele convenite cu creditorii internaţionali, 2013 ar putea fi marcat de debutul relansării, chiar dacă, pe ansamblu, PIB ar urma să înregistreze un declin aproximativ 0,5% în 2013.

Săptămâna trecută, boardul FMI a aprobat un nou împrumut în valoare de 28 miliarde de euro pentru Grecia, după ce, anterior, miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat partea ce le revine din nou plan de sprijin în valoare de 237 miliarde de euro destinat Greciei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0938
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4079
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6447
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9021
Gram de aur (XAU)Gram de aur734.4528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb