Mii de americani au protestat faţă de acţiunile ICE

T.B.
Internaţional / 31 ianuarie, 11:59

Mii de americani au protestat faţă de acţiunile ICE

Mii de oameni au ieşit vineri în stradă în Minneapolis, iar elevi şi studenţi din întreaga SUA au organizat greve şi proteste pentru a cere retragerea agenţilor federali de imigraţie din Minnesota, după ce doi cetăţeni americani au fost împuşcaţi mortal de agenţi ICE, transmite Reuters.

În cadrul unei zile naţionale de protest, elevi şi profesori din California până în New York au părăsit şcolile, pe fondul mesajelor contradictorii venite din partea administraţiei Trump cu privire la o eventuală reducere a Operaţiunii „Metro Surge”, notează Reuters.

Preşedintele Donald Trump a trimis 3.000 de agenţi federali în zona Minneapolis, de cinci ori mai mulţi decât efectivele Poliţiei din oraş, conform Reuters.

În centrul oraşului, în frig extrem, câteva mii de oameni - familii cu copii, vârstnici şi activişti tineri - au protestat faţă de operaţiune şi faţă de tacticile folosite. Katia Kagan, fiica unor imigranţi evrei ruşi, a declarat că luptă pentru „visul american” care i-a adus pe părinţii ei în SUA, iar o altă participantă, Kim, instructor de meditaţie, a numit operaţiunea „un atac fascist în toată regula asupra cetăţenilor”, transmite Reuters.

Aproximativ 50 de profesori dintr-un cartier apropiat locurilor unde Alex Pretti şi Renee Good au fost împuşcaţi mortal au participat la marş, iar muzicianul Bruce Springsteen a urcat pe scenă la un eveniment caritabil organizat în memoria celor doi, relatează Reuters.

Proteste au avut loc în întreaga ţară, organizatorii anunţând 250 de manifestaţii în 46 de state, sub sloganul „Fără muncă. Fără şcoală. Fără cumpărături. Opriţi finanţarea ICE”, informează Reuters.

Donald Trump i-a acordat sprijin public secretarei pentru Securitate Internă, Kristi Noem, criticată intens şi vizată de cereri de demisie. Trump a afirmat că Noem „a făcut o treabă foarte bună” şi că „dezastrul de la frontieră” a fost „rezolvat”, notează Reuters.

La nivel federal, şeful interimar al biroului FBI din Minneapolis, Jarrad Smith, a fost înlăturat şi mutat la Washington. Biroul local FBI este implicat în anchetele privind focurile de armă şi într-un incident separat petrecut într-o biserică din St. Paul, unde fostul prezentator CNN Don Lemon a fost arestat şi ulterior inculpat. Lemon a pledat nevinovat şi a declarat că nu va fi „reducat la tăcere”, potrivit Reuters.

Un document intern citat de The New York Times arată că agenţii ICE au primit instrucţiuni noi care le extind autoritatea de a efectua arestări fără mandat, inclusiv pentru agenţii cu rang inferior, menţionează Reuters.

Controversa privind politica imigraţiei ameninţă să declanşeze un blocaj bugetar la Washington, democraţii opunându-se finanţării Departamentului pentru Securitate Internă, iar un sondaj Reuters/Ipsos arată că sprijinul public pentru politica de imigraţie a administraţiei Trump a scăzut la cel mai redus nivel din al doilea mandat, transmite Reuters.

Coordonatorul de la frontieră al Casei Albe, Tom Homan, a declarat la Minneapolis că agenţii vor reveni la operaţiuni „mai ţintite”, însă guvernatorul democrat al statului Minnesota, Tim Walz, a pus sub semnul întrebării aceste promisiuni şi a cerut retragerea forţelor federale, potrivit Reuters.

Proteste şi absenţe masive din şcoli au fost raportate şi în alte state: în Aurora (Colorado), şcolile s-au închis, iar în Tucson (Arizona), cel puţin 20 de instituţii au suspendat cursurile. La Chicago, Los Angeles, Brooklyn şi Long Beach, elevii au ieşit masiv în stradă cu mesaje anti-ICE, transmite Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb