Mii de oameni au fost prezenţi la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi

S.E.
Politică / 24 ianuarie, 15:14

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Mii de persoane asistă la manifestările organizate în centrul Iaşiului de Ziua Unirii, la eveniment fiind prezent şi preşedintele României Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Conform sursei citate, în momentul în care a coborât din maşină, şeful statului a fost huiduit de mulţime, în piaţa centrală a oraşului fiind prezenţi şi susţinători ai AUR şi SOS România.

Pe scenă au urcat, pe lângă şeful statului, ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, dar şi reprezentanţi din administraţia locală şi judeţeană, a relatat News.ro.

În programul manifestărilor sunt incluse o slujbă religioasă, discursurile oficialităţilor, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară şi Hora Unirii, a informat sursa menţionată.

Câteva sute de membri şi simpatizanţi AUR din mai multe judeţe au participat în cursul dimineţii la un marş pe străzile Iaşiului, o acţiune similară fiind organizată şi de SOS Romania, conform News.ro.

Membrii AUR au scandat printre altele „Unitate naţională” şi „Trăiască şi înflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, a transmis sursa amintită.

Şi SOS România a organizat un marş la Iaşi, pe traseul Palatul Culturii-Piaţa Unirii, la acţiune participând şi Diana Şoşoacă, lider al partidului, a mai informat News.ro, care a mai precizat că la Iaşi au ajuns membri SOS din mai multe judeţe ale ţării, aceştia purtând steaguri şi însemne ale partidului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Respect domnule Nicușor Dan !

    1. Mii de oameni au fost prezenţi la manifestările impotriva,

      lui Nicusor si Bolojan.

    mii de destepti au huiduit imnul national, era previzibil la Iasi

    1. Daca deșteaptăte române te reprezintă....Nici eu nu sunt de acord cu huiduielile...dar e democratic...cu oamenii după garduri și cu politicienii in tabere unii după garduri și unii pe scenă....și revenind la deșteaptăte române...care are și un cuceritor in versuri Traian(de scurta durata si pe o parte din teritoriu...putea sa fie Dac,Stefan cel Mare,Mihai Viteazul...Sincer este un imn ciudat...pe alocuri

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb