Un nebun aruncă o piatră în puţ şi o mie de nătărăi se aruncă după ea să vadă dacă pluteşte sau se duce la fund

Nebunul din povestea noastră nu este chiar nebun. Este doar puţin şmecher iar, de restul, cît cuprinde, este umflat ca o păpuşă de gumilastic de un uriaş orgoliu care îl mînă de la spate, tiranic, să se bage în seamă ori de cîte ori are prilejul. Ba, chiar şi cînd nu are prilejul! Ca acum, de exemplu. Macron s-a gîndit că este exact momentul potrivit să mai arunce o dată în puţ piatra aia pe care scrie ”scutul nuclear francez pentru Europa”. Ideea nici măcar nu este a lui. Au mai flotat-o şi alţii, periferic, nu o dată. Cam de fiecare dată cînd pe la Bruxelles a fost pusă pe agendă problema creării unei ”Identităţi europene de apărare”. Adică, transformarea Uniunii Europene într-o entitate politic-instituţională ierarhic integrată, coerent articulată pe segmentul de apărare, dincolo şi deasupra capacităţilor naţionale de la nivelul statelor. O capacitate relativ sau chiar total independentă de ”scutul american”. Nu doar cel nuclear ci, în general, de puterea militară a Americii. Mai de fiecare dată, ideea s-a înecat repede în oceanul de scepticism al celor care se uită cît de cît la realitate şi nu sunt deloc înclinaţi să ia nemuritoarele visuri de mărire şi glorie napoleoniană, de care suferă incurabil politicienii francezi, drept linii directoare pentru politica europeană. Chiar şi acum, mai recent, cînd tema a fost redecopertată pînă şi în cadrul NATO, pe fondul mesajelor de dezangajare faţă de Europa ale Administraţiei Trump. Oricine ştie că doi şi cu doi fac patru înţelege că Europa nu se poate apăra de una singură, eficient şi cu sorţi de izbîndă, în faţa unei ameninţări majore (Rusia!). Oricît curaj şi-ar face, oricît ar umfla statisticile cu tancuri, avioane, vapoare, vaporaşe, bărcuţe, submarine, portavioane de buzunar, drone, puşti şi obuziere, Europa nu este nici măcar slab pregătită pentru o confruntare militară ”all in”! Nu este deloc pregătită! Nu doar în domeniul dotării, ci şi, mult mai grav, al infrastructurii necesare coordonării acţiunilor şi operaţiunilor militare pe aria întregii Europe. Nu este pregătită în domeniul logistic, nici atît, nu are elementele esenţiale ale unui sistem independent de comandă, comunicaţii, control şi informaţii, fără de care nu există operaţiune militară azi, nu are trupe interoperabile şi soluţii de comandă integrată pentru o duce la bun sfîrşit o simplă plimbare paşnică a cîtorva divizii prin Europa, darămite să le mai şi trimită la luptă, coordonat! Bun, o să spună cineva, toate acestea sunt minusurile proiectului, mai mult visat decît pus pe roate vreodată, al unei forţe militare europene integrate, capabile să poarte acţiuni de amploare continentală. Macron vorbeşte despre altceva, despre un scut nuclear pentru Europa, furnizat de elementele forţei strategice de descurajare de care dispune Franţa. După formula de grădiniţă: dacă americanii îşi iau acasă jucăriile nucleare, iar noi, aici în Europa, nu mai putem conta pe ele să ne apere (de Rusia!), atunci scoatem noi jucăriile noastre la bătaie şi le punem la dispoziţia Europei!!! Păi, cine poate crede o asemenea nerozie? Nici măcar copiii de grădiniţă. În spatele ”scutului nuclear american” pentru Europa stau angajamente şi aranjamente politice şi diplomatice complexe, venite în consecinţa deznodămîntului celui de al doilea război mondial, ce reflectă structura de putere globală creată pe această bază. Iar aranjamentele nu sunt doar cele ale Americii cu Europa, ci şi ale Americii cu Rusia (URSS), cu Japonia, ulterior cu China. Scutul nuclear american pentru Europa stă pe o întreagă arhitectură de instituţii internaţionale, de la cele care au pus în operă acordurile de la Bretton Woods, pînă la cele care au dus la crearea ONU; de la tratatele bilaterale privind armele nucleare, semnate de SUA cu URSS, pînă la prevederile Tratatului Atlanticului de Nord şi interpretările lor doctrinar-militare, respectiv politice. Scutul nuclear american a existat pentru că, în spatele lui, SUA şi Europa au construit un întreg sistem de relaţii economice, militare şi de securitate. Nu a fost niciodată pe gratis, cum pretinde acum Trump. A fost plătit din greu, atît economic, cît şi politic, militar de statele membre NATO, mai ales în perioada războiului rece. Dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-i doar pe nemţi cam cît a fost nota lor de plată pe vreo cinci zeci de ani!! Iar, de plătit au plătit nu doar ei, ci toată lumea: Marea Britanie, Franţa, Spania, Belgia, Olanda etc. De ce credeţi că s-au topit imperiile coloniale ale fostelor mari puteri europene sau ceea ce mai rămăsese din ele, după al doilea război mondial? Doar nu pentru că a biruit ”lupta de eliberare a popoarelor”!!! Nu, ci pentru că a trebuit să fie plătite notele de cheltuieli pentru scutul de securitate american. Şi cum, după război, resursele din casă erau vai şi amar, praf şi jale, ”familia” a trebuit să vîndă valorile din ”caseta cu bijuterii a bunicii”! Coloniile!

Prin urmare, fumigena lui Macron nu este mai mult decît o spune numele: o fumigenă. O perdea de fum menită să testeze reacţii. Ale Americii, ale Rusiei şi abia în ultimul rînd ale prostănacilor din Europa care s-ar grăbi să se arunce în puţ, după piatra cu pricina. Pe cei interesaţi, îi putem feri de pericolele inerente ale acestei nesăbuinţe, încredinţîndu-i că de la Arhimede încoace se ştie cu certitudine fizico-matematică: dacă densitatea medie a obiectului, piatra, este mai mare decît densitatea medie a lichidului, apa, atunci sigur se duce la fund! Piatra. Pluteşte la suprafaţă doar prostia celor care s-au grăbit să sară după ea, în puţ, cu capul înainte!