Miliarde de euro pentru agricultură, fermieri fără putere în faţa comercianţilor

Primul reflex al fermierilor care primesc bani de la Uniunea Europeană este să se angajeze că vor realiza anumite ţinte sau obiective, să le realizeze şi, în prealabil, să îndeplinească totate condiţiile necesare pentru accesarea fondurilor respective. Se pare că fermierii români, indiferent că vorbim despre agricultură, legumicultură, pomicultură, viticultură sau zootehnie, au îndeplinit condiţiile respective, atât timp cât până la finalul lunii august 2026 au primit, potrivit datelor de la Comisia Europeană, de la Ministerul Agriculturii, de la AFIR şi APIA, din partea UE, pe actualul cadru financiar multianual, 2021-2027, aproape 6 miliarde euro pe plăţi directe şi alte scheme de finanţare, din cele 9,8 miliarde euro rezervate plăţilor directe şi cele peste 2 miliarde euro alocate pentru investiţii în modernizarea fermelor din ţara noastră prin Politica Agricolă Comună. Cei 6 miliarde euro au intrat în conturile fermierilor din ţara noastră în ultimii trei ani, adică în perioada 2023-2025. La această sumă se adaugă şi plăţile efectuate în anul 2026, care se ridică la peste 500 milioane euro. La valoarea respectivă trebuie adăugate şi sumele alocate de la bugetul naţional, de către guvernările care s-au perindat la Palatul Victoria în ultimii trei ani pentru susţinerea diferitelor scheme dedicate fermierilor, adică 2 miliarde euro, valoare în care nu sunt incluse alocările pentru programul INVESTALIM şi alte scheme destinate procesării alimentare, sumele destinate reabilitării şi extinderii infrastructurii de irigaţii, precum şi despăgubirile acordate de autorităţi pentru animalele sacrificate pe timpul unor epidemii în domeniul zootehnic.

Citeşte 3.000 de oieri au protestat în faţa Guvernului

Practic, în ultimii trei ani vorbim despre cel puţin 8 miliarde euro care au ajuns la femierii români, acordaţi pentru păstrarea sau ridicarea competitivităţii acestora. Numai că, în ciuda sumelor primite, constatăm că aceştia sunt în stradă, au protestat ieri în faţa Palatului Victoria, acuzând subfinanţarea agriculturii şi zootehniei româneşti. Protest spontan anunţat în prealabil de crescătorii de oi, sector de activitate care, în cadrul producţiei totale anuale din agricultura şi zootehnia românească, reprezintă doar 2,4%, potrivit datelor existente pe site-ul Comisiei Europene.

Menţionăm că ţara noastră are la dispoziţie pentru actualul cadru bugetar multianual, prin PAC, aproape 15,8 miliarde euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, din care 11 miliarde sunt pentru plăţi directe către producători şi pentru modernizarea fermelor. Cu toate acestea, importăm anual produse agroalimentare în valoare de aproximativ 13,7 miliarde de euro, sumă echivalentă cu aproape două treimi din valoarea întregii producţii agricole primare interne, estimată la circa 21,5 miliarde de euro pe an. Raportată numai la producţia care ajunge efectiv pe piaţă, valoarea importurilor reprezintă peste 70%, deşi statisticile oficiale nu permit calcularea unui procent exact. Paradoxul este amplificat de organizarea extrem de slabă a producătorilor: Planul Strategic PAC al ţării noastre estimează că doar 0,03% dintre ferme participă la forme de cooperare sprijinite şi că numai 1% din valoarea fructelor şi legumelor comercializate trece prin organizaţii sau grupuri de producători.

• Numai 2% din producţia anuală de fructe şi legume, comercializată de organizaţiile fermierilor

Datele estimate de autorităţile române se adaugă tabloului sumbru prezentat ieri de Curtea de Conturi Europeană (ECA), care a analizat cum se reflectă ajutorul financiar acordat de la bugetul comunitar pentru organizaţiile de producători din sectoarele legumicol şi fructifer din statele membre ale UE. Potrivit raportului ECA, România are una dintre cele mai slab organizate pieţe de fructe şi legume din Uniunea Europeană: deşi producţia naţională ajunge la 3,7 miliarde de euro, numai 2% din valoarea acesteia este comercializată prin organizaţii de producători, ceea ce îi lasă pe fermieri fragmentaţi şi vulnerabili în negocierile cu marile lanţuri de retail. Practic, majoritatea producătorilor de legume şi fructe preferă să vândă în piaţa liberă, către intermediarii care aduc produsele respective în pieţele agroalimentare din marile oraşe, iar producătorii foarte mici în târgurile locale sau în faţa porţilor propriilor gospodării situate pe marginea drumurilor naţionale sau judeţene.

Conform documentului citat, rata de organizare a fermierilor în ţara noastră este de 2%, comparativ cu 58% în Spania şi Italia, 62% în Ţările de Jos, 79% în Belgia şi 86% în Danemarca. Dintre statele cu o producţie de peste un miliard de euro, România se află la coada clasamentului european, sub Polonia, unde rata de organizare este de 11%, Grecia - 9%, Portugalia - 21%, Ungaria - 23%, Germania - 28% şi Franţa - 43%.

O altă comparaţie arată şi mai clar dezechilibrul. Potrivit auditorilor ECA, cele mai mari patru organizaţii de producători din România comercializau împreună doar 1% din producţia naţională de fructe şi legume, adică din 3,7 miliarde euro. În Belgia, primele patru organizaţii concentrau 63% din producţie, în Slovacia - 76%, în Ţările de Jos - 54%, iar în Danemarca - 86%. Practic, fermierii români intră în negocierile comerciale dispersaţi, în timp ce retailerii operează prin structuri puternic concentrate.

• Producătorii, pe poziţie inferioară în negocierile cu marii retaileri

Conform datelor aferente anului 2022, care se află în raportul citat, ţara noastră avea 23 de organizaţii de producători recunoscute, care comercializau produse în valoare totală de 151,46 milioane de euro. Producţia comercializată medie era de aproximativ 6,59 milioane de euro pentru fiecare organizaţie, dar numai 26% dintre acestea erau active, adică derulau programe operaţionale pentru accesarea fondurilor europene. Sprijinul mediu acordat de UE unei organizaţii active din România era de 216.028 euro, iar finanţarea totală primită în acel an ajungea la aproximativ 1,3 milioane de euro. Prin comparaţie, Spania avea 513 organizaţii, Italia - 299, Franţa - 195, iar Polonia - 163. Aproximativ 75% din întregul sprijin financiar european destinat acestor structuri se concentra în Spania, Italia şi Franţa. În 2022, organizaţiile spaniole au primit 288,9 milioane de euro, cele italiene - 252,8 milioane de euro, iar cele franceze - 127,5 milioane de euro.

Potrivit datelor existente pe site-ul Comisiei Europene, din totalul producţiei agricole şi zootehnice din ţara noastră, legumicultura şi horticultura reprezintă 16,6%, iar sectorul fructelor reprezintă 8,9%.

Situaţia României confirmă una dintre concluziile centrale ale raportului Curţii de Conturi Europene: finanţarea comunitară îi ajută pe fermieri să devină mai competitivi, dar nu reuşeşte să elimine dezechilibrul major de negociere dintre producătorii agricoli şi marile lanţuri comerciale.

• Situaţia la nivel european

Organizaţiile de producători pot concentra oferta, pot negocia volume mai mari, pot investi în comun şi pot reduce costurile, însă majoritatea lor rămân prea mici pentru a discuta de pe poziţii de forţă cu retailerii.

„Pentru ca organizaţiile de producători să îi ajute pe fermieri să ţină piept marilor cumpărători şi să le ofere consumatorilor o gamă variată de fructe şi legume europene, regulile trebuie simplificate, sprijinul naţional trebuie să fie mai coerent, iar aderarea la aceste organizaţii trebuie să devină mai atractivă”, a declarat doamna Keit Pentus-Rosimannus, membra Curţii responsabilă de acest audit, potrivit comunicatului de presă emis de ECA odată cu publicarea raportului.

Organizaţiile cultivatorilor de fructe şi legume au primit în 2023 un sprijin european de 1,06 miliarde euro. Banii au fost utilizaţi pentru modernizarea echipamentelor şi a infrastructurii, automatizarea producţiei, reducerea consumului de energie şi apă, obţinerea certificărilor de calitate, îmbunătăţirea ambalării şi logisticii, precum şi pentru dezvoltarea unor etichete de calitate recunoscute de consumatori.

Finanţarea europeană este legată de valoarea producţiei comercializate, astfel încât organizaţiile sunt stimulate să îşi mărească cifra de afaceri şi să planifice culturile, soiurile şi volumele în funcţie de cererea pieţei. Sprijinul oferă stabilitate şi le permite fermierilor să realizeze investiţii pe care le-ar implementa cu dificultate individual. De asemenea, vânzarea în comun reduce într-o anumită măsură riscurile generate de fluctuaţiile preţurilor. Cu toate acestea, avantajele nu au fost suficiente pentru a face organizaţiile mai atractive. La nivelul UE, numărul fermierilor care fac parte din asemenea structuri s-a redus cu 39% între 2012 şi 2023, coborând de la 312.823 la 191.310 membri. Rata europeană de organizare a crescut de la 43,6% în 2012 la 48,4% în 2017, dar a intrat ulterior pe o traiectorie descendentă şi a ajuns la aproximativ 42% în 2023.

Retragerea fermierilor nu poate fi explicată numai prin dispariţia exploataţiilor agricole şi prin lipsa schimbului între generaţii. Între 2013 şi 2020, numărul membrilor organizaţiilor de producători a scăzut cu 29%, în timp ce numărul fermelor din sectorul fructelor şi legumelor s-a diminuat cu 14%. Cu alte cuvinte, fermierii au părăsit organizaţiile într-un ritm de peste două ori mai rapid decât ritmul în care au dispărut exploataţiile. În 2024, în Uniunea Europeană existau 1.488 de organizaţii recunoscute în sectorul fructelor şi legumelor, cu 187.372 de membri, precum şi 69 de asociaţii ale organizaţiilor de producători. Totuşi, dimensiunea şi influenţa acestora diferă enorm între state. Ponderea producţiei comercializate prin organizaţii varia de la 0,8% în Slovenia la 86% în Danemarca, iar în unele ţări nu exista nicio organizaţie recunoscută.

• 80 miliarde euro - valoarea anuală a producţiei de fructe şi legume în cele două milioane de ferme din UE

Auditorii europeni consideră că diferenţele istorice şi culturale explică doar parţial această situaţie. Unele autorităţi naţionale colaborează activ cu organizaţiile, oferă consultanţă şi permit finanţarea unei game largi de investiţii, în timp ce altele impun reguli de eligibilitate restrictive şi acordă un sprijin administrativ redus. Aceste diferenţe creează condiţii inegale de concurenţă în piaţa unică şi îi pot descuraja pe fermieri să se asocieze sau să depună programe pentru accesarea fondurilor europene.

Nici măcar organizaţiile mari nu au eliminat dezechilibrul structural. Cele mai mari patru companii de retail generează între 30% şi 70% din cifra de afaceri comercială în pieţele europene analizate, în timp ce, în cele şase state care realizează împreună trei sferturi din producţia de fructe şi legume a UE, primele patru organizaţii de producători concentrează numai între 1% şi 13% din producţia naţională. În plus, caracterul perisabil al mărfurilor îi obligă pe cultivatori să vândă rapid şi le reduce capacitatea de a purta negocieri comerciale îndelungate. Sectorul are, totuşi, o miză economică şi socială uriaşă. Agricultura asigură hrana a 450 de milioane de europeni şi locuri de muncă pentru 30 de milioane de persoane. În 2024, agricultura a contribuit cu 532 de miliarde de euro, echivalentul a 1,2% din PIB-ul Uniunii Europene. Fructele şi legumele proaspete, produse de aproximativ două milioane de ferme, au reprezentat circa 80 de miliarde de euro, respectiv 15% din producţia agricolă totală.

În aceste condiţii, Curtea de Conturi Europeană solicită Comisiei Europene să formuleze recomandări pentru creşterea atractivităţii organizaţiilor de fermieri şi arată că, în lipsa unor reguli mai simple, a unui sprijin naţional coerent şi a concentrării reale a ofertei, alocările uriaşe de la bugetul UE pot să modernizeze producţia, dar nu le pot oferi fermierilor puterea comercială necesară pentru a rivaliza cu marile lanţuri de retail.