Ministrul sârb de Finanţe demisionează din cauza reformelor prea lente

E.D.
Internaţional / 13 iulie 2014

Ministrul sârb de Finanţe Lazar Krstic şi-a anunţat demisia, nemulţumit de ritmul lent al reformelor guvernului condus de premierul Aleksandar Vucic, care nu este de acord cu reducerea pensiilor şi salariilor bugetarilor, relatează AFP.

Krstic, desemnat în urmă cu zece luni să consolideze finanţele Serbiei, a dorit măsuri de austeritate pentru redresarea economiei, constând în principal din reducerea cu 20%-25% a pensiilor şi cu 20% în cazul salariilor din sectorul public.

"Consider că măsurile trebuie aplicate imediat, premierul are o altă opinie referitoare la dinamica acestor măsuri, acesta este motivul pentru am convenit după lungi discuţii să îmi prezint demisia", a declarat Krstic, într-o conferinţă de presă.

Premierul Vucic, prezent în faţa presei alături de Krstic, i-a mulţumit acestuia pentru angajament şi i-a dat dreptate.

"Domnul Krstic are dreptate, dar în acest moment nu sunt pregătit să aprob aplicarea anumitor măsuri, în special reducerea pensiilor", a spus premierul.

Guvernul sârb a aprobat sâmbătă două proiecte de lege, referitoare la pensii şi muncă, care vor şi discutate săptămâna viitoare în Parlament.

Serbia va înregistra în acest an, potrivit estimărilor, un deficit bugetar record de 8% din PIB şi o creştere economică de 1%, avans care riscă să fie revizuit în scădere din cauza pagubelor de 1,5-2 miliarde de euro provocate de inundaţiile produse în luna mai, cele mai grave din ultimul secol.

Serbia are un buget de circa 8 miliarde de euro şi 7,2 milioane de locuitori. Dintre aceştia, 1,7 milioane sunt pensionari şi 700.000 lucrează în sectorul public.

Rata şomajului din Serbia este de peste 20%, iar majoritatea oamenilor se descurcă greu, salariul mediu fiind de 350 de euro pe lună.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb