Miron Mitrea s-a prezentat la sediul DNA pentru un dosar de corupţie

F.A.
Anticorupţie / 16 octombrie 2013

Deputatul PSD Miron Mitrea s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat de corupţie.

În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, în dosarul privind fapte de corupţie. Dosarul a fost retrimis de instanţă la procurori pentru refacerea actului de sesizare, judecătorii apreciind că au fost anumite vicii de procedură în faza de urmărire penală.

"Mi-au dat un proces-verbal că reiau dosarul. Eu le-am spus în scris ce cred despre ce fac ei. Le-am spus să fie mai atenţi la procedură. Acum au început din nou, ok, în regulă", spunea atunci Miron Mitrea, la ieşirea de la DNA.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în 5 martie 2009, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb