Nazare: ”Nu dorim să complicăm viaţa antreprenorilor”

S.B.
Politică / 18 august, 10:16

Nazare: ”Nu dorim să complicăm viaţa antreprenorilor”

Corecţiile care vor fi aduse prin al doilea pachet de măsuri sunt necesare pentru a elimina avantajele necuvenite şi pentru a întări disciplina financiară şi nu dorim să complicăm viaţa antreprenorilor, ci dimpotrivă, să creăm un scut pentru business-ul corect în România, a afirmat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, informează Agerpres.

"Prin acest pachet, urmărim să corectăm anomalii tolerate prea mult timp: firme inactive menţinute artificial în piaţă, datorii rostogolite ani la rând fără acoperire, lipsa unor criterii moderne de risc fiscal, folosirea abuzivă a unor instrumente fiscale create pentru a susţine business-ul şi nu pentru a deveni paravan pentru datorii acumulate la nesfârşit, transferuri de companii cu datorii pentru a fugi de responsabilitate sau tratamente fiscale privilegiate, în mod nejustificat, pentru anumite companii. Toate aceste corecţii sunt necesare pentru a elimina avantajele necuvenite şi pentru a întări disciplina financiară. Nu dorim să complicăm viaţa antreprenorilor, ci dimpotrivă, să creăm un scut pentru business-ul corect în România. Să facem regulile mai clare, mai echitabile şi mai predictibile, astfel încât firmele corecte să se poată dezvolta într-un mediu concurenţial sănătos, iar investiţiile cu adevărat avantajoase pentru România să fie stimulate", a scris ministrul Finanţelor pe pagina sa de Facebook.

În context, Nazare a precizat că, începând de luni, vor avea loc runde discuţii pe marginea pachetului de propuneri, pentru a ajunge la cea mai bună formulă finală şi pentru a integra reviziile tehnice necesare.

Ministrul Finanţelor a reamintit că al doilea pachet de măsuri a fost construit pornind de la o realitate care nu mai poate fi ignorată: România are azi cel mai mare deficit bugetar din UE, în care nivelul scăzut al colectării, de aproximativ 27% din PIB, faţă de o medie europeană de peste 40%, are un rol major.

"Peste acesta se adaugă nivelul evaziunii, cheltuieli publice exagerate, legislaţia învechită şi o lipsă de încredere în serviciile fiscale. Aceste diferenţe ne costă competitivitatea, investiţiile şi, în definitiv, nivelul de trai. În acelaşi timp, mediul de afaceri corect este adesea dezavantajat de cei care găsesc portiţe pentru a evita obligaţiile, transferând povara pe umerii celor cinstiţi", a subliniat Alexandru Nazare.

Componenta fiscală a Pachetului 2 prevede schimbarea taxării în cazul multinaţionalelor, în condiţiile în care impozitul pe cifra de afaceri care se aplică în acest moment la companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro va fi înlocuit cu o nouă taxă pe afiliaţi.

De asemenea, se modifică filosofia în privinţa modului în care se fac eşalonările, urmând să fie reduse termenele pe care le aveau companiile pe diverse tipuri de eşalonări, inclusiv la restructurare. Totodată, va fi sancţionată penal cesionarea părţilor sociale deţinute într-o societate comercială cu răspundere limitată, în situaţia în care societatea are obligaţii bugetare neachitate, iar cesionarea se dovedeşte că s-a realizat în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Toate companiile vor fi obligate să deţină un cont în bancă, perioada de inactivitate ar putea fi limitată la un an iar pentru SRL-uri este propusă majorarea capitalului social minim la 8.000 de lei.

Orice comerciant va trebui să ofere atât posibilităţi de plată în cash, cât şi posibilităţi de plată cu orice mijloc de plată electronic, în condiţiile în care urmează să fie eliminat plafonul de 50.000 de lei pentru plăţile cu carduri.

Ministerul Finanţelor mai propune majorarea cotelor de impozitare pentru câştigurile la bursă la 2% şi, respectiv, 4%, în funcţie de perioada de timp în care au fost deţinute titlurile de valoare.

O altă măsură vizează taxarea cu 25 de lei a fiecărui colet de 150 de euro provenit din zone extracomunitare.

În cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente, plafonul maxim al bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) ar putea fi majorat la 90 de salarii minime brute pe ţară, pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Iar taxe taxe si iar taxe.

    UNDE E REFORMA LA CHELTUIELILE STATULUI??? 

    " cheltuieli publice exagerate" alea -s problema, nu taxele. 

    Nu putem plati cat pot guvernantii rusipi si fura. Bagam bani multi castigati cu greu in gauri negre. 

    CASS la 90 de salarii. Ba esti nebun? Ce servicii medicale primesti pt o caruta de bani. Nimic. Consultatia la medicul de familie e intr-adevar gratis. Dupa care toata lumea incearca sa mearga la privat. Dc totusi ai nevoie de ceva de la stat, ti se sugereaza sa platesti, atfel.. dureaza.

    Dc ajungi in spital, spaguta e obligatorie. Toate aceasta bataie de joc, pt asigurare CASS in valoare si de 3000 de lei/luna. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb