Norofert: „Profit în creştere în 2025, pe fondul operaţiunilor din SUA”

A.G.
Piaţa de Capital / 23 martie, 21:04

Norofert: „Profit în creştere în 2025, pe fondul operaţiunilor din SUA”

Norofert, producător de inputuri organice şi furnizor de biotehnologie pentru agricultură, listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (simbol NRF), a raportat pentru 2025 un profit net de aproximativ 3,7 milioane lei, în creştere cu circa 16% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat al companiei remis redacţiei. Evoluţia a fost susţinută de eficientizarea costurilor şi de contribuţia operaţiunilor din Statele Unite, care au generat aproximativ 1 milion de lei din profitul net consolidat, conform sursei citate.

În acelaşi timp, cifra de afaceri s-a situat la 41 milioane lei, în scădere cu aproximativ 10% comparativ cu 2024, pe fondul diminuării volumelor pe piaţa internă şi al unei politici comerciale mai prudente, orientate către proiecte cu valoare adăugată mai ridicată, potrivit companiei.

Preşedintele Consiliului de Administraţie, Vlad Popescu, a declarat că anul 2025 a fost unul dificil pentru agricultura din România, marcat de presiuni pe marje, probleme de lichiditate şi dezechilibre în lanţul de plăţi, iar compania a continuat investiţiile, menţinând o abordare prudentă şi concentrată pe eficienţă operaţională şi controlul riscurilor, conform aceleiaşi surse.

Activele totale ale grupului au ajuns la 91,4 milioane lei, în creştere cu 4%, pe fondul investiţiilor realizate în unitatea de producţie din Brazilia, laboratorul de cercetare din România şi sistemul de irigaţii de la ferma Zimnicea, potrivit companiei. Datoriile totale s-au ridicat la 63,9 milioane lei, în creştere cu 1,5% faţă de anul precedent, conform aceleiaşi surse.

Veniturile din exploatare au fost de 44,9 milioane lei, în scădere cu 14,6%, reflectând diminuarea vânzărilor în România, în timp ce cheltuielile de exploatare au scăzut cu aproximativ 19%, la 36,8 milioane lei, potrivit companiei. EBITDA a crescut cu 3,7%, până la 9,8 milioane lei, iar rezultatul operaţional a urcat la 8 milioane lei, în creştere cu aproximativ 13,2%, precizează sursa citată.

În ceea ce priveşte activitatea internaţională, filiala din SUA a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 1 milion de dolari în 2025, iar distribuţia produselor fabricate în Watertown, Dakota de Sud, a fost extinsă în şase state: Dakota de Sud, Dakota de Nord, Minnesota, Iowa, Nebraska şi Florida, potrivit companiei.

În Brazilia, fabrica realizată în parteneriat cu grupul Engenutri, cu o capacitate de 15.000 litri pe zi, a devenit operaţională, iar 16 produse au fost omologate pentru culturi locale precum porumb, soia, grâu, trestie de zahăr şi cafea, conform aceleiaşi surse. Startul comercial a fost amânat pentru aprilie 2026 din cauza unor procese administrative, însă compania a derulat peste 90 de loturi demonstrative, potrivit sursei citate.

Norofert a continuat investiţiile strategice, alocând aproximativ 7 milioane lei în 2025, ceea ce ridică totalul investiţiilor realizate în cei cinci ani de la listare la peste 25 milioane lei, potrivit companiei. În România, fondurile au fost direcţionate către laboratorul de la Filipeştii de Pădure şi sistemul de irigaţii pentru 650 de hectare la ferma Zimnicea, conform aceleiaşi surse.

Rezultatele financiare pentru 2025 sunt prezentate atât conform standardelor RAS, cât şi IFRS, iar rezultatele consolidate includ performanţele Norofert S.A., ale filialei Agroprod CEV S.R.L., deţinută integral, precum şi 51% din rezultatele NOROFERT AG LLC, potrivit companiei. Conform aceleiaşi surse, Agroprod CEV cultivă în regim ecologic aproximativ 1.000 de hectare în Zimnicea, judeţul Teleorman.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Dincolo de vesnica vorbaraie ,o privire in formularul ala scanat de bilant arata o situatie extrem de dificila.Sunt 13 milioane datorii restante din care peste 10 sunt cu mai mult de 90 de zile scadenta depasita.

    Creante restante au 19,6 milioane.Creantele totale sunt mai mari decat cifra de afaceri,la ei practic cilcul de incasare depaseste anul,nu e de la input la recolta.Bani nu mai au deloc,ce s-au carpit acum de urgenta cu cei 6,5 milioane cash din Mcs.E extrem de putin pentru necesarul lor. 

    Profitul pe individual e in scadere chiar,nu in crestere.Daca filialele merg bine nu doar pe hartie,ar trebui sa ia dividende de la ele si sa fie si individual profit in crestere. 

    Numarul de salariati in scadere notabila de la 42 la 33.Ai zice ca se eficientizeaza doar ca scaderea e exclusiv de la Administrativ si Vanzari unde ar trebui sa fie pusi si cei din asa-zisa fabrica a lor,ca altii nu sunt decat manageri,financiar si logistica unde doar la management a mai crescut cu 1 salariat. 

    Gradul de indatorare s-a mai redus la 75% ceea ce e o chestie.Insa datoriile bancare au tot crescut si sunt 30 de milioane,cam egal termen scurt si lung. 

    La ce echilibristica e cu atatea datorii si creante restante,Norofert are o situatie incerta,mai trebuie capital serios.Mazi ales ca bugetul arata si mai subtire,nici nu reiese cum poate sa se mai tarasca inca un an in conditiile astea.

    -nrf are foarte mica productia vanduta si chiar daca adaugi trading marfuri nu au ce marja sa obtina la asa numere mici sa poata achita pasivele

    -il ultima luna curg cererile cu ordonante de plata de la creditori 4 procese noi,nu e semn bun ,inseamna ca fara banii de la majorare sa stinga focul ei erau terminati din businessu lor as usual 

    1. wow, uite ca gasesc valoare in comentariile de pe bursa, chiar nu stiam de cererile alea, am cautat acum pe portal just. logofatu zicea ca e doar hate aicea la sectiunea de comentarii, bine ca nu l-am crezut

      dacă ai căutat pe just punct ro, înseamnă că ai și niște numere de dosar

      scriele aici să te verificăm dacă ești bun la citit și asamblat informație.

      cine e petent, creditor, intimat, debitor, contestator ... 

      okey

      Pa! norofert! 

      bine că e încă la 2,7RON !!! 

      Eu îi cunosc pe ăștia de la RSS, Achim îmi spune să nu mă mai risc cu NRF. 

      ”” 

      Admite cererea formulată de creditoarea ROMANIAN SECURITY SYSTEMS S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea NOROFERT S.R.L. Ordonă debitoarei să achite creditoarei în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri suma de 29.321,27 lei reprezentând contravaloare facturi şi suma de 8.622,09 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data de 12.09.2025.

      ”” 

      ...la potentialul din US & BRA?

      PS: Cine este Logofatu de la comentariul 2.1? 

      nu risc nimik,

      sunt fricos la BVB !

      să nu cumva să rămîn agățat pe termen luuung (adică să devin investitor) cum am rămas la TBM la 0,33 ! 

      Cristian Logofătu = CFO Bittnet a fost în boardul NRF în anii 2020

    eu sunt dispus să le dau 5000RON într-o eventuală nouă majorare de capital în 2026 !

    2800acționari x 5000RON = 14milioane RON ! 

    și sunt dispus să fac la fel și în 2027 ! 

    eu nu cumpăr apartamente, imobiliare, REIT:uri, chirii și chiriași ! 

    dar pămînt, Da! 

    nu săriți ! 

    punctul2 din AGEA 

    NRF dorește să cumpere alte societăți cu pămînt și utilaje gata gata !

    prețul acestor societăți e de pînă la 30mil. RON !!! 

    Conducerea NRF trebuie sa prezinte urgent un plan de redresare financiara!Creantele se incasau 99% pe urma 97 si acum ne zic de 86.Orice degradare inseamna insolventa.Sa scrie clar intr un plan care sunt sursele certe pentru plata datoriilor foarte mari,cum se poate restructura datoria bancara,care sunt contractele cu furnizorii care accepta termene foarte lungi de plata.Datoriile la furnizori au crescut cu o treime in 2025 in conditiile in care au scazut vanzarile!Ce se intampla cu fermele Agroprod CEV ca au capitaluri negative si datoreaza multi bani catre firma listata.Se mai pun bani acolo ca sa vina pe capitaluri pozitive?Are si pierdere mare pe IFRS,cum se redreseaza?Nu poti sa scrii ca iti creste puternic datoria la furnizori pentru ca nuj platesc clientii la timp fara sa spui si ce plan ai sa remediezi problema.Poate unii furnizori deschid litigiu de insolventa ca nu mai stau dupa clientii tai fiindca nu au relatie cu ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0952
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3913
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5615
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8880
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3551

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb