
Este o întrebare pe care, aşa cum este şi firesc, şi-o pun mulţi. În ritm accelerat, după destrămarea Uniunii Sovietice, despre care Vladimir Putin spune că a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”, puterea politică a planetei a devenit unipolară, deţinută fiind de Statele Unite, după care lumea s-a transformat într-una bipolară, cu un al doilea centru de putere la Beijing. Rusia s-a transformat treptat într-o putere regională din toate punctele de vedere, mai puţin al arsenalului nuclear pe care îl deţine.
Oare războiul din Ucraina avantajează indirect Beijingul? Oare un eventual armistiţiu va fi şi în beneficiul Chinei? Sau dimpotrivă?
Într-un trecut nu prea îndepărtat, a existat o rivalitate militară care a degenerat chiar într-un război între Uniunea Sovietică şi China. Război local câştigat de China. Dar, atâta timp cât a existat Uniunea Sovietică, puterea la nivel global a fost împărţită în mod nefrăţesc de Moscova şi Washington. A fost o perioadă în care China a stat cumva de-o parte şi s-a dezvoltat în mare viteză, având o creştere economică anuală cu un procent cu două cifre, nemaiîntâlnită până atunci pe mapamond.
Dată fiind rivalitatea dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, China a beneficiat din plin de investiţiile occidentale, în primul rând americane, şi mai ales de un aport substanţial sub aspect tehnologic, de care oamenii de ştiinţă chinezi au ştiut să profite, realizând în toate domeniile copii ale produselor occidentale cele mai performante.
În ceea ce priveşte puterile nucleare, Federaţia Rusă şi Statele Unite, sub aspectul volumului arsenalului, se plasează la vârf, China ocupând abia poziţia a treia. Atâta doar că arsenalul nuclear devine irelevant în măsura în care statele îl deţin nu în scop ofensiv, ci doar în scop defensiv, nu pentru a ataca şi domina, ci pentru a nu fi atacate şi dominate.
Forţa unui stat este astăzi în materie economică, tehnologică, comercială şi ţine de capacitatea acestuia de a-şi valorifica la maxim materiile prime pe care le deţine sau le importă. În multe privinţe, din această perspectivă, China a devansat Statele Unite şi, în mod cert, se caracterizează printr-un dinamism care îi prefigurează statutul viitor de prim jucător al lumii.
Nu este deloc întâmplător faptul că, sub aspect diplomatic, China a devenit în multe privinţe puterea numărul unu a lumii. Spre deosebire de Washington, Beijingul are la acest capitol o libertate mult mai mare de mişcare. În jurul Chinei se concentrează astăzi o întreagă constelaţie a statelor care nu se află în prima linie, considerate nedemocratice de către lumea occidentală şi care, cel mai adesea, sunt excluse de la masa negocierilor. În această nouă ligă creată la nivel planetar, China ocupă în prezent indiscutabil poziţia din capul mesei, următoarele două poziţii fiind deţinute de India şi de Federaţia Rusă.
Disputa continuă, are propria ei dinamică şi este cât se poate de evident că Beijingul nu este deloc indiferent la evoluţiile în plan militar şi diplomatic ale războiului din Ucraina declanşat de Federaţia Rusă. În acest sens, de mai multe ori, Xi Jinping, conducătorul pe viaţă al Chinei, a intervenit pe plan diplomatic, propunând chiar şi un acord de pace - dacă nu mă înşel, în 12 puncte - pe care însă şi Federaţia Rusă, şi Ucraina l-au ignorat. Şi la fel au procedat şi toţi aliaţii Ucrainei, în frunte cu Statele Unite.
Întâmplător sau nu, acordul de pace despre care se discută intens în aceste zile se suprapune în bună măsură peste proiectul avansat de China, care, în mod realist, a propus sacrificii de ambele părţi.
Pentru Xi Jinping, confruntarea - sau dialogul, cum vreţi să-l definim - care a avut loc în Alaska şi care este şi va fi urmat de alte dezbateri, este extrem de important. Fie că e analizată jumătatea plină a paharului, fie că se ia în calcul jumătatea goală.
Dacă ceea ce afirmă unii analişti, şi anume că Donald Trump, la pachet cu întregul „Occident colectiv” - cum este denumită de aceştia lumea democratică - a fost umilit în Alaska, de unde s-a întors cu mâna goală, atunci cu certitudine Beijingul este în câştig, pentru că, într-o lume care continuă să rămână instabilă, China va reprezenta în viitor un factor tot mai important de echilibru.
Iar marea competiţie pe care Beijingul a declanşat-o se desfăşoară în primul şi-n primul rând cu Statele Unite. Dacă, dimpotrivă, este luată în calcul jumătatea plină a paharului şi anume faptul că Donald Trump, prin strategia pe care a adoptat-o în Alaska, a atins câteva obiective importante ale demersurilor sale - determinând o mai puternică coeziune a lumii occidentale şi generând o protecţie consolidată în ceea ce priveşte interesele suverane ale Ucrainei - atunci, din nou, Xi Jinping iese în câştig.
Pentru că rivalul său istoric, Rusia, devenită aliat de conjunctură, ar ieşi umilită în plan internaţional, în special în plan diplomatic, şi astfel ar ajunge din ce în ce mai mult să depindă de China.
Xi Jinping are toate motivele de satisfacţie, chiar şi atunci când asistă la relansarea cursei înarmărilor de către Donald Trump, la comanda căruia membrii Uniunii Europene - toţi membrii NATO, cu o singură excepţie - au decis să aloce anual procente mult mai mari din produsul intern brut pentru înarmare. Drumul Mătăsii se poate dezvolta direct proporţional cu scăderea semnificativă a infuziilor de capital destinate dezvoltării aşa-numitului „Occident colectiv”.
Xi Jinping tace şi face. Şi, fapt extrem de semnificativ, între altele, cumva ca din întâmplare, acesta i-a pus un trofeu în braţe lui Donald Trump, anunţând ferm că, sub administraţia acestuia, China nu va prelua prin mijloace militare Taiwanul, care îi aparţine de drept.
Pentru Xi Jinping, plimbările celor doi lideri, Trump şi Putin, pe covoare roşii, nu pot fi decât benefice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 18.08.2025, 11:29)
China nu este nici pe departe ceea ce isi inchipuie unii .Ceea ce ni se arata este o pojghita extrem de subtire ce are in spate soarta a unui miliard si ceva de cetateni oropsiti .Dupa invazia rusilor in Ucraina si sovieticii si chinezi au descoperit formele cele mai hidoase ale coruptiei .Eliminarile si mortile subite stau marturie .Scriptele nu corespundeau fapticului .Practic imensa maretie militara a celor doi acum buni prieteni era doar de fatada .La fel a patit si Trump .Singura entitate care dupa ce si-a distrus toate vechiturile sovietice si occidentale in razboi si care se poate acum inarma de la zero este UE. Degeaba are America sume uriase de bani pentru inarmare .Aceste sume trebuiesc distribuite in mii de bucatele .China si Rusia trebuie sa o ia de la zero ceea ce insemna costuri foarte mari si control pe mai toate zonele importante .In acasta competitie UE este pe locul unu .Avem si banii si tehnologia .
2. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 18.08.2025, 11:32)
Rusia va fi liantul, puntea de legătură între americani si chinezi în următorii ani.
Trump și-a dat seama că lumea asta nu mai poate fi unipolara.
Plăcile tectonice politice s-au mișcat, iar europenii au fost prinși între ele.