Prima emisiune de obligaţiuni verzi a furnizorului şi distribuitorului de energie Electrica va debuta în data de 30 iulie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), conform informărilor operatorului pieţei noastre de capital.
Obligaţiunile, în valoare de 500 de milioane de euro, au fost lansate la începutul acestei luni, în urma unei oferte care a fost suprasubscrisă de 11,5 ori, printre investitori fiind Banca Europeană de Investiţii. Titlurile sunt negarantate, au o scadenţă de cinci ani, o dobândă anuală de 4,566% şi au fost deja listate pe bursa din Luxemburg, potrivit raportărilor de la BVB.
Alexandru Chiriţă, Chief Executive Officer al Electrica, spune; ”Această emisiune inaugurală de obligaţiuni verzi marchează o etapă semnificativă atât pentru Electrica, cât şi pentru România. Nu este doar prima emisiune de obligaţiuni a Electrica, ci şi cea mai mare emisiune de obligaţiuni verzi corporative din România, exceptând instituţiile financiare. Ea demonstrează angajamentul nostru faţă de creşterea durabilă şi protecţia mediului, precum şi capacitatea noastră de a atrage un interes semnificativ din partea investitorilor”.
Fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru finanţarea şi/sau refinanţarea proiectelor verzi eligibile ale companiei ce vizează, în principal, dezvoltarea producţiei verzi şi a capacităţii de stocare a energiei electrice a Grupului Electrica. Obiectivul companiei pentru anul 2030 este dezvoltarea unei capacităţi de producţie de 1.000 MW şi a unei capacităţi de stocare de 900 MWh.
Ratingul obligaţiunilor furnizorului şi distribuitorului de energie electrică este BBB- cu perspectivă stabilă, potrivit Fitch Ratings.
Electrica a prezentat creşteri pe toate palierele în raportul financiar din primul trimestru al anului 2025, stimulate de majorarea tarifelor de distribuţie şi a volumelor de energie distribuită şi furnizată. În ansamblu, emitentul a raportat venituri operaţionale de aproape 3,2 miliarde lei, cu 24% peste cele din primele trei luni ale anului trecut, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 196 milioane lei, în creştere cu 53%. Emitentul îşi va prezenta raportul aferent rezultatelor obţinute în cel de-al doilea trimestru al anului în data de 28 august.
Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 49,8% din furnizorul şi distribuitorul de energie electrică, a cărui evaluare bursieră se ridică la 5,7 miliarde lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor în data de 28.07.2025, 09:31)
știrea (asemeni cu aia despre oblig. TLV care costă 600.000 #) mă încălzește pe ceva !
1.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 28.07.2025, 09:55)
...
2. tzeapa romaneasca
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2025, 10:01)
Acum e moda obligatiunilor verzi de ciuda ca nu mai raman bani pentru actionari. Putini investitori inteleg ca obligatiunile emise la nivelul asta (sute de milioane de euro) inseamna dobanzi consistente pe termen lung, dobanzi care se vor plati cu prioritate si in detrimentul dividendelor. .
Pentru a nu parea asa mare tzeapa le numim in mod stupid... obligatiuni eco, verzi, virgine, minune... in realitate managementul deficitar se joaca de-a afacerea pe riscul actionarilor care nu se pot opune pentru ca statule majoritar si tine de sase la Electrica.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2025, 10:33)
Cel mai important lucru este destinatia banilor imprumutati, sa se intersecteze cu scopul promis public. Sa se faca investitii adevarate, nu fictive.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condir în data de 28.07.2025, 19:21)
fi serios omule, îți fac ție PeSeDeii din Electrica numa proiecte de plus-valoare !
mie DEERul mi-o dat curent gratis 14 luni de zile că li s-o ars memoria EEPROM din contor
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2025, 22:05)
Te-au furat, dar nici tu nu te-ai lasat. Bravo monser!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2025, 16:44)
Spoiala verde in toata puterea cuvintului.