OMV a vândut 68 din benzinăriile sale din Cehia

Adina Lateş
Companii / 21 ianuarie 2016

Grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, a anunţat miercuri că a ajuns la un acord referitor la vânzarea unui număr de 68 din benzinăriile sale din Cehia către Unipetrol, divizia cehă a grupului petrolier polonez PKN Orlen, informează APA.

OMV nu a oferit detalii cu privire la preţul tranzacţiei, care ar urma să se finalizeze în 2017.

"Prin această tranzacţie am fixat cursul pentru optimizarea reţelei de benzinării pe una din cele importante pieţe ale OMV", a declarat Manfred Leitner, membru în boardul OMV.

După această vânzare, numărul de benzinării OMV din Cehia va scădea de la 217 până la 135. Lider pe piaţa de distribuţie de carburanţi din Cehia este Unipetrol care deţine 338 de staţii de alimentare sub brandul Benzina, urmat de grupul ungar MOL cu 315 staţii, notează Agerpres.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb