Operaţiunea JUPITER: Percheziţii la firme din Bucureşti, în legătură cu mecanismul de compensare a preţurilor energiei electrice

S.B.
Miscellanea / 6 noiembrie, 09:48

Operaţiunea JUPITER: Percheziţii la firme din Bucureşti, în legătură cu mecanismul de compensare a preţurilor energiei electrice

Poliţiştii şi procurorii fac, joi, percheziţii în Bucureşti la două firme suspectate de infracţiuni în legătură cu mecanismul de compensare a preţurilor la energie electrică, potrivit news.ro.

Procurorii presupun că au vândut succesiv energia, între firme din acelaşi grup, pentru creşterea artificială a preţului şi au produs un prejudiciu de ăeste 100 de milioane de lei.

”În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează opt percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, şi spălarea banilor”, anunţă, joi, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, în perioada aprilie - august 2022, două societăţi comerciale ar fi indus în eroare reprezentanţi ai unei instituţii, prin depunerea la aceasta, în cadrul mecanismului de compensare a preţurilor la energie electrică, a mai multor deconturi prin care ar fi solicitat şi în temeiul cărora ar fi încasat de la bugetul de stat sume mai mari decât cele la care aveau dreptul potrivit legii.

”La baza acestora s-ar fi aflat un preţ mediu de achiziţie al energiei electrice livrate către clienţii finali, supradimensionat în mod fraudulos ca urmare a unor vânzări succesive anterioare a acestei cantităţi de energie, prin interpunerea artificială pe lanţul de tranzacţionare a unor societăţi făcând parte din acelaşi grup şi practicarea unui preţ unitar/MWh augmentat în mod artificial, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat în acest moment la 104.346.359,33 de lei”, arată poliţiştii.

Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Super eroii din mediul privat!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    pana acum toti parnaiasii au fost scapati,iar ANAF ii controla pe vanzatorii de patrunjel.evazionistii fura in continuare cu ajutorul securistilor din anaf, specialilor, cum sa ai profit mai mare de 5%? decat din furt Tinmar de Oancea este vorba in articol.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4608
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7690
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.0116

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb