Parcul eolian Frumuşiţa de 66 MW dezvoltat de Eurowind Energy a primit autorizaţia de construire

A.F.
Companii / 12 iunie

Parcul eolian Frumuşiţa de 66 MW dezvoltat de Eurowind Energy a primit autorizaţia de construire

Dezvoltatorul şi operatorul danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, Eurowind Energy, anunţă obţinerea autorizaţiei de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa din judeţul Galaţi. Parcul eolian va integra un total de 11 turbine eoliene şi va alimenta cu energie verde un total de 62.000 gospodării, urmând să devină operaţional la finalul anului 2026, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, societatea EWE FRUMUŞIŢA S.R.L, operată de grupul danez Eurowind Energy, a primit în decursul lunii mai autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, împuternicind executarea lucrărilor de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa. Acesta va avea o capacitate instalată de 66 MW şi face parte din strategia companiei Eurowind Energy de a investi în dezvoltarea capacităţilor energetice regenerabile în România. Cu un portofoliu de proiecte energetice aflate în diverse stadii de dezvoltare, însumând o capacitate de peste 4.000 MW la nivel naţional, Eurowind continuă să îşi reconfirme poziţia de important jucător în domeniul energiei verzi.

"Suntem încântaţi să anunţăm că am obţinut autorizaţia de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa, un proiect important pentru creşterea capacităţii noastre de energie regenerabilă. Parte din portofoliul nostru de proiecte energetice în dezvoltare, parcul eolian din judeţul Galaţi va contribui semnificativ la obiectivele noastre de sustenabilitate şi la reducerea emisiilor de carbon. Până la finalul anului 2025, autorizaţiile de construire acordate proiectelor Eurowind Energy din România vor acoperi 450 MW, sprijinind astfel diminuarea problemelor de mediu la nivel global şi dezvoltarea unor comunităţi locale. Planul strategic al companiei pe plan local vizează construirea proiectelor clasice on-grid, pregătirea soluţiilor de stocare, hibridizare şi stabilirea unor centre energetice de amploare." a declarat Adrian Dobre, Country Manager România în cadrul Eurowind Energy.

Proiectul include, de asemenea, un contract de racordare la reţeaua operată de Distribuţie Energie Electrică România (DEER), asigurând integrarea eficientă a energiei generate în sistemul naţional. În continuare, odată cu începerea efectivă a lucrărilor, etapele de construire vor implica un total de 11 turbine eoliene, drumuri de acces, platforme de montaj şi întreţinere, o staţie electrică proprie de transformare şi conductori electrici pentru interconectarea celor turbinelor eoliene şi conectarea acestora la staţia de transformare.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb