Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

Pas înainte pentru protecţia oamenilor şi animalelor

Ziarul BURSA #Companii /

Testele de laborator efectuate pe animale au stârnit mereu dezbateri aprinse. Cercetători au reuşit să facă un mare pas înainte pentru protecţia acestora. O bucată de piele de mărimea unei unghii poate fi printată în mai puţin de un minut, au anunţat cercetători din Singapore - un pas către testarea non-animală a cosmeticelor şi a altor produse.

Realizată din celule ale pielii de la donatori şi colagen, pielea in-vitro are aceleaşi proprietăţi chimice şi biologice ca pielea umană, a declarat John Koh, şef de laborator la DeNova Sciences, care colaborează cu Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, în legătură cu acest produs. "Putem vedea că industria se îndreaptă către testarea non-animală", a precizat John Koh. "Deci, dorim cu adevărat să oferim o soluţie pentru testarea pe piele fără a folosi piele animală sau umană", a mai spus el. Echipa a accelerat procesul de fabricaţie folosind o maşină de imprimat pentru a produce straturi modelate cu precizie care imită pielea umană. Fiecare bucată minus­culă de piele este printată în mai puţin de un minut, reprezentând calitatea dis­tinctivă a acestui proiect.

Amestecul este apoi incubat timp de aproximativ două săptămâni, timp în care celulele pielii se înmulţesc şi devin opace, transformându-se într-o membrană albicioasă. Pielea poate fi folosită pentru a testa toxicitatea unei substanţe şi calităţile penetrative ale ingredientelor active din produse, precum cele cosmetice. Echipa de cercetători se concentrează în prezent pe dezvoltarea unei pieli care include celule pigmentare asiatice pentru a testa efectele de albire ale produselor cos­metice şi de îngrijire a pielii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

EDUCAŢIA

De la tablă la tabletă
DTLAWYERS

Curs valutar BNR

05 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8336
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0757
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3448
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.2285

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie