Patru firme în cursa privatizării Oltchim

F. A.
Piaţa de Capital / 17 aprilie 2012

Patru firme în cursa privatizării Oltchim

Investitorii potenţiali care au depus oferte preliminare şi neangajante în procesul de privatizare al Oltchim sunt Pegamont Ploieşti, PCC (Germania), Aisa Invest şi JSC TISE (Rusia), a anunţat, în urmă cu câteva minute, Ministerul Economiei.

Până la data de 17 aprilie, ora 11.00, a avut loc depunerea ofertelor preliminare şi neangajante in procesul de privatizare al Oltchim Râmnicu Vâlcea, organizat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru vânzarea unui număr de cel puţin 188.100.976 acţiuni, reprezentând 54,8062% din capitalul social actual al companiei.

Urmează ca, pe baza discuţiilor şi a negocierii ofertelor preliminare şi neangajante depuse de cei patru potenţiali investitori, să se finalizeze Dosarul de Prezentare în vederea organizării licitaţiei cu ofertă în plic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb