Piaţa şcolilor de limbi străine revine la cursurile fizice, iar EdVenture îşi dublează capacitatea în Bucureşti

A.B.
Miscellanea / 25 august, 13:23

Piaţa şcolilor de limbi străine revine la cursurile fizice, iar EdVenture îşi dublează capacitatea în Bucureşti

Cererea pentru cursurile de limbi străine desfăşurate în format fizic sau hibrid este în creştere, determinând şcolile să investească în extinderea spaţiilor dedicate, potrivit unui comunicat al EdVenture School. Istituţia va deschide, începând cu 22 septembrie 2025, un nou sediu în cartierul Tineretului, pe strada Vitejescu 19, aproape de staţiile de metrou Timpuri Noi şi Tineretului.

„Am observat o schimbare clară în preferinţele cursanţilor, mulţi dorindu-şi interacţiunea directă, motivaţia dată de un grup organizat şi energia pe care o oferă învăţarea în aceeaşi sală de curs. De aceea, noi am ales să investim într-un nou sediu”, a declarat Diana Conteş, owner EdVenture School.

În prezent, şcoala funcţionează în Cotroceni, unde anul trecut au fost peste 500 de cursanţi. Noul spaţiu, dotat cu cinci săli moderne, va permite dublarea capacităţii de şcolarizare, printr-o creştere estimată la 110%. Investiţia în chirie şi amenajare se ridică la circa 80.000 de euro.

Extinderea vine în contextul unei cereri crescute pentru limbi străine precum engleza, germana, franceza şi japoneza, solicitate atât de copii şi tineri, cât şi de adulţi care caută noi oportunităţi profesionale. EdVenture School, fondată în 2005, are peste 20 de ani de activitate şi a pregătit peste 10.000 de cursanţi, inclusiv prin programe corporate şi cursuri de pregătire pentru examene internaţionale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0539
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.7917

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb