Pieţele de acţiuni par să anticipeze un acord între Statele Unite ale Americii şi Iran, în condiţiile în care bursele europene şi americane se apreciază, chiar dacă Statele Unite au impus o blocadă în Strâmtoarea Hormuz, punct strategic pentru traficul petrolului, conform presei internaţionale.
Indicele pan-european Stoxx 600 avea o creştere de 0,79%, ieri la ora 17:00 (a ţării noastre), în vreme ce indicele german DAX al bursei din Frankfurt se aprecia cu 1,24%. La Londra, indicele FTSE 100 avea un avans de 0,16%. În Statele Unite, indicele Dow Jones Industrial Average se aprecia cu 0,46%, după jumătate de oră de la deschiderea sesiunii bursiere, în vreme ce indicele S&P 500 urca cu 0,56%. Indicele Nasdaq Composite, al companiilor ce activează în domenii intensive în cunoaştere, creştea cu 0,96%, conform datelor Investing.com.
Armata SUA a instituit o blocadă asupra porturilor iraniene, la începutul acestei săptămâni, fapt ce ameninţă să restrângă şi mai mult oferta globală de petrol în lunile următoare, dar preţurile ţiţeiului scăzuseră luni noaptea, pe fondul semnalelor că este posibil ca negocierile de pace să continue în ciuda blocadei, scrie CNBC.
Negocierile din weekend, purtate în Pakistan de vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, cu delegaţia iraniană, nu au adus progresele scontate, dar este posibil ca tratativele să fie reluate la Islamabad chiar din această săptămână, potrivit unor surse Reuters.
Preşedintele Donald Trump a declarat că SUA ”au fost contactate de cealaltă parte”, adăugând, referindu-se la iranieni că ”îşi doresc foarte mult să încheie un acord”. Totodată, întrebat dacă scopul blocadei este de a forţa Iranul să redeschidă Strâmtoarea Hormuz sau să revină la masa negocierilor, Trump a răspuns: ”Ambele lucruri, desigur, şi chiar mai mult”.
Experţii spun că obiectivul blocadei este de a-i determina pe liderii iranieni să cedeze şi să accepte cererile SUA de a încheia războiul şi de a restabili libertatea de navigaţie în strâmtoare.
”Administraţia (n.r. americană) pare să urmărească ceea ce se numeşte o blocadă navală de proximitate, adică o încercare de a împiedica navele să intre sau să iasă din acele porturi. Raţiunea din spatele unei blocade navale de proximitate a porturilor Iranului este de a face imposibil pentru Iran să obţină beneficii financiare din vânzările de petrol realizate prin transport maritim în strâmtoare, în timp ce limitează accesul altora”, a spus Michael Horowitz, senior fellow pentru tehnologie şi inovaţie la Council on Foreign Relations şi fost adjunct al secretarului adjunct al Apărării al SUA, citat de CNBC.
• Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că ”distrugerea cererii se va extinde”
Preţurile petrolului erau în scădere ieri, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a prognozat că ”distrugerea cererii se va extinde”, pe fondul restrângerii ofertei şi al creşterii preţurilor medii, cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu. Conform Agenţiei, conflictul a generat deja cea mai mare perturbare a aprovizionării cu petrol din istorie, precum şi cea mai mare creştere lunară a preţurilor înregistrată vreodată, în luna martie.
Ţiţeiul Brent era în scădere cu 3,25%, la circa 97 de dolari pe baril, ieri la ora 17:00 (a ţării noastre), în vreme ce petrolul West Texas Intermediate, referinţa americană, avea o depreciere de 5,68%, până la 92,6 de dolari pe baril.
Cele mai recente prognoze ale Agenţia indică faptul că este posibil ca cererea globală de petrol să aibă cea mai mare scădere de la pandemia de Covid-19. ”Se estimează că cererea de petrol va scădea cu 80 kb/zi (n.r. mii de barili pe zi) în acest an, întrucât războiul din Iran răstoarnă perspectivele noastre globale. Aceasta (n.r. estimarea) este cu 730 kb/zi mai redusă decât cea din
raportul de luna trecută, iar o scădere prognozată de 1,5 milioane de barili/zi în trimestrul al doilea din 2026 ar fi cea mai abruptă de la reducerea consumului de combustibil provocată de Covid-19”, conform Agenţiei.
Iniţial, cele mai mari reduceri ale consumului de petrol au avut loc în Orientul Mijlociu şi în regiunea Asia-Pacific, în principal pentru naftă, Gaz Petrolier Lichefiat şi combustibilul pentru avioane. Totuşi, distrugerea cererii se va extinde pe măsură ce penuria şi preţurile ridicate persistă, mai scrie CNBC, citând Agenţia Internaţională pentru Energie.
• BlackRock: Probabilitatea ca SUA şi Iranul să revină la război este redusă
Administratorul de active BlackRock şi-a îmbunătăţit perspectiva asupra acţiunilor din Statele Unite ale Americii, considerând că impactul limitat al războiului cu Iranul şi rezultatele solide ale companiilor vor crea un context favorabil, scrie CNBC.
Dinamica războiului din Orient i-a făcut pe strategii BlackRock să fie prudenţi în privinţa acţiunilor listate în SUA, însă perspectivele unui armistiţiu de durată îi determină acum pe analiştii gigantului financiar să considere că impactul conflictului nu va fi semnificativ.
”Am observat două semnale care ne-ar determina să ne majorăm din nou expunerea la risc, după ce am redus-o în urmă cu câteva săptămâni. În primul rând, dovezi concrete ale unor măsuri care ar redeschide fluxurile prin Strâmtoarea Hormuz. În al doilea rând, o mai bună vizibilitate asupra faptului că impactul macroeconomic rezidual este limitat”, au scris strategii într-o notă de săptămâna trecută, conform CNBC. ”Acest lucru apare în contextul în care aşteptările privind profiturile corporative au crescut atât pentru SUA, cât şi pentru pieţele emergente pentru 2026 - chiar şi de la începutul conflictului, pe 28 februarie”.
În plus, analiştii BlackRock au afirmat că ”probabilitatea ca SUA şi Iranul să revină la război este redusă”, ceea ce limitează şi mai mult potenţialul impact negativ.
În acelaşi timp, perspectivele legate de profiturile corporative par favorabile.
Odată cu debutul sezonului raportărilor financiare, companiile din indicele S&P 500 sunt aşteptate să înregistreze, în mod agregat, o creştere a profiturilor de 12,6% în primul trimestru, potrivit FactSet. Dacă tendinţa istorică de depăşire a estimărilor se menţine, creşterea poate ajunge la 19%, a arătat firma de prognoză, scrie CNBC.
În plus, profiturile din sectorul tehnologic sunt aşteptate să crească cu 45% în acest an, însă domeniul a înregistrat până acum doar un avans marginal. Analiştii BlackRock au precizat că acest lucru a împins evaluarea sectorului IT la cel mai redus nivel de la jumătatea anului 2020, în raport cu celelalte zece sectoare din S&P 500.
”Ne majorăm din nou expunerea la risc în SUA şi pe pieţele emergente, având în vedere aşteptările solide privind profiturile corporative şi impactul limitat (n.r. al războiului din Orient) acumulat asupra creşterii globale. Ne concentrăm pe marjele de profit din acest sezon al raportărilor din SUA pentru primul trimestru şi continuăm să favorizăm oportunităţi tematice, precum apărarea”, au scris strategii, conform CNBC.



















































Opinia Cititorului