PLASAMENTE ALTERNATIVE Cel mai mare sculptor al lumii: 148 de ani de Brâncuşi

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 februarie

Maria Parascan, Brâncuşi şi Polaire

Maria Parascan, Brâncuşi şi Polaire

Marius Tiţa

Brâncuşi n-a existat. Asta e de la Sorescu, un al oltean genial, pe lângă Brâncuşi şi cu mine, deşi toată lumea crede că e Nichita. Vibranta poezie se numeşte "Trebuiau să poarte un nume" şi acest prim vers se referă la Eminescu.

În conformitate cu gândirea poetului, nici Brâncuşi nu a existat. Conform rubricii de faţă, susţinem că a existat numai o sculptură ca o poezie, care te lasă fără cuvinte, dar cu zboruri, iubire şi înălţare.

Brâncuşi este geniu în stare pură, neafectat de trecerea timpului. Şi azi, la un secol de când le-a creat, sculpturile sale sunt tot de avangardă. Pe piaţa de artă dilema este minunată: cum Doamne, iartă-mă! să pui cifre de bani la aşa creaţie?! Fantastice prilejuri să vorbim despre Brâncuşi de fiecare dată când arta sa rotunjeşte zeci de milioane pe la licitaţiile internaţionale cele mai prestigioase. Este dacă nu primul, al doilea cel mai bine vândut sculptor din lume. La categoria "Sculptori români", ce să mai vorbim. Până să apară Ghenie a fost şi cel mai bine vândut pictor român. Se vânduse un desen de Brâncuşi cam pe la un milion de dolari. Hâtrul îşi râde în barbă, nu dă prea mare importanţă desenului, dar tot ce a atins el e preţuit.

Am văzut, "cu ochii mei", în Republica Moldova, garduri metalice ce aveau în centrul porţii mari, unde mă aşteptam să văd simbolurile ancestrale ale românilor, stema Jocurilor Olimpice de la Moscova, cea cu turnul Kremlinului stilizat, cu steaua din vârf cu tot. Mă gândeam, amuzat, că aş putea anunţa astfel revelaţia: Kremlinul olimpic din 1980 este, de fapt, un vechi simbol de pe porţile basarabene. Fără a fi o glumă de acest tip, noi ştiam definitiv că Brâncuşi luase simbolul repetitiv de pe Coloana infinitului de pe nişte cruci din cimitirele gorjenilor. Dar nimeni nu se gândise că poate gorjenii de după 1938 îl luaseră de pe Coloana ce tocmai fusese inaugurată la ei în bătătură.

Asta este problema noastră, că ţinem cu tot dinadinsul să ne batem pe burtă cu Brâncuşi şi cu elevaţii săi prieteni din întreaga lume. Ne căţărăm pe celebritatea lui, dar cu ghetele murdare, de băgăm în poză în cele mai nepotrivite momente şi, indiferent de subiect, o ţinem langa cu obsesiile noastre, la care suntem convinşi că avem dreptul: să ştie toţi că era român, ca noi, că străinii vor să ni-l fure, că tot universul trebuie să îl scrie şi să îl pronunţe Brâncuşi, cu â şi ş. Pentru un coşmar garantat, recomand să se închipuie cum pronunţă un francez Hobiţa. Că prea scriu peste tot că acolo s-a născut Brâncuşi, în Royaume de Roumanie.

Cel mai mare sculptor al lumii: 148 de ani de Brâncuşi

Astrala expoziţie de la Timişoara a ţinut să îşi pună în frunte "resursele româneşti" şi "perspectivele universale", un titlu de "Cântarea României", menit să nu scape genialul artist la celebritate fără să aibă ştampila Made in Romania pe el. În marea şi serioasa discuţie profesionistă despre Brâncuşi nu există niciun nume românesc. Ne facem noi tot felul de închipuiri, se mai trage lumea pe acasă după pensionare, dar nu, nu sunt de acolo.

Sfera relaţiei noastre cu Brâncuşi este parazitată de fake-uri. Unele proaste, penibile, în care se văd toate cusăturile, chiar dacă nu sunt făcute cu aţă albă. Astfel, ne-am cam autocreat o imagine despre Brâncuşi care diferă foarte mult de cea reală, crescută odată cu el. Presupusa hiper-activitate sexuală a maestrului a devenit un motiv de mândrie naţională. Ne place să ne închipuim că orice femeie care apare prin viaţa lui trebuie să-i fi trecut şi prin pat, devenit un fel de hol de primire. Brâncuşi nu a fost un sfânt, din acest punct de vedere, dar nici babardeala nu era principala sa activitate. Nici datul cu flit la americanii care îl venerau nu era în comportamentul său.

Cel mai mare sculptor al lumii: 148 de ani de Brâncuşi

Brâncuşi era ciufut, dar nici pe departe bădăran sau mitocan. O serie de mărturii ni-l prezintă ca pe un om de viaţă, acceptat foarte repede în boema pariziană. În Montparnasse era mai degrabă om de bază la petrecerile artiştilor, decât sfânt. Îşi primea prietenii americani cu ceai şi prăjiturele şi era invitat de onoare, chiar creator de cocktailuri epice, la petrecerile de la Paris ale bogaţilor de peste Ocean. Toată floarea vieţii artistice trece prin atelierul său unde se bea şampanie scumpă şi Man Ray face fotografii. Când vin la Paris, organizatorii legendarului Armory Show 1913 trec prioritar pe la Brâncuşi. Iau tot ce găsesc acolo, inclusiv gipsuri, şi multe sfaturi.

Cu ani în urmă am descoperit un articol dintr-o revistă pentru adulţii masculi în care se făcea vorbire despre nişte cioplituri pornografice trecute în contul marelui sculptor. De fapt, chiar el vorbea, cu vocea unor lungi şi stupide scrisori. Pe scurt, sculptorul ar fi venit la Măgura să aleagă piatra pentru monumentul funerar de la Buzău. Pe prispa de lemn a ţăranilor care l-au găzduit, artistul parizian nu găseşte creion şi hârtie, ci de-a dreptul nişte bucăţi de marmură. Pe care se apucă imediat să le sculpteze sub forma unor penisuri uriaşe călărite de femei miniaturale. Fotografiile acestor mizerii sunt publicate, că doar este o publicaţie de profil, dar nu apare nicăieri ceea ce se numeşte facsimilul vreunei scrisori din incredibila corespondenţă ce ni se spune că se iscase între Brâncuşi şi respectivii ţărani. Care se duseseră la târg cu acele sculpturi şi le vânduseră foarte bine. Că aşa era ţăranul român, în prima jumătate a secolului trecut, se ducea cu pornării la târgul de duminică. Brâncuşi, în schimb, le scria o autobiografie fluviu, bazată pe datele din cartea lui Barbu Brezianu. La final, se bagă o imagine de o mitocănie fără margini: răsfăţatul boemei pariziene le povesteşte ţăranilor răspândaci de pronografie, hodoronc-tronc, cum a făcut el un pui la ceaun în curtea atelierului şi străinii care locuiau acolo, mari artişti, din câte ştim noi, salivau de poftă pe la ferestre şi Brâncuşi, de-al dreacu, nu îi invita la masă.

Am demontat serios dar cu haz aceste elucubraţii bolnave. Observăm, printre altele, că nu este publicată nicio fotografie cu imensa scrisoare, situaţie unică pentru un Brâncuşi, care scria rar şi nu oricui. Şi că la data la care le scria ţăranilor şi le indica adresa din Place Dauphine, el nu mai locuia de ani buni acolo. După alţi câţiva ani, nu mulţi, într-o publicaţie care se laudă a fi de observaţie culturală, cu alte pretenţii decât hefneriana tipăritură, apare un articol bazat tot pe o scrisoare de Brâncuşi. De această dată, ruga mi-a fost ascultată şi se publică o fotografie parcimonioasă a ceea ce ar fi trebuit să fie scrisoarea lui Brâncuşi. Dar nu numai editorul/autorul articolului mă citise cu atenţie, ci Brâncuşi însuşi. Pentru că el îmi răspunde, la mai bine de o jumătate de secol de când ne părăsise, în direct, în articolul publicat în revista culturală, că deşi nu mai stă în place Dauphine, a aranjat cu portarul să îi păstreze corespondenţa. Siiiigur că da! Recunosc, eu nu mă gândisem la asta, dar nici Brâncuşi nu rezolvase inadvertenţa în prima scrisoare, cea din revista erotică. Pentru că legătura dintre cele două articole este evidentă, deşi textele nu sunt identice şi nici nu se spune că este vorba de aceeaşi scrisoare. În România din care meşterul plecase în 1904, plouă cu scrisorile sale. Pe lângă corecturile făcute cu articolul meu în mână - este un sentiment frumos să te simţi citit - şi scrisoarea a II-a se încheie cu paranoida secvenţă a puiului gătit în curte, de un mitocan sadea, care le face în ciudă vecinilor străini. Nimeni din revista culturală nu şi-a dat seama că este un fals jegos, dăunător la adresa lui Brâncuşi, că acest comportament bădărănesc este specific, de fapt, românilor din zilele noastre.

În a doua scrisoare, grobiana sculptură dispare. Dar, cioplitura cu o femeie miniaturală călărind un penis uriaş exista în realitate, am văzut-o eu. Am văzut-o la o licitaţie, la singura casă cu acest profil care funcţiona atunci. Era cămăşuită, adică îmbrăcată, cu o tablă de bronz, şi pe ea scria D. Paciurea. Aşa scrie şi în catalog, că are cămaşă de bronz. Nu se scrie că ar fi de Dimitrie Paciurea, dar nici de Brâncuşi.

În acest timp, peste tot în lume, Brâncuşi este admirat, lucrările lui sunt vedete. Şi asta de mai bine de un secol. Avem de unde învăţa, este multă exegeză şi informaţie, multă lumină strălucitoare dedicată creaţiei lui Brâncuşi. La Paris se deschide în martie o uriaşă expoziţie numită simplu BRANCUSI. Citiţi cum vreţi, că mie îmi dau lacrimile de emoţie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb