PLASAMENTE ALTERNATIVECele şapte piei ale comerţului de artă

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

George Rădeanu. Peisaj din Halmajel

George Rădeanu. Peisaj din Halmajel


Marius Tiţa

Noua Taxă s-a născut la un moment dat şi a fost înregistrată marţi, 16 aprilie trecut, la Primăria Mare, la Serviciul Transparenţă decizională. Mama este necunoscută dar tatăl este un grup, Consiliul General al Municipiului Bucureşti. La naştere a primit un nume de conte spaniol, lung şi care nu spune nimic: Hotărâre privind aprobarea instituirii Cotelor municipale pentru finanţarea activităţilor specifice de protejare a patrimoniului cultural naţional mobil şi a Normelor metodologice privind modul de stabilire, vărsare si gestionare a cotelor instituite, in baza si cu res­pectarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil. Gata, să ne tragem niţel sufletul. Aşadar, dacă ar fi fost simpatică i s-ar fi spus, pe scurt, Coty, de la Cotele municipale. Dar aşa, i se spune Taxa, de la Noua Taxă.

Astfel, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât ca, de la 1 iulie viitor, să se plătească o taxă rotundă de fix 5% "asupra preţului de vânzare al reproducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile proprietate publică şi introduse în circuit comercial" şi, sau probabil sau, o cotă de tot 5% "asupra preţului obţinut din vânzările de bunuri culturale, efectuate prin licitaţii, anticariate, consignaţii şi case de amanet". De mă veţi întreba câte taxe sunt, de fapt, una sau două, vă voi răspunde că e cam ca la referendum. Şi dacă vreo reproducere realizată de pe bunuri culturale mobile proprietate publică şi introdusă în circuitul comercial se vinde la licitaţie, în anticariate, consignaţii sau case de amanet, se plăteşte 10 la sută?

Pe lângă Hotărârea res­pectivă, documentul conţine Normele metodologice, de asemenea invocate, precum şi formularul Declaraţiei privind sumele încasate, Expunerea de motive, un Raport comun de specialitate ba chiar şi un Opis cu toate acestea. Multe menţiuni se reiau, revin şi se accentuează, ca într-un dans straniu, dar nicăieri nu observ vreo lămurire asupra obiectelor a căror vânzare va aduce bani Primăriei sau Consiliului General. Îl şi văd pe funcţionarul de la primărie stând cu şapca pe ceafă şi aparatul de taxat pe piept, atent să taie chitanţă ori de câte ori zice omul cu ciocanul: Adjudecat! Din imagine lipseşte, însă, obiectul care face subiectul vânzării şi, implicit, al taxării.

La Norme mai apare un subiect de taxare cu 5%: donaţiile sau legatele dobândite de la persoane fizice sau persoane juridice, din ţară ori din străinătate. Dar asta nu este o activitate comercială, este înlocuitor de aşa ceva, cum stabilim cunatumul? Că, în rest, cotele prevăzute "se adaugă la preţurile de vânzare ale bunurilor respective".

Cifra de 5 a procentelor taxante pare luată la întâmplare, probabil pentru că este pe aceeaşi tastă cu semnul %. Dar de ce pe seama culturii, de fapt a vânzării de obiecte de artă şi de colecţie? Pentru că, de cele mai multe ori, există impresia că obiectele de artă îţi aduc bani fără număr, fără număr. Există numeroase legende cu timbre de milioane şi picturi de zeci de milioane. Tot românul care află cota de piaţă a lui Brâncuşi se duce la bunici şi caută prin pivniţă sau debarale, fiind convins că nu se poate să nu aibă şi ei vreo sculpturică pe acolo. Vânzările lui Ghenie au dis­trus generaţii întregi de tineri absolvenţi, puşi să picteze ca el şi să se ducă la Londra cu lucrările B la Ghenie sub braţ, să spargă piaţa şi mentalităţile. Vă mai amintiţi, nu, faza cu timbrele cu Ceauşescu, uzuale, din care avea unul câteva, pe la începutul anilor 90, şi vroia o casă cu piscină, o maşină şi pe Claudia Schiffer in exclusivitate, în schimbul numitelor timbre. Licitaţiile de artă din ultimii ani ar fi trebuit să facă un pic de ordine în aces­te mentalităţi, să ne pună cifre concrete în dreptul mirărilor cu obiecte de artă. Nu au apărut cataloage de cote dar sunt sigur că nici acestea nu ar fi reuşit să ne trezeas­că la realitate din fanteziile de artă. Şi dacă ăştia care vând artă sunt plini de bani, de ce să nu luăm şi noi de la ei, oficial, prin taxe, să avem de o bordură, de o sinecură!?

În primul rând, poate, pentru că lucrurile nu stau chiar aşa. Piaţa de artă, ca orice piaţă, trăieşte din diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de producţie sau cel de achiziţie, oricum s-ar numi ea. Cum obiectele de artă nu cresc spontan, din pământ, şi nici din cer nu cad, mereu, atât preţul de achiziţie cât şi cel de producţie sunt mari. Dacă reuşeşti să vinzi cu un preţ mai mare, adică să nu aduci bani de acasă că ai avut ghinionul să vinzi un obiect de artă, atunci diferenţa este destul de mică. Există şi cazuri, celebre şi ele, când descoperi un obiect ieftin şi reuşeşti să îl vinzi mult mai scump dar, cu internetul la dispoziţie, într-o lume care ştie totul şi repede, astfel de situaţii mitologice sunt rare, pe cale de extincţie.

Cu toate acestea, mai există oameni nebun de pasionaţi care insis­tă să vândă obiecte de artă, într-un fond catastrofal de mentalitate conform căreia perceperea unui comision este vecină cu injuria cu fundamentare maternă. Sau, de pe mamă, după cum spune şi legiuitorul local, "reproduceri realizate de pe bunuri culturale". Mai multe asociaţii de comercianţi, experţi şi realizatori de obiecte de artă au reacţionat la noua propunere de taxă, după ce şi-au revenit din şocul ideii. Păi, noua taxă, de fix 5%, se adaugă la dreptul de suită, de 1-5%, stabilită prin Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2001, taxa AFCN, stabilită prin Ordonanţa 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemelor de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, ce aplică o cotă tot de 5% asupra încasărilor operatorilor economici din vânzarea prin licitaţie de bunuri culturale mobile, taxa de timbru cultural, stabilită prin Legea 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, în valoare de 0,5-5% şi care se aplică tot asupra preţului de vânzare a bunului cultural, TVA de 20% şi alte taxe obişnuite.

Multe taxe se aplică la preţul de vânzare şi se plătesc din surplusul obţinut de vânzător. Ori, spun comercianţii, experţii şi creatorii, "marja comercială din circuitul bunurilor culturale este de 10-15%, aşadar mai mică decât cumulul acestor taxe extra-ordinare, taxa acoperă toate modalităţile de punere în circuit a bunurilor culturale, pe partea de furnizare prin intermediere, consignaţie sau amanet, pe partea de valorificare prin vânzare privată sau vânzare publică/licitaţie, iar bunurile culturale, aşa cum sunt acestea definite de Legea 182/2000, afectează toate categoriile de lucruri cu rol educativ, de la cărţi la fotografii, la timbre, la in­sig­ne şi brevete, la icoane şi obiecte de cult, la artă contemporană, la instrumente muzicale, obiecte etnografice, ceramică, cărţi poştale, etc". Iată, în sfârşit, şi enumerarea mărfurilor afectate pe care o căutam în reglementările legale. Avem acolo şi cărţi, şi obiecte de cult, practic tot ce ne face viaţa frumoasă şi cultă. În niciun caz, astfel de impozitări disperate, care nu sunt experimentate, anterior, pe animale, nu contribuie la dezvoltarea pieţei de artă, o activitate ce poate aduce bani mulţi pentru o societate deşteaptă şi frumoasă, este o activitate ecologică, nepoluantă, fără efecte negative, fără restricţii de consum.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS