PLASAMENTE ALTERNATIVE O torţă olimpică umblă prin Europa

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 17 mai

Cupa gigantică în care a ars flacăra olimpică în 1936

Cupa gigantică în care a ars flacăra olimpică în 1936

Marius Tiţa

În august, Parisul va fi în febra Jocurilor olimpice de vară. Le va găzdui pentru a treia oară, dar nu Parisul, ci Londra este oraşul care reuşeşte prima tripletă de acest gen. Prima dată fu a doua ediţie ever, cea din 1900, pentru că Parisul lăsase debutul Greciei, inventatoarea milenară a întrecerilor olimpice. Apoi a mai organizat jocurile olimpice de vară în 1924, adică acum un secol. Era după război, primul mondial, Germania ratase ediţia din 1916, care îi revenise, iar cea din 1920 se ţinuse în Olanda, la Anvers. Parisul de acum un secol îşi propunea să pună lucrurile la punct, să fie un nou început. Britanicii veniră şi ei, lipa-lipa, după Paris, în 1908, de fapt după un 1904 în America, la St Louis. Numai că ei au punctat şi în 2012, când francezii se uitau pe pereţi sau sperau că Londra nu brexitează.

Francezii puteau să facă olimpism de câte ori voiau ei, pentru că Pierre de Coubertin, baronul. De fapt, dacă viaţa ar fi dreaptă, Slobozia trebuia să fie sediul Comitetului Olimpic Internaţional şi să găzduiască jocurile olimpice moderne. Acolo îşi avea moşia şi de acolo îşi trăgea seva cu care Evanghelos Zappa a organizat primele întreceri sportive în spirit olimpic din epoca modernă. Asta s-a întâmplat în 1859, când baronul Pierre de Coubertin, cel considerat a fi revitalizatorul jocurilor olimpice, nici nu se născuse. Majoritatea principiilor şi formulelor organizatorice au fost stabilite de Zappa.

În aprilie fu aprinsă flacăra olimpică, torţa ce o poartă a fost adusă cu vaporul în sudul Franţei şi de acolo umblă pe pământ până la Paris. Ceremonia a avut loc în Grecia, la Olimpia, tradiţional, cu tot ce trebuie. Cu această ocazie, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, vorbi şi aminti de Pierre de Coubertin, de care zisă că a fost "întotdeauna un vizionar" şi că Parisul este foarte mândru de a fi "oraşul natal al iubitului nostru fondator şi renovator al Jocurilor Olimpice, Pierre de Coubertin". Nimic despre Zappa, Evangelos, nu Frank, nimic nici despre Slobozia, nici măcar despre Broşteni sau satul Ion Roaită. Nu e mare lucru, nu s-a spus nimic niciodată despre greco-românul, probabil aromânul, vizionar intens în problema renaşterii jocurilor olimpice.

Nu se aminteşte nimic nici despre inventatorul flăcării olimpice, cu tot tacâmul, aprinderea în Grecia, la Olimpia, şi plimbarea ei, purtată de atleţi, până la locul desfăşurării întrecerilor. În linii mari, este vorba de omul acela nervos, cu un smoc de păr în ochi şi o mustaţă ca o muscă sub nas, care a omorât milioane de oameni, în luptă mondială dar şi în genocid, în masacre, inclusiv lagăre de exterminare.

Din cauza războiului mondial pe care Hitler l-a declanşat, în cârdăşie cu un alt dictator sângeros, Stalin, au fost anulate două ediţii ale jocurilor olimpice de vară şi tot două de iarnă. Înainte, însă, jocurile olimpice de vară se desfăşuraseră la Berlin. Inclusiv Pierre de Coubertin şi Comitetul Internaţional Olimpic îşi doreau revenirea Germaniei interbelice în mişcarea olimpică, eminamente paşnică. Berlinul a câştigat nominalizarea înainte de 1933, anul când naziştii au pus mâna pe putere. Mobilizarea a fost extraordinară, fondurile alocate nu aveau limită, Hitler simţind ce valoare are un astfel de eveniment pentru impunerea ideilor sale, ce potenţial de imagine i se oferea.

La Berlin a fost bine păstrat, ba chiar temeinic restaurat, stadionul Olympia, ridicat de nazişti special pentru Jocurile Olimpice din 1936. Tot peisajul era plin de crucile îmbârligate obţinute prin prelucrarea svasticii. Hitler era în mijlocul luminilor scenei şi zeci de mii de oameni ridicau mâna drept în faţă, ca atunci când arăţi cât a crescut un copil în ultimul timp, unul care te-a depăşit în înălţime. Până şi naţionala engleză de fotbal făcea salutul nazist, pe stadionul Olympia, chiar dacă nu atunci, ci în 1938.

Ediţia din 1936, organizată de Germania lui Hitler, a adus o serie de inovaţii, printre care şi aprinderea festivă a flăcării la Olimpia, loc magic pentru obsesia nazistă pentru antichitatea greacă, şi purtarea ei din Grecia spre gazda noilor jocuri olimpice, atunci Berlin. În 1948, când Londra a organizat prima ediţie postbelică, de după al Doilea Război Mondial, aprinderea şi purtarea flăcării olimpice a fost programată ca o mare şi îndelungată tradiţie, deşi era doar a doua oară, după debutul nazist, când avea loc această ceremonie. De atunci, flacăra, aprinsă la Olimpia şi purtată cu torţa, nu a mai lipsit. Când e vorba de traversat oceane s-a apelat la mijloace moderne şi mult mai rapide. Întotdeauna torţa care poartă flacăra olimpică este un produs artistic, cu un design special. Iar traseul străbătut de torţele olimpice, din 1936, până în prezent, a generat situaţii complicate sau amuzante şi a născut legende bogate.

Ideea torţei aparţine lui Carl Diem, secretarul general al comitetului de organizare a ediţiei din 1936, un personaj care nu a prea fost afectat de trecutul său de vârf în administraţia nazistă. Ideea primise, de fapt, aprobarea CIO cu doi ani înainte. Ceremonia aprinderii a avut loc la 20 iulie 1936 şi la ea a participat şi baronul fondator. De altfel, avea să moară în anul următor, 1937, mulţumit, totuşi, că strădania sa produse deja 11 jocuri olimpice de vară şi chiar patru de iarnă. Primul purtător al flăcării olimpice a fost, la 20 iulie 1936, atletul grec Konstantin Kondylis. În 1936, traseul eminamente terestru al flăcării olimpice a ocolit România, dar nu şi Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Austria şi Cehoslovacia, luând-o de-a dreptul prin capitalele lor.

Deoarece au fost câteva zeci de ediţii olimpice ce au utilizat torţa, fiecare în mai multe exemplare, torţele olimpice nu sunt o raritate a pieţei de obiecte legate de întrecerile olimpice sau, în general, de sport. Uneori le găsim şi pe site-uri specializate, fie că au mici lipsuri fizice, fie că sunt de la Beijing, din 2008. Din această ultimă categorie, un exemplar cu tot cu rezervorul de combustibil, costă 6.800 de dolari. Cea de la Melbourne, din 1956, care seamănă cu torţa Statuii Libertăţii, ajunge chiar la 18 mii de dolari. Unele din lemn, asociate cu Moscova din 1980, rar trec de jumătatea sutei de dolari. Desigur, nu au nimic de a face cu torţa originală, folosită de sovietici.

Un exemplar din prima torţă olimpică, cea din 1936, poate fi cumpărat cu 5-9 mii de dolari americani. Nici Hitler şi nici svastika sa învârtită nu apar pe obiect, ci doar un vultur german cu cercurile olimpice în gheare şi traseul torţei.

Torţă au şi întrecerile olimpice de iarnă. Cea din 2006, de la Torino, este una dintre cele mai frumoase, dar şi cele mai grele, la vreo două kile. A fost realizată de Pininfarina, firma, şi nu legendarul designer de la Ferrari. Battista Pininfarina, care îşi formase numele din cel moştenit, Farina, la care a adăugat porecla renume Pinin, murise cu exact patru decenii înaintea olimpicelor de la Torino. Un exemplar poate fi luat de pe net cu 1.300 de dolari. În fotografia de prezentare seamănă teribil cu o sică dacică. Una dintre cele mai scumpe este tot de iarnă, cea de la Sarajevo, din 1984, producţie niponă. Costă vreo 10 mii de dolari.

Deşi nu mobilizează preţuri uimitoare, torţele olimpice fac parte din istoria omenirii, nu numai cea a sportului. În orice colecţie de obiecte legate de jocurile olimpice sunt esenţiale, necesare şi dau bine.

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb