PLASAMENTE ALTERNATIVESchimbăm legea, dar cum?

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 07 decembrie 2020


Marius Tiţa

Continuă să provoace foarte multă emoţie tarifarul de expunere propus de Visarta, singura firmă care se ocupă de drepturile de autor ale plasticienilor. Este şi normal, dacă aşa ceva ajunge să fie aprobat şi aplicat, dispar expoziţiile, inclusiv cele din muzee, niciun artist decedat după 1950 nemaiputând fi expus sau văzut fără plata respectivelor taxe. Altfel spus, muzeele, altele decât cele de artă contemporană, ar trebui să stea liniştite, nu-i niciun bai, autorii lor au decedat de foarte mult timp, unii chiar din antichitate.

Refuz să mă gândesc la soarta muzeelor de artă contemporană, că mă pufneşte, simultan, şi râsul şi plânsul. Tot în glumă/serios atrag atenţia muzeelor că tarifele de expunere scad odată cu creşterea timpului de expunere şi a numărului de exponate. Dacă 1-5 opere expuse 1-30 de zile costă 70 de lei pe bucată, 30-50 de lucrări expuse 2-3 ani ajung, pe operă, la jumătate, 35 de lei. Astfel, la o expunere pe termen infinit şi un număr mare de lucrări, muzeele nu ar trebui să mai plătească nimic, poate doar să primească ceva.

În peisajul românesc al pieţei de artă, aplicarea mecanică a unor prevederi legale, chiar şi corecte, poate duce la fenomene negative extrem de periculoase. Arta contemporană aduce foarte puţini bani, are un dever oficial foarte mic. Ori, drepturile de autor vin din vânzarea oficială şi din expunere. La vânzare apare, din 1994, şi timbrul artelor, vărsat "organizaţiilor de creatori beneficiare", adică Uniunea Artiştilor Plastici din România. Este şi aici o discuţie amplă, despre ce a fost acest timbru cultural, la apariţie, înainte de legea drepturilor de autor, şi cum a ajuns el, la un moment dat, să fie uitat într-o propunere de modificare a legii din 1994.

Mai rămâne şi dreptul de suită, speţă în care Uniunea Europeană face nişte recomandări de bun-simţ, care să sprijine piaţa, nu să o omoare. Astfel, se recomandă să nu se perceapă drept de suită dacă preţul de revânzare nu depăşeşte 10.000 de euro. Este logic, dacă ceri drepturi la orice vânzare, cât de mică, devine sâcâitor, profesionistul vânzător nu va fi interesat de oferta acestui artist şi o va respinge la următoarea ocazie. Ori cota artistului se formează doar din vânzări multe şi bogate, eventual publice. Unele ţări europene nici măcar nu aplică dreptul de suită şi, de vom iscodi din ce cauză, nu aflăm lucruri rele.

Tautologic, aflăm că "plata acestei remunereţii nu este suportată de către artişti, ci de către utilizatori (galerii, case de licitaţii, organizatori de expoziţii)". Reiau eroarea din citat pentru că aşa scrie în comunicarea oficială, publică. Ca să nu mai spunem că termenul de remuneraţie este impropriu folosit, aici este vorba de o taxă. În eventualitatea că reglementarea trece în această formă, galeriştii nu vor accepta să organizeze vreo personală decât dacă artistul va acoperi el însuşi această cheltuială suplimentară, să dea el banii care se vor plăti ca drepturi de autor pentru comunicarea publică a lucrării. La o expoziţie cu 30 de lucrări, vorbim de cheltuieli suplimentare de minim 2.100 de lei sau maxim 3.000. Dacă le plăteşte artistul, ar trebui să i se întoarcă, după un timp, la cerere, dar diminuate cu taxele şi comisioanele Visarta şi alte pierderi fiscale. Şi asta în plus faţă de toate celelalte cheltuieli legate de expoziţie, chiria şi materialele consumate. Indiferent cine acoperă aceste cheltuieli, artistul sau galeria, ele trebuie recuperate din vânzări. Trebuie să vinzi aşa de bine încât să le acoperi pe toate. Şi dacă vinzi aşa de bine, nu mai ai nevoie oricum de galerie şi nici de serviciile Visarta sau ANAF, vinzi din atelier, admiratorii plecând cu picturile încă ude. Dacă nu te afli în această situaţie, mergi la galerie şi promiţi că plăteşti tu totul, doar să te expună, poate mai pică un cumpărător. Nu discutăm despre eventualitatea ca ele să fie acoperite de galerist pentru că ea nu există! Galeriile sunt totuşi o afacere, o întreprindere economică, nu o facere de bine.

Mersul catastrofal al vânzărilor de contemporani prin galerii de artă a făcut ca acestea să prefere încasarea unei chirii decât să câştige din perceperea unui comision. Colecţionarii, dacă mai există, sau clienţii preferă şi ei relaţia directă cu artiştii. Şi, oricum, numărul lor s-a redus foarte mult în pandemie, devenind vecin cu dispariţia. În schimb, primind o chirie, galeristul stă liniştit, îşi acoperă cheltuielile, nu trebuie să caute clienţi, dacă pică vreunul, foarte bine, dacă nu, e treaba artistului. Să nu uităm că, nu de puţine ori, artiştii însuşi îşi cheamă clienţii din galerie la atelier, scurtcircuitând galeria şi lăsând-o fără comision. Şi, acum, să le ceri şi plăţi suplimentare?!

Tabelul cu "remuneraţii" care a generat reacţia publică este, deocamdată, o propunere ce ar trebui negociată. Cei cu care se va negocia nu sunt nici pe departe plătitorii eventualelor taxe, nu a fost convocată nicio asociaţie a comercianţilor, galerii sau case de licitaţie de artă, nici vreun muzeu dedicat de artă contemporană dintre puţinele care funcţionează la noi. Negocierile se vor purta, în primul rând, cu UAPR, ca principală organizaţie reprezentativă a artiştilor plastici. Visarta a fost, la înfiinţare, o iniţiativă a UAPR, care externaliza, cum este normal, gestiunea drepturilor de autor. Era un pas concret spre aplicarea legii din 1996, care nu era o reglementare rea. Un timp, Visarta a avut o acţiune inteligentă şi de bun simţ, sprijinindu-i şi pe urmaşii marilor artişti care nu ştiau cum să gestioneze drepturile de autor moştenite. În principiu, excesele au fost evitate, tocmai pentru a permite artiştilor să îşi promoveze arta cum pot mai bine. Împărţirea drepturilor de autor nerevendicate a atras o serie de artişti fără operă, care nu vor vedea niciodată lumina unei licitaţii de artă. În timp, Visarta a devenit un fel de a doua organizaţie care îi reprezintă pe artiştii plastici, dar numai la drepturile de autor. Normal ar fi fost ca ea să se transforme într-un birou de jurişti specializaţi şi nu într-o nouă grupare asociativă. Şi, desigur, să apară mai multe astfel de iniţiative, lucru pe care nimeni nu îl împiedică.

O reacţie recentă spune că numai artiştii reprezentaţi de Visarta vor "beneficia" de respectivele taxe de expunere, revenindu-se, un pic, cu picioarele pe pământ. De altfel, dacă analizăm la rece situaţia, vom accepta că oricine este liber să dispună de soarta operei sale, inclusiv să beneficieze de eventualitatea de a nu o mai expune nimeni, pentru că ar însemna să plătească pentru asta. Mai mult, autorul riscă să se transforme din încasator de drepturi, în plătitor de taxe suplimentare. Problema vine din faptul că toată lumea, mandatar sau care nici nu a auzit până acum de Visarta, ar trebui să se supună acestui tarif de expunere. A apărut şi o listă de creatori care nu vor să fie reprezentaţi de Visarta dar legea te obligă să îţi fie recoltate drepturile de autor de această unică structură. De altfel, Statutul Visarta preia prevederile monopoliste la articolul sau 7.2. "Visarta îi reprezinta şi pe titularii de drepturi patrimoniale de autor care nu i-au acordat mandat şi pe autorii de artă vizuală fără moştenitori legali, potrivit din Legii 8/1996 cu modificarile şi completările ulterioare". Probabil "din" se referă la "dispoziţiile" Legii.

Ministrul actual al Culturii a promis că se va schimba legea dar, din câte am văzut, nu în partea esenţială. Aşa cum am explicat acum două săptămâni, în legea drepturilor de autor, din martie 1996, au fost introdus prevederi monopoliste, în cursul modificărilor din anii ce au precedat intrarea în UE. Este vorba de gestiunea colectivă obligatorie, de reglementarea legală conform căreia "dacă un autor sau un titular de drepturi de autor nu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri". Desigur, nu avem decât un organism de gestiune pentru plasticieni, nu este nevoie să îl alegi pe cel mai tare, dar asta permite încadrarea cu forţa a drepturilor de autor personale în sfera de gestiune a unei structuri cu care nu ai contract sau nici nu vrei să ai de a face. De aici porneşte posibilitatea unor abuzuri, ca artiştii vizuali să fie băgaţi cu forţa în structuri de drept privat pe care nu le vor. Nu trebuia ca Visarta să anunţe că "tabelul remuneraţii", care a stârnit atâta supărare, nu se aplică celor care nu i-au mandatat acest drept, trebuia ca legea să nu permită asta, explicit, sau să se lipsească de prevederile contrare, care îi bagă pe toţi sub incidenţa deciziilor unei singure societăţii de administrare a drepturilor de autor. Orice schimbare a legii drepturilor de autor fără anularea acestui abuz nu are nicio valoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Excelent articol.

    Gestiunea colectivă obligatorie creează astfel de probleme și în alte cazuri. Spre exemplu, în cazul artiștilor și producătorilor din domeniul muzical, gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea drepturilor de radiodifuzare si comunicare publica. 

    Problema e, așa cum bine ați spus, nu cu prevederile legii ci cu abuzurile care se practică chiar și în cazurile în care gestiunea colectivă este facultativă. Ba mai mult, sunt cazuri în care legea nici măcar nu prevede gestiune colectivă (obligatorie sau facultativă) însă s-au elaborat metodologii, au fost negociate și apoi publicate prin decizii ORDA. În final, s-a ajuns la solicitarea de astfel de remunerații de la aproape oricine și în orice situație.

    Aberant este că se solicită remunerații în numele unor titulari de drepturi care si-au cesionat exact drepturile pentru care ogc-urile solicita remunerații de la exact aceleași utilizatori care au obținut drepturile prin cesiune. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Aug. 2021
Euro (EUR)Euro4.9171
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5687
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7547
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.4651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro