Preşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române

M.P.
Politică / 31 august 2025

Preşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române

Preşedintele Nicuşor Dan face astăzi o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române. Şeful statului român a fost primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat, şi va participa la evenimentul ”Marea Dictare Naţională”, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, potrivit news.ro, de la care menţionăm următoarele.

La 11:15, preşedintele va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Străşeni, iar la 11:45 va participa la concertul dedicat Zilei Limbii Române, la Casa de Cultură din Străşeni.

Recent, preşedintele s-a aflat în Republica Moldova, dar în vacanţă, a făcut plimbări în natură şi a participat la festivaluri alături de Maia Sandu.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Deci salvatorul Nicusor,

    nu are tim pentru Ziua Marinei Romane, 

    dar iar merge la Maia, 

    oare cate Pachete de Austeritate,va costa pe romani,

    aceasta vizita cu daruri scumpe ?!  

    Mucusor Sandu,

    Maia Dan 

    variante de numire dupa parteneriat civil in 3 

    Nu s-ar putea să rămâi acolo ? Pe aici oricum ești în plus.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb