Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

Primul vot oficial joi, în ancheta în vederea destituirii lui Trump

D.B.
Internaţional /

Primul vot oficial joi, în ancheta în vederea destituirii lui Trump

Ancheta în vederea destituirii preşedintelui american Donald Trump intră într-o etapă oficială joi, în Congres, au anunţat democraţii, încă o "mascaradă", le-au replicat republicanii, relatează AFP.

Camera Reprezentanţilor urmează să se pronunţe prin vot - pentru prima oară în sesiune plenară - asupra unei rezoluţii "care reafirmă" ancheta în curs şi autorizează pentru prima oară audieri publice, a anunţat într-o scrisoare adresată luni grupului parlamentar democrat preşedinta Camerei Nancy Pelosi.

În cadrul acestei noi etape, rezoluţia va enunţa "drepturile garantate preşedintelui şi apărării sale", a precizat ea.

Casa Albă şi republicanii - care cataloghează de săptămâni această anchetă drept o "vânătoare de vrăjitoare" - consideră acest anunţ o recunoaştere a acuzaţiei lor potrivit căreia procedura nu este în regulă. Democraţii le răspund că este vorba despre încadrarea unei noi faze a procedurii.

Opoziţia democrată caută, de la sfârşitul lui septembrie, să stabilească dacă preşedintele republican a abuzat de puterea sa în scopuri personale atunci când a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la rivalul său, Joe Biden.

Ea a efectuat - cu uşile închise - audieri în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, în faţa aleşilor republicani şi democraţi din cadrul comisiilor însărcinate cu ancheta.

Niciun calendar nu a fost stabilit în ancheta efectuată de democraţi împotriva lui Trump.

La finalul anchetei, Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor urmează să definească şi să prezinte capetele de acuzare a preşedintelui sau "impeachment" în engleză.

Un vot va fi organizat, atunci, în sesiune plenară. În cazul în care "impeachment"-ul este aprobat, Senatul, majoritar republican, va fi nevoit să organizeze un "proces" al lui Donald Trump în vederea eventualei sale destituiri.

Rezoluţia democrată urmează să fie prezentată marţi şi supusă primului vot în Comisie miercuri, la ora locală 15.00 (22.00, ora României). Ea are şanse bune să fie aprobată de Camera inferioară a Congresului.

Textul autorizează totodată "publicarea transcrierilor audierilor" şi "prezintă procedurile necesare în vederea transmiterii probelor Comisiei Judiciare", potrivit lui Pelosi.

Democraţii argumentează că, în cele mai recente două proceduri de destituire - împotriva lui Richard Nixon în 1974 şi Bill Clinton în 1998 -, anchete au fost efectuate înainte ca procedura în Cameră să fie deschisă publicului. Iar procedând cu uşile închise, ei au putut să se asigure că martorii nu îşi coordonează versiunile.

În pofida opoziţiei Casei Albe, nouă persoane au fost audiate deja cu uşile închise. În schimb, mai mulţi secretari şi personalităţi au refuzat să livreze documente.

Un fost consilier de la Casa Albă, Charles Kupperman, nu s-a prezentat luni la audieri. El a sesizat justiţia vineri, declarându-se prins în cleşte între Congres şi Executiv, care i-a ordonat să refuze să fie audiat.

Acest recurs ar putea avea consecinţe importante asupra anchetei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Business Card
BTPay
Cotnari
Gala 'Women in Economy 2020'
Benihana
Leap
Hotel Marshal Garden

ENGLISH SECTION

more articles

Anvergura
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS