Provizioanele BCR depăşesc la nouă luni nivelul total din 2011

F. A.
Bănci-Asigurări / 30 octombrie 2012

Banca a înregistrat o pierdere de 762 milioane lei

BCR a constituit, în primele nouă luni, provizioane record de 2,63 miliarde lei, cu un miliard de lei peste cele din perioada similară din 2011, ceea ce a menţinut banca pe pierdere, cu 762 milioane lei la finele lui septembrie, comparativ cu profitul net de 67,6 milioane lei, în perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii.

Evoluţia provizioanelor a condus la o creştere a ratei de acoperire a creditelor neperformante la 57,2% la sfârşitul lunii septembrie, comparativ cu 50,6% la finele anului 2011.

Rata de acoperire a creditelor neperformante incluzând garanţiile colaterale s-a menţinut la 109,9% la 30 septembrie 2012 în pofida unei reevaluări a garanţiilor colaterale. Rata creditelor neperformante a fost 25,8% din portofoliul total de credite la sfârşitul lunii septembrie 2012.

Rezultatul operaţional în trimestrul III al anului 2012 a atins 618,3 milioane lei, în creştere cu 3,8% faţă de trimestrul anterior "într-un context economic care se menţine dificil: cerere de credite scăzută, competiţie crescută pentru depozite şi pentru active cu risc scăzut, precum şi volatilitate continuă a ratei de schimb leu/euro, care a pus presiune suplimentară asupra clienţilor băncii", se arată într-un raport trimestrial al Băncii Comerciale Române (BCR), remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cheltuielile operaţionale din primele nouă luni ale anului 2012 au fost reduse cu 6,1% sau 77 milioane lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 1,18 miliarde lei. Nivelul cheltuielilor operaţionale din T3 (377,5 milioane lei) reprezintă cel mai scăzut cost operaţional trimestrial din ultimii cinci ani.

Venitul operaţional din primele nouă luni ale anului 2012 a scăzut cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 3.008,6 milioane lei. În trimestrul III, venitul operaţional a crescut (+1,2%) comparativ cu trimestrul precedent, mai ales datorită evoluţiei pozitive a venitului net din dobânzi.

Raportul cost-venit s-a imbunatatit usor la 39,4% la sfarsitul lunii septembrie 2012.

Cheltuiala netă cu provizioanele de risc pentru credite a crescut cu 63,8% în comparaţia anuală, ajungând la 2.635,2 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2012.

Grupul BCR rămâne lider de piaţă, cu o cotă de piaţă de aproximativ 20% după activele totale.

Grupul BCR şi-a menţinut profitabilitatea operaţională în primele noua luni ale anului 2012, generând un rezultat operaţional de 1.823,8 milioane lei, în uşor declin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, de la 1.889,0 milioane lei la sfârsitul lunii septembrie 2011.

Venitul operaţional a scăzut cu 4,5% comparativ cu perioada similară din 2011, ajungând la 3.008,6 milioane lei, de la 3.150,8 milioane lei, anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb