Putin şi Obama s-au înţeles pentru rezolvarea crizei din Siria

F.A.
Internaţional / 19 iunie 2012

Preşedintele rus şi omologul său american Barack Obama au găsit "numeroase puncte de acord" în ceea ce priveşte rezolvarea crizei din Siria, relatează sursele de presă.

Discuţiile pe această temă vor continua, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin la sfârşitul întâlnirii cu Barack Obama.

"După părerea mea, am găsit numeroase puncte de acord asupra acestui subiect", a declarat preşedintele rus într-o conferinţă de presă comună cu Barack Obama ţinută după întâlnirea lor.

"Pentru a opri vărsarea de sânge în Siria, noi chemăm la oprirea imediată a violenţei", au afirmat cei doi lideri într-un comunicat comun, citat de AFP. Ei s-au declarat "uniţi în ideea că poporul sirian trebuie să îşi poată alege viitorul în mod independent şi democratic".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb