Preţurile petrolului au crescut miercuri, pe măsură ce îngrijorările legate de întreruperile aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu menţin piaţa în alertă, transmite CNBC.
Contractele futures pe ţiţei Brent a crescut cu 1,22%, 110,13 dolari pe baril, în timp ce preţul ţiţeiului West Texas Intermediate al SUA a crescut cu 1,11%, ajungând la 98,92 dolari pe baril, informează CNBC.
Garda Revoluţionară din Iran a declarat marţi că minele navale au împiedicat trei petroliere să încerce să treacă prin Strâmtoarea Ormuz folosind rute considerate neautorizate de Teheran, potrivit CNBC.
„Două petroliere care au încălcat legile au fost incendiate şi oprite din cauza exploziei minelor plantate de curajoşii marinari ai Marinei IRGC la un punct de trecere ilegal în partea de sud a Strâmtorii Ormuz”, a declarat IRGC într-un comunicat publicat pe site-ul oficial Sepah News, transmite CNBC.
Sporind la îngrijorările regionale, militanţii houthi din Yemen au revendicat luni responsabilitatea pentru atacurile care au vizat instalaţiile Saudi Aramco din Yanbu, câmpul petrolier Shaybah şi aeroporturile din Riyadh şi Abha, relatează CNBC.
Escaladarea tensiunilor a dus, de asemenea, la o creştere vertiginosă a costurilor globale de transport al petrolului, adăugând un alt nivel de presiune asupra pieţelor energetice, precizează CNBC.
Rata medie globală de transport al ţiţeiului a crescut peste 20 de dolari pe baril, comparativ cu doar 3 dolari cu un an în urmă, potrivit unui raport Goldman Sachs publicat marţi, informează CNBC. Deşi ratele au scăzut uşor în ultimele zile, acestea rămân de aproximativ şapte ori mai mari decât în urmă cu un an, potrivit CNBC.
Goldman a estimat că primele de risc de război asociate cu traversarea Strâmtorii Ormuz au reprezentat aproximativ 7 dolari din creşterea de 20 de dolari de la an la an a tarifelor medii de transport al ţiţeiului, în timp ce transferurile de la o navă la alta în afara Golfului Persic au contribuit cu încă 4 dolari, transmite CNBC.
Banca de investiţii a avertizat că creşterea costurilor de transport ar putea mări diferenţele de preţ dintre tipurile de ţiţei, ar putea reduce marjele de profit ale rafinăriilor şi, în cele din urmă, ar putea duce la creşterea preţurilor combustibililor rafinaţi, informează CNBC.
„Costurile ridicate de transport au afectat în mod deosebit marjele nete ale rafinăriilor asiatice, ameninţând producţia lor de produse rafinate, ceea ce ar putea duce la creşterea preţurilor globale ale produselor rafinate”, au scris analiştii de la Goldman Sachs, potrivit CNBC.





























































Opinia Cititorului