Rădăcinile teologice ale accelerationismului american

Accelerationismul contemporan, în varianta sa americană dominantă, nu este doar o doctrină politică. Are un substrat religios articulat, care explică de ce un cerc atât de divers de figuri publice - JD Vance, Peter Thiel, Curtis Yarvin, Steve Bannon, segmente din evanghelismul american - operează cu aceeaşi logică de bază: aceea că ordinea actuală trebuie grăbită spre colaps, nu reformată.

Trei versete biblice circulă recurent în această tradiţie:

- Marcu 13:32 - "Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl." - oferă fundamentul epistemic. Dacă nici Hristos însuşi nu cunoaşte momentul sfârşitului, atunci orice tentativă de a-l calcula sau de a-l amâna prin reformă este pretenţioasă şi inutilă.

Singurul răspuns raţional este pregătirea, nu prelungirea.

Citeşte Hegemonul SUA, în convulsiile tranziţiei. Către ce?!

- Ioan 13:27 - "Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând." - cuvintele lui Iisus către Iuda la Cina cea de Taină - devin îndemnul operaţional.

Dacă răul este oricum inevitabil, întârzierea nu salvează nimic; doar prelungeşte agonia.

Peter Thiel, format intelectual de Rene Girard la Stanford, a invocat acest verset în mai multe intervenţii publice ca pe un principiu al deciziei istorice.

- Apocalipsa 3:15-16 - " Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! / Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea." - oferă condamnarea explicită a moderaţiei.

"Căldicelia" instituţională, compromisul liberal, reformismul gradual sunt, în această citire, mai rele decât ruptura clară.

Combinate, cele trei versete construiesc o arhitectură coerentă: nu poţi şti când vine sfârşitul, dar vine sigur (Marcu); ce e de făcut, fă repede, fără calcul (Ioan); căldicelia este abominabilă (Apocalipsa).

Concluzia operaţională: grăbeşte ce nu poţi preveni, fără ezitare şi fără compromis.

Această citire se sprijină pe curentul "pre-millennialist dispensaţionalist" al evanghelismului american, care, spre deosebire de tradiţia "post-millenialistă" dominantă înainte de războaiele mondiale, susţine că lumea trebuie să se înrăutăţească înainte de a doua venire.

Reformismul liberal, încercarea de a salva instituţiile, menţinerea păcii - toate devin, în această grilă, contraproductive teologic.

Inginerii sociali care vor să „repare democraţia" calculează ce nu poate fi calculat, prelungesc ce ar trebui să se termine.

O observaţie critică se impune.

Această utilizare a versetelor este, în tradiţia creştină majoritară, considerată o instrumentalizare ideologică.

Comentatorii biblici clasici, atât catolici cât şi ortodocşi, citesc Ioan 13:27 ca pe o demonstraţie a suveranităţii divine asupra răului - Iisus arată că nici trădarea nu Îl ia prin surprindere, nu că o legitimează.

Apocalipsa 3 este un avertisment moral către creştini, nu un manual politic.

Marcu 13:32 cere veghea, nu accelerarea. Doctrinarii accelerationismului american extrag din texte care vorbesc despre suveranitatea lui Dumnezeu o teologie a acţiunii umane care întoarce sensul originar.

Această observaţie nu reduce însă forţa politică a fenomenului.

Dimpotrivă: arată cât de adânc s-a infiltrat o lectură eretică în vârful elitelor americane care decid astăzi politica externă a celei mai mari puteri economice şi militare a lumii.