Hegemonul SUA, în convulsiile tranziţiei. Către ce?!

Florian Goldstein
Internaţional / 2 mai, 14:07

Hegemonul SUA, în convulsiile tranziţiei. Către ce?!

Ordinea care apare nu este nici o nouă ordine americană, nici una chineză, nici una multilaterală.

Este, deocamdată, fragmentare - şi fragmentarea favorizează, în mod natural, exact actorii cu cea mai mare toleranţă la haos: regimurile autoritare, reţelele criminale, capitalul speculativ, oligarhiile..

Un preşedinte al Statelor Unite - Donald Trump - care atacă Venezuela şi îi arestează preşedintele.

Atacă în mod necugetat Iranul.

Ameninţă cu anexarea Groenlandei şi absorbţia Canadei.

Vorbeşte despre preluarea forţată a Canalului Panama şi, eventual, a Cubei.

Aruncă tarife împotriva aliaţilor ca pe nişte lovituri de bici - Mexic, Canada, Uniunea Europeană, Japonia, oricine se nimereşte în drum. China.

Insultă şefi de stat în conferinţe de presă.

Suspendă ajutoare în mijlocul războaielor.

Retrage SUA din acorduri pe care chiar SUA le-au scris.

Contestă instituţii americane - justiţia, presa, agenţiile federale, sistemul universitar - cu o virulenţă pe care lumea nu o asocia, până ieri, cu vârful unei democraţii constituţionale.

Tentaţia este să tratăm toate acestea ca derive ale unui caracter dificil, înlocuind cu un eufemism elegant caracterizări care, dacă nu ar fi întemeiate, atunci ar fi considerate insultătoare.

Donald Trump este, fără îndoială, un om grosolan. Dar explicaţia prin caracter este insuficientă, pentru că nu explică anturajul care, dincolo de diversitate ideologică, se aliniază într-o ideologie distinctă - "acceleraţionismul".

Vicepreşedintele JD Vance (care combină conservatorismul industrial cu critica anti-globalizare) articulează coerent o viziune în care ordinea internaţională americană post-1945 nu trebuie reparată, ci abandonată.

Elon Musk (eclectic şi oportunist ideologic), în primul an de DOGE, a aplicat literalmente o logică de demolare în locul reformei: desfiinţare în loc de tranziţie, şoc în loc de ajustare.

Peter Thiel (tehnolibertarian) finanţează de un deceniu reflecţia politică a acestei direcţii.

Curtis Yarvin (anti-liberal şi neo-reacţionar explicit), citit de o întreagă generaţie din echipa administraţiei, teoretizează retragerea SUA din rolul global şi demolarea instituţiilor liberale ca pe un proiect raţional.

Steve Bannon (relativ naţional-populist) vorbea, încă din primul mandat al lui Trump, despre „deconstrucţia statului administrativ”.

Aceşti oameni nu sunt impulsivi.

Sunt calculaţi.

Iar ceea ce îi uneşte este curentul intelectual care a căpătat în ultimii ani numele de "accelerationism".

Premisa centrală: instituţiile americane şi ordinea internaţională pe care SUA o susţin sunt iremediabil epuizate; reforma graduală e imposibilă; singura cale raţională este să grăbeşti colapsul, ca să apară mai repede altceva în locul lor (o teză bazată pe interpretarea greşită a unui verset biblic).

Comportamentul aparent haotic al lui Trump capătă, în această grilă, o coerenţă neaşteptată.

Nu este doar haos simplu - este lovitură deliberată în articulaţiile unui sistem despre care un cerc întreg al elitei americane crede că oricum nu mai poate fi salvat.

Trump pare că execută, cu bruscheţe, ceea ce o parte sofisticată a clasei politice americane a decis că trebuie făcut.

Dar de ce acum?

De ce a câştigat acceleraţionismul teren tocmai în acest moment istoric?

Răspunsul nu e ideologic.

Este economic.

Cifra care a ieşit la suprafaţă

La 31 martie 2026, datoria federală deţinută de public a Statelor Unite a depăşit pentru prima dată produsul intern brut nominal al ţării - 31,27 trilioane de dolari datorie, 31,22 trilioane PIB, conform datelor sintetizate de Committee for a Responsible Federal Budget şi preluate de Fortune la 1 mai. Datoria naţională totală trecuse deja de 39 de trilioane.

Pragul de 100% nu este o linie roşie contabilă.

SUA emit moneda dominantă a sistemului financiar global şi pot funcţiona cu datorii mult mai mari. Japonia o face de mult timp, cu o datorie publică în jur de 240% din PIB.

Pragul are însă o forţă de semnal: marchează momentul în care o transformare lentă a economiei americane devine vizibilă într-o singură cifră.

Cheltuielile nete cu dobânzile au depăşit 1 trilion de dolari anual, conform Congressional Budget Office, şi tind să devină una dintre cele mai mari linii bugetare federale.

Trezoreria estimează că necesarul brut anual de finanţare al SUA depăşeşte 10 trilioane atunci când sunt incluse refinanţările titlurilor scadente.

Deficitul federal este la aproximativ 6,2% din PIB pentru anul fiscal curent. Statul american adaugă datorie nouă într-un ritm care nu mai e însoţit de creşterea reală capabilă să o susţină.

Ceva s-a schimbat tăcut în funcţia datoriei.

Ea nu mai mobilizează predominant capital productiv. A devenit, în bună măsură, instrument de refinanţare a propriei existenţe, de stabilizare a cererii agregate, de susţinere a valorii activelor financiare, de menţinere a păcii fiscale interne. Creditul mai funcţionează, dar nu mai operează ca motor al expansiunii.

Operează ca mecanism de auto-întreţinere a unui regim economic care şi-a epuizat condiţiile interne de creştere.

Aceasta nu este o eroare de politică.

Este pierderea condiţiilor de funcţionare ale unui întreg model - modelul integrării globale şi al dobânzilor scăzute care a definit ordinea de după 2008 şi, în forme mai vechi, de după Bretton Woods.

Dobânzile spun ceea ce nu se spune

Randamentul obligaţiunilor americane pe 10 ani s-a stabilizat în ultimele luni în jurul a 4,3-4,6%, conform Trezoreriei şi Federal Reserve Bank of St. Louis.

În deceniul 2010-2021, acelaşi randament era mult timp sub 3%.

Pentru un stat care refinanţează anual mii de miliarde, această diferenţă reconfigurează matematica bugetară.

Important este însă de ce a urcat dobânda. Răspunsul standard - Fed mai strict, inflaţie mai ridicată, riscuri mai mari - este corect, dar parţial.

Studiul "Teoria dobânzii", publicat de BURSA pe 24 martie 2026, care propune o teorie structurală a dobânzii, sugerează că în nivelul efectiv al dobânzii unei mari puteri se ascunde şi preţul fragmentării: costul traversării unui spaţiu economic în care barierele juridice cresc, sancţiunile se înmulţesc, riscurile geopolitice se acumulează, predictibilitatea instituţională se erodează.

Dobânda americană încorporează tăcut taxa pe care propriile instituţii o plătesc pentru deteriorarea ordinii care le susţinea.

Cercul se închide

Patru decenii de globalizare au comprimat marjele care făceau posibilă expansiunea capitalului productiv american.

Producţia s-a externalizat, costurile s-au egalizat, randamentele marginale au scăzut.

Acest proces a generat exact opusul a ceea ce a promis: a redus capacitatea sistemului american de a genera creştere internă suficientă pentru a-şi susţine obligaţiile financiare.

Datoria a crescut tocmai pentru că diferenţialele care permiteau acumulare productivă reală au dispărut.

Sistemul nu mai poate continua în forma actuală. Există două căi: ajustare graduală - politicos numită „disciplină fiscală” - care presupune decenii de austeritate, sau ruptură forţată, care recreează diferenţialele de care un sistem financiar bazat pe dobândă are nevoie ca să continue să funcţioneze.

- Tarifele recreează diferenţiale comerciale.

- Sancţiunile recreează diferenţiale juridice.

- Ruperea alianţelor recreează diferenţiale instituţionale.

Războaiele tarifare nu sunt eroare.

Sunt, brutal, mecanism de supravieţuire al unui regim financiar care îşi caută marje noi.

Acceleraţionismul ca vocabular politic

Aici acceleraţionismul îşi găseşte utilitatea reală.

El oferă vocabularul politic şi legitimitatea intelectuală pentru o tranziţie pe care sistemul, oricum, era împins să o facă.

Un succesor democrat al lui Trump nu ar opri tranziţia.

Ar fragmenta ordinea internaţională cu mai multă politeţe, dar ar fragmenta-o.

Constrângerea structurală rămâne.

Forma s-ar schimba; conţinutul nu.

Asta este observaţia cea mai dură pe care o impune analiza onestă: comportamentul administraţiei Trump nu cauzează tranziţia.

Îi oferă un limbaj.

Iar limbajul ales este unul deliberat grosolan, pentru că grosolănia însăşi este o componentă a metodei - semnal trimis pieţei şi aliaţilor că vechile reguli nu mai sunt valabile.

Nu se mai pierde timp cu menajamente.

Periferia plăteşte prima

Hegemonul nu are convulsii izolate.

SUA sunt economia centrală a sistemului financiar global, emit moneda de rezervă, găzduiesc cea mai mare parte a infrastructurii financiare mondiale şi au, până ieri, scris regulile ordinii internaţionale. Spasmele hegemonului se transmit din centru spre periferie cu o brutalitate proporţională cu distanţa de la putere.

Consecinţele sunt deja vizibile. Ţările emergente plătesc costuri de finanţare mai mari, fiindcă incertitudinea instituţională americană se transmite, prin canalele globale ale dolarului, în prima de risc cerută pentru toată lumea.

Aliaţii tradiţionali - Europa, Japonia, Coreea de Sud, Australia - se trezesc obligaţi să-şi reconstruiască, în grabă şi fără pregătire, autonomia strategică pe care zeci de ani au delegat-o Washingtonului.

Lanţurile de aprovizionare globale se rup şi se reaşează în configuraţii mai costisitoare, mai redundante, mai puţin eficiente. Inflaţia structurală, care în deceniile globalizării fusese exportată sistematic spre periferia productivă, revine în centru şi revine cu mai multă putere în periferie.

Ironia istorică este că această tranziţie alimentează exact adversarii pe care SUA pretind că îi confruntă.

- China primeşte, fără să fi cerut, justificarea geopolitică pentru a-şi consolida sistemul alternativ de plăţi, infrastructura de finanţare în yuan şi alianţele cu Sudul Global.

- Rusia, izolată, dar nu sufocată de sancţiuni, descoperă că ordinea internaţională pe care o contesta de două decenii e demolată acum chiar de cei care o construiseră.

- India, Brazilia, Africa de Sud, Indonezia - toate puterile mijlocii care, cândva, ar fi putut fi atrase în orbita americană printr-o diplomaţie răbdătoare - sunt acum împinse spre poziţionări multipolare, fiindcă bilateralismul american a devenit prea instabil ca să mai justifice angajamente.

Ordinea care apare nu este nici o nouă ordine americană, nici una chineză, nici una multilaterală. Este, deocamdată, "fragmentare" - şi fragmentarea favorizează, în mod natural, exact actorii cu cea mai mare toleranţă la haos: regimurile autoritare, reţelele criminale, capitalul speculativ, oligarhiile.

Centrul american, pretinzând că îşi recâştigă suveranitatea, o pierde de fapt - fiindcă transferă, prin propriile sale convulsii, oxigen politic şi economic actorilor pe care îi declară adversari.

Pragul datoriei, ca semnal

Pragul de 100% din PIB depăşit la 31 martie 2026 nu trebuie citit izolat. Trebuie citit împreună cu titlurile zilnice despre tarife, sancţiuni, ameninţări şi ruperea ordinii internaţionale.

Sunt aceeaşi poveste, văzută din două unghiuri diferite: unul economic, unul politic. Acceleraţionismul oferă vocabularul.

Datoria oferă presiunea.

Trump oferă execuţia.

Lumea oferă suportul de şoc.

Ceea ce traversează SUA nu este o criză a datoriei şi nici o criză de leadership.

Este o tranziţie de regim - pierderea condiţiilor care au făcut funcţional modelul american al ultimelor decenii.

Comportamentul administraţiei Trump nu produce această tranziţie.

O face vizibilă, brutală, urgentă.

Iar întrebarea care contează cu adevărat pentru restul lumii nu este cât de mult se va îndatora SUA, ci ce ordine internaţională va apărea de cealaltă parte a tranziţiei pe care hegemonul, conştient sau nu, o duce la îndeplinire - şi pe care periferia o suportă în fiecare zi, fără să fi fost consultată.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Da,interesant!Ramane de vazut si studiat!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Am citit cu atenție și plăcere. Felicitări.

    Asistăm la o schimbare de paradigmă. Sistemul a ales pentru asta un personaj ca Trump pentru că este executantul ideal prin brutalitate. Da. Nici nu mai contează dacă "exotismul" lui este real sau doar o mască. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Trump si congressul sunt toti executantii Mossadului, asta inseamna Clasa Epstein, sanrajati si mituiti in acelasi timp. Pt ei nu exista lege internationala, nici nationala, nici onoare, nimic.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Atat poti sa intelegi, atat spui.

      De fapt, nici nu esti in stare sa citesti articolul si sa-i sesizezi subiectul.

      Da-i inainte cu propaganda prosteasca. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Rubio a recunoscut in congress ca acest razboi l-au facut la cererea Israelului, asa scrie si pe site-ul departamentului de stat, la cererea criminalului de razboi Benjamin Netanyahu, care infunda puscaria imediat ce se termina razboaiele astea, pe care el si ai lui le-au pregatit timp de decenii.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Da.

      Criminalul Nicolae Ceausescu a spus sa mai punem o haina pe noi. 

      Criminalul Iosif Visarionovici Stalin a spus ca republicile unionale care nu sunt la periferia URSS nu au cum sa se desprinda. 

      Criminalul Iulius Cezar a spus Alea iacta est! 

      Criminalul Beniamin Netanyahu a spus ca va transforma Gaza intr-o insula a desertului. 

      Totusi, articolul nu este despre niciunul dintre ei si nici despre ce au facut ei. 

      Trebuie sa fii posedat ca sa vorbesti despre ei, cand subiectul articolului este distinct, cu limpezime.  

      Sau limitat intelectual.

      Sau un limitat intelectual angajat ca propagandist prostesc. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb