Radu Marinescu, despre protestele magistraţilor: Categoric nu poate să fie o grevă

M.P.
Politică / 30 august, 13:06

Radu Marinescu, despre protestele magistraţilor: Categoric nu poate să fie o grevă

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a precizat că magistraţii nu pot intra în grevă, nici măcar într-o grevă masată, acest lucru fiind interzis de lege, relatează news.ro, de la care menţionăm următoarele.

”În ceea ce priveşte protestele, categoric nu poate să fie o grevă. Greva nu e permisă de lege. Nici grevă mascată nu poate să fie, până la urmă. Până în momentul de faţă, Ministerul Justiţiei nu a primit o înştiinţare oficială despre o formă de protest generală, uniformizată, cu limite, cu un conţinut concret, cu nişte temeiuri”, a declarat Radu Marinescu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Ministrul Justiţiei a precizat că magistraţii decid dacă judecă sau amână o cauză.

”La nivel individual, fiecare parchet, instanţă au decis nişte... Din experienţa unor situaţii anterioare s-a văzut că ele difereau de la organ judiciar la organ judiciar şi poate unele, într-un exces, refuzau să judece cauze care reflectau o urgenţă, ceea ce nu este în regulă. Pe de altă parte, magistratul este cel care, intrând în sala de judecată, stabileşte ce cauză se amână sau se judecă. Asta este lăsată la aprecierea judecătorului. Pentru noi este foarte importantă independenţa judecătorului. Nu dorim să aducem atingere independenţei sistemului judiciar pentru că este fundamental în statul de drept. De aceea, preocuparea este şi va rămâne de a se asigura constituţionalitatea unui demers şi vom vedea dacă se va ajunge la CCR”, a afirmat Marinescu.

Întrebat dacă se aşteaptă ca legea privind pensionarea magistraţilor să ajungă la CCR, ministrul Justiţiei nu a exclus această posibilitate.

”Este posibil, dacă va fi contestată, să se ajungă şi la Curtea Constituţională. Există şi această posibilitate şi vom vedea CCR ce evaluare va face”, a precizat Radu Marinescu.

Instituţii din sistemul judiciar din ţară au demarat proteste faţă de proiectul de lege care modifică pensiile magistraţilor.

Judecători şi procurori din mai multe judeţe au transmis factorului politic din Executiv şi Parlament ”solicitarea fermă” de a ”înceta campania agresivă” împotriva magistraţilor.

Toate cele 16 Curţi de Apel din ţară solicită retragerea proiectului care îi vizează pe magistraţi.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Voi va dați seama cine împarte dreptate in tara asta? Magistrații șantajează pentru menținerea privilegiilor, la fel ca cei care pretind taxa de protecție. Aceeasi gandire, același comportament antisocial. Eu sincer cred ca sunt chiar mai periculoși decât cei din grupările infracționale, pentru ca "ciocanelul" pe care il au in dotare, ajuns in mana unor iresponsabili, poate fi "letal sau izbavitor" după bunul plac

    Dacă nu e grevă ce este?

    Ce rol are acest ministru??? 

    1. Si lucreaza la redactarea motivarilor intirziate, as au declarat.

    Si daca CCR-ul se supara,

    primin inapoi turul 2 ???!!! 

    1. Ati avut turul 2 anapoi in 18 mai 2025.

    Dacă Guvernul cedează în fața magistraților, cu pretențiile lor absurde ,care nu exista in nicio alta țară, înseamnă că suntem un stat eșuat. ! La actuala criza financiară gravă, ei au contribuit din plin, prin salariile astronomice care le au atât magistrații, cât și grefierii și celălalt personal auxiliar ! Salariile acestora au putut fi acordate datorita împrumuturilor externe masive făcute pentru salariile și pensiile lor !

    nu mai sunt de acord cu acest Guvern pentru bataia de joc la adresa romanilor care muncesc, cu tampeniile lor de masuri de austeritate.

    omul ala de tip Ghilotina (Bolojan) nu are multa minte in cap ... taierile facute nu au impact mare pozitiv in buget... dar sperierea efectiva a oamenilor si agentilor economici COMPRIMA CONSUMUL CU CEA MAI MARE VITEZA VAZUTA DE MINE DIN 1990 PANA ACUM PE UN GRAFIC!  

    acel om, Bolojan nu stie deloc economie si nu stie deloc nici psihologia din spatele economiei! actioneaza efectiv ca un strungar bont care stie una si buna... taie, dom'le taie ca o sa fie bine. ce sa taie sau de unde sa taie nu mai intereseaza pe nimeni. Asta cat toti parazitii sunt bine ascunsi prin joburi in companiile de stat si in administratie publica de nu le stie nimeni rostul dar care au toti salariile de la 12-15.000 ron in sus. Toti pusi strat dupa strat de diverse regimuri politice.  

    Ce face Bolojan e impotriva romanilor si pentru acei "speciali" din administratie si din companiile cu capital de stat. Si pentru multinationale.  

    Omul-Ghilotina Bolojan a venit sa demoleze viata romanilor.  

    Taie omul orbeste, nu se uita ca taie oameni buni si pastreaza lepre neocomuniste.  

    Taietura se intoarce.  

    Si cand taietura se intoarce... nu intreaba pe nimeni de carnet de partid. ;)  

    p.s. de prin septembrie 2025 incepe un maxi-val de greve... nu va fi chiar greva generala... dar nici departe nu va fi de asa ceva. Multe greve in multe ramuri si domenii. Aproape greva generala.  

    Dupa aia in anul/anii urmatori urmeaza Marea Taietura.  

    Asta pentru ca taiati prosteste unde nu trebuie si dati afara pe cine nu trebuie. Uite asa vine Marea Taietura.  

    Ban.Cher.Vali 

    1. "Taietura se intoarce.

      Si cand taietura se intoarce... nu intreaba pe nimeni de carnet de partid. ;) " 

      v-a placut asta, nu ?  

      sa vedeti ce o sa ne distram impreuna peste nu multa vreme!  

      p.s. vedeti la stiri ca aproape zilnic se mai taie unii sau se mai omoara unii? ce credeti voi ca inseamna asta la nivel de psihologie sociala? si ce credeti ca prevesteste ? Marea Taietura desigur!  

      p.p.s. ... incepe joaca. Va place sa va jucati cu mine? Ca mie imi place sa ma joc cu voi ! :D Pentru ca ati taiat pe cine nu trebuia. Si e grav.  

      Ban.Cher.Vali 

    Cine imparte, parte isi face conform proverb, deci magistratii prin greva doresc sa-si conserve privilegiile...Cand auzi de aceste pensionari timpurii la magistrati si pensii speciale fara contributivitate trebuie sa intelegi si consecintele, respectiv nemultumire sociala, frustrare, dosare amanate cu anii din lipsa de personal (fiindca se pensioneaza la 48 ani)... nu e deloc corect pentru un serviciu public pentru cetateni...mai mult tara se imprumuta pentru plata acestor salarii si pensii speciale!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0719
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3138
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4257
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8251
Gram de aur (XAU)Gram de aur507.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb