Raport OCDE: Viitorul educaţiei aparţine universităţilor care susţin învăţarea pe tot parcursul vieţii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 ianuarie

Raport OCDE: Viitorul educaţiei aparţine universităţilor care susţin învăţarea pe tot parcursul vieţii

English Version

Noul raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ediţia 2025, confirmă o schimbare majoră de paradigmă în educaţie: succesul universităţilor nu va mai fi definit de volumul de cunoştinţe transmise, ci de capacitatea acestora de a crea mecanisme prin care oamenii să poată învăţa continuu, de-a lungul întregii vieţi. Concluzia este subliniată de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, care atrage atenţia, într-un comunicat, asupra urgenţei reformelor necesare în sistemul educaţional românesc. Potrivit rectorului UVT, raportul OCDE - Perspectivele politicilor educaţionale 2025 - evidenţiază decalaje structurale majore în România, în condiţiile în care participarea adulţilor la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii se situează printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Această situaţie este cu atât mai problematică cu cât economia şi societatea traversează transformări accelerate, generate de digitalizare, inteligenţă artificială, tranziţia verde şi schimbările demografice. „Învăţarea pe tot parcursul vieţii este o condiţie necesară pentru menţinerea competitivităţii economice, pentru adaptabilitatea forţei de muncă la dinamica pieţei muncii şi pentru consolidarea coeziunii sociale. Decizia strategică nu este dacă România îşi permite să investească în acest tip de educaţie, ci dacă îşi permite să nu o facă”, subliniază Marilen Pirtea. În viziunea sa, învăţarea continuă nu mai poate fi tratată ca o politică educaţională marginală, ci trebuie asumată ca o reformă de dezvoltare naţională, cu impact direct asupra capacităţii României de a face faţă schimbărilor economice şi sociale viitoare.

Reperele educaţiei viitorului, potrivit OCDE

Raportul OCDE se bazează pe analiza a peste 230 de politici educaţionale din 35 de ţări şi conturează un model integrat al educaţiei pe întreg ciclul de viaţă. Printre reperele esenţiale identificate se numără: programe parentale care stimulează învăţarea timpurie în mediul familial; curricula şcolară orientată spre dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale şi a capacităţii de acţiune a adolescenţilor; calificări modulare şi micro-acreditări care permit adulţilor să-şi dezvolte competenţele fără a-şi întrerupe parcursul profesional; programe de formare adaptate vârstei, menite să menţină lucrătorii mai în vârstă activi şi integraţi economic şi social. Această abordare contestă explicit un mit persistent al educaţiei tradiţionale, conform căruia „abilităţile dobândite la începutul vieţii sunt suficiente pentru întreaga carieră”.

Vulnerabilităţi structurale ale României

Rectorul UVT identifică mai multe probleme sistemice ale educaţiei româneşti: participarea extrem de redusă a adulţilor la programe de învăţare continuă, fragmentarea politicilor publice între educaţie, piaţa muncii şi digitalizare, precum şi orientarea universităţilor aproape exclusiv către segmentul de vârstă 18-24 de ani. La acestea se adaugă accesul inegal la programe eficiente de reconversie profesională şi perfecţionare (upskilling), precum şi utilizarea limitată a micro-credenţialelor şi a mecanismelor de recunoaştere a învăţării non-formale şi informale.

Soluţii propuse: universităţile, hub-uri regionale de competenţe

Pentru depăşirea acestor blocaje, Marilen Pirtea susţine integrarea învăţării pe tot parcursul vieţii ca obiectiv transversal al politicilor publice, precum şi dezvoltarea unor programe educaţionale diferenţiate în funcţie de etapele de vârstă. Exemplele includ programe dedicate adulţilor aflaţi la mijlocul carierei (35-45 de ani), axate pe reconversie profesională reală, dar şi iniţiative destinate persoanelor cu vârste între 55 şi 65 de ani, menite să sprijine menţinerea participării economice şi sociale. La nivel instituţional, rectorul UVT propune crearea unor mecanisme interministeriale de coordonare între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Economiei şi Digitalizării, precum şi consolidarea parteneriatelor dintre universităţi, angajatori şi autorităţi locale. „Universităţile trebuie să devină hub-uri regionale de dezvoltare, în jurul cărora să se construiască ecosisteme de competenţe”, afirmă Marilen Pirtea.

Concluzia raportului OCDE şi a analizei formulate de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara este clară: într-o lume marcată de cariere non-liniare şi de schimbări tehnologice rapide, progresul nu mai depinde exclusiv de accesul iniţial la educaţie, ci de capacitatea societăţii de a susţine învăţarea continuă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3564
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8643
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3615

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb