"Rata de succes a BCR în litigiile cu clienţii este de 80%"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 octombrie 2015

Alexandru Berea: "Proiectul de modificare a Legii 193/2000 privind clauzele abuzive este foarte favorabil furnizorilor de servicii şi, după părerea mea, nu este complet corect pentru consumatori".

Alexandru Berea: "Proiectul de modificare a Legii 193/2000 privind clauzele abuzive este foarte favorabil furnizorilor de servicii şi, după părerea mea, nu este complet corect pentru consumatori".

(Interviu cu Alexandru Berea, director executiv Direcţia Juridică, BCR)

Berea: "Soluţia de bun simţ pentru orice dificultate este comercială, nu litigioasă"

Banca Comercială Română (BCR) are în jur de 1.500 de litigii individuale cu clienţii, două procese colective şi şase acţiuni în încetare cu ANPC, după cum ne-a spus Alexandru Berea, director executiv la Direcţia Juridică din cadrul băncii.

Rata de succes a BCR în procesele cu clienţii este de 80%, până în prezent circa 800 de acţiuni fiind soluţionate definitiv, după cum ne-a spus reprezentantul BCR.

Domnia sa ne-a precizat: "Ofertele lansate în piaţă de ajustare a sarcinii financiare demonstrează că pentru orice provocare socială există o soluţie comercială, iar cazurile avocaţilor care îşi exprimă public dezamăgirea asupra înţelegerilor amiabile dintre bănci şi client sunt dovezi de rea credinţă a avocaţilor".

Juristul de la BCR ne-a vorbit, în cadrul unui interviu, atât despre litigiile băncii, cât şi despre legislaţia în vigoare şi iniţiativele legislative din domeniu.

Reporter: Câte procese are BCR, înaintate de clienţi?

Alexandru Berea: La ora actuală avem în jur de 1.500 de litigii individuale, două aşa-numite colective, structurate de domnul avocat Piperea (n.r. Gheorghe Piperea), în spatele cărora sunt aproximativ 315 clienţi, în total, şi mai avem şase acţiuni în încetare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Este vorba despre acele acţiuni pe care ANPC le promovează în baza articolelor 12 şi 13 din Legea 193/2000, aşa cum ea a fost modificată în 2013 şi potrivit cărora, dacă judecătorul se pronunţă în favoarea prestatorului de servicii, atunci efectele se produc doar cu privire la cazul respectiv, iar dacă se pronunţă în favoarea consumatorului, atunci efectele se produc asupra tuturor contractelor similare care au acelaşi tip de clauză.

Practic, în încetare înseamnă că, dacă ANPC câştigă definitiv procesul, la sfârşitul zilei clauza respectivă este eliminată şi dacă profesionistul va putea continua contractul fără acea clauză, atunci îl va continua, iar dacă nu, banca va efectua demersuri în sensul încetării acestuia. Atunci va înceta şi contractul. În cazul în care prestatorul de servicii câştigă, clauza rămâne în contract.

Am avut procese cu clienţii încă începând cu anul 2010 şi nu avem acum mai multe decât înainte.

Aş dori, însă, să subliniez faptul că avem o strategie de închidere amiabilă a litigiilor de peste doi ani şi nu condiţionăm în niciun fel termenul de acceptare a ofertelor. În fond, criza a fost un şoc atât pentru clienţi, cât şi pentru instituţiile bancare; pe termen lung, însă, ambii parteneri şi-au dat seama de interesul comun de a păstra o relaţie bazată pe încredere şi beneficii reciproce. Tocmai de aceea, reclamăm faptul că apariţiile publice ale diverşilor avocaţi conţin promisiuni înşelătoare referitoare la dobânzi nerealiste. Prin omisiune, sunt induşi în eroare clienţii - marea majoritate a proceselor au fost pierdute la instanţele de apel şi ICCJ.

Reporter: Care este rata de câştig a băncii?

Alexandru Berea: Avem circa 800 de litigii individuale soluţionate definitiv, iar rata de succes este de 80%. Această rată este constantă.

În ceea ce priveşte procesele cu ANPC declanşate în baza prevederilor Legii 193/2000, astfel cum au fost modificate în 2013, în ţară există două hotărâri în care s-a decis în primă instanţă - una câştigată de ANPC cu o altă bancă (n.r. OTP Bank) şi una câştigată de noi împotriva ANPC.

Cele două procese colective sunt în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pe unul l-am câştigat în plin în Apel, iar la celălalt am câştigat dobânda şi nu am câştigat partea de comision.

Acum, ambele se află în recurs, întrucât se derulează pe procedura de dinainte de modificarea Codului de Prorcedură Civilă. De atunci, s-a modificat procedura şi toate procesele noi, inclusiv cele cu ANPC, au doar fond şi apel.

Reporter: Avocatul Piperea spune că, în unele cazuri, BCR a pierdut definitiv dobânda, fiind obligată să perceapă o dobândă egală cu zero, până la momentul la care cele două părţi vor negocia. Un exemplu pe care domnul Piperea ni l-a dat este speţa Munteanu versus BCR, în care clientul nu ar plăti dobândă, pentru că încă nu a negociat cu banca. Ce ne puteţi spune despre aceste contracte?

Alexandru Berea: Mult trâmbiţata dobândă zero la BCR nu există. Prin decizia ICCJ, instanţa a îndrumat părţile la negociere în scopul stabilirii unei dobânzi de comun acord. Domnul Munteanu nu a venit să negocieze pentru că nu este interesat să negocieze în mod real, solicitând în continuare o dobândă neadecvată realităţii economice, dobânda susţinută de altfel şi în acţiunea pe care a avut-o împotriva băncii şi care i-a fost respinsă argumentat de către ICCJ. Aceasta este poziţia dânsului. Noi i-am oferit cea mai bună dobândă pe care o oferim clienţilor la ora actuală.

Spre surprinderea noastră, am fost acuzaţi de "terorism contractual". Or, cum poate fi terorism contractual oferirea uneia dintre cele mai bune dobânzi din piaţă? Soluţia de bun simţ pentru orice situaţie dificilă intervenită în relaţia contractuală este comercială, nu litigioasă. Cazurile avocaţilor care îşi exprimă public dezamăgirea asupra înţelegerilor amiabile dintre bănci şi client sunt dovezi de rea credinţă.

Strict din punct de vedere juridic, Directiva şi practica Curţii Europene de Justiţie spun aşa: dacă o clauză este abuzivă, atunci acea clauză trebuie eliminată. Deciziile date de unii judecători, în care se spune că dobânda trebuie să fie Euribor plus o marjă de X%, sunt greşite, atât din perspectiva legii, cât şi a practicii CJUE.

Instanţa are voie să spună doar dacă respectivele clauze sunt abuzive sau nu. Tot legislaţia europeană spune că, dacă într-un contract clauza declarată abuzivă se referă la un element ce nu este esenţial pentru un contract, atunci acesta din urmă poate continua, dar atât timp cât sunt atacate punctele esenţiale pentru contract - care sunt obiectul, preţul, perioada, părţile - şi fără de care nu poate exista, consecinţele declarării clauzei abuzive se produc potrivit dreptului naţional. Practic, acel contract nu mai poate exista dacă părţile nu ajung la o înţelegere ca să poată înlocui clauza respectivă. Până atunci, într-un caz în care este eliminată clauza de dobândă, noi percepem cea mai bună dobândă pe care o avem, dar în niciun caz aceasta nu este zero.

Pot fi şi cazuri în care instanţa să spună că de mâine dobânda este zero; chiar am avut un caz de acest gen. În această situaţie noi nu putem negocia, dar nici nu putem continua contractul. În consecinţă, avem următoarele două variante - fie declarăm exigibil anticipat contractul - pentru că nu mai are preţ şi, potrivit legii române, un contract de credit bancar nu poate exista fără preţ, fie intrăm într-un nou contract şi stabilim de comun acord condiţiile ca să continuăm relaţia de creditare. Spre exemplu, într-un dosar în care nu am reuşit în niciun fel negocierea, am câştigat irevocabil la Piteşti, instanţa constatând imposibilitatea derulării în continuare a contractului. Sunt doar câteva exemple de contracte, stabilite prin lege, care pot exista fără preţ, cum ar fi, de exemplu, donaţiile, însă contractele de credit sunt eminamente cu preţ.

Sunt decizii care sună în felul următor: "În ipoteza în care eliminarea unei clauze abuzive ar face, precum în speţă, contractul să nu mai poata fi executat, Directiva nu se va opune ca instanţa naţională să înlocuiască clauza contestată cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv". Acest lucru înseamnă că poţi să înlocuieşti dobânda băncii cu dobânda legală, iar dobânda legală, pentru euro, este de 6%, la noi. Vorbim despre dobânda legală standard pentru valută, stabilită prin Ordonanţa de Urgenţă 13/2011.

Instanţele şi-au dat seama că o situaţie de genul acesta poate produce detrimente clientului.

Reporter: Care sunt cele mai frecvente aspecte pe care clienţii le reclamă în acţiunile lor?

Alexandru Berea: Toate acţiunile împotriva noastră vizează clauze contestate. Practic, avem trei puncte care sunt atacate - dobânda, comisionul de risc şi comisionul de administrare. Comisionul de risc îl percepeam pentru creditele negarantate şi este specificat clar că acest comision există în cazurile în care clientul nu aduce o garanţie imobiliară (ipotecă). Comisionul de risc nu era interzis inainte de OUG 50/2010, iar ulterior acestei date, BCR şi-a aliniat contractele şi acest comision nu mai este perceput. Comisionul de administrare este permis de lege, dar clienţii reclamă faptul că el este calculat ca sumă procentuală din valoarea creditului. Cei care îl contestă spun că ar trebui să fie calculat din valoarea soldului, pentru că administrarea este mai mică pe măsură ce banii sunt mai puţini, ceea ce este complet eronat. Am dovedit în instanţă că şi dacă ai un credit de 100.000 de euro şi dacă mai ai de plată 1000 de euro, administrarea, care înseamnă menţinerea contului în sistemul IT, telefoane, plicuri timbrate, notificări etc. este aceeaşi.

Aşadar, obiectul litigiilor este acelaşi întotdeauna - dobânzi şi comisioane. Atunci când deschid un litigiu, clienţii urmăresc să-şi îmbunătăţească situaţia financiară. Este ca un pariu, pentru că procesele sunt scutite de taxe de timbru şi există formulare care circulă pe internet, astfel încât clienţii nici nu trebuie să îşi angajeze avocat. Merg în instanţă sau împuternicesc pe cineva şi spun de ce cred că este abuzivă clauza, iar judecătorul judecă şi dă soluţia.

Acesta este profilul procesului. Nu se atacă pe clauze abuzive în general, toată lumea se uită la preţ, pentru că acolo este ceva de câştigat la sfârşitul zilei.

Reporter: Cum caracterizaţi proiectul legislativ de modificare a Legii 193/2000 privind clauzele abuzive, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor?

Alexandru Berea: Este un proiect care aduce schimbări Legii 193, foarte favorabil furnizorilor de servicii şi, după părerea mea, nu este complet corect pentru consumatori.

Iniţiativa spune că, în cazul în care clientul câştigă un proces, efectele nu vor fi decât pe contractul respectiv şi chiar şi acele efecte se aplică doar pentru viitor, adică nu-i mai oferă debitorului posibilitatea să ceară banii înapoi. Este o limitare destul de drastică, ce nu există nici în legislaţia actuală, pentru procesele individuale. În acelaşi timp, se menţine prevederea referitoare la dreptul consumatorului, ca independent de sesizarea autorităţii, să poată solicita instanţei de judecată printr-o acţiune individuală să analizeze existenţa clauzelor abuzive din contracte.

Marea problemă a Legii 193 este că a fost implementată în 2013 şi s-a decis să se aplice şi contractelor din trecut. Cu alte cuvinte, înainte era legal să ai o anumită conduită, iar acum vine o nouă lege şi spune că respectiva conduită nu mai este legală şi sancţionează şi acţiunile care erau conform cu legea, în trecut. Nu este normal să vii cu o reglementare şi să spui că se aplică unor raporturi juridice născute acum nu ştiu câţi ani. Este principiul de bază care funcţionează în orice societate de drept în această lume - noile reguli ale jocului se aplică pentru ceea ce urmează din momentul acela.

Să luăm un alt exemplu - dacă un operator Telecom vine de acum înainte şi-şi deschide o operaţiune în România, ştie că dacă un client îl dă în judecată că are clauză abuzivă - întrucât minutul costă 0,7 eurocenţi, în timp ce în alte ţări este 0,2 eurocenţi - şi compania pierde, sunt eliminate toate clauzele referitoare la preţ din toate contractele telecom. Se aşteaptă la acest lucru şi îşi asumă riscul. Dar dacă elimini clauzele referitoare la preţ din toate contractele telecom încheiate în urmă cu mai mulţi ani de zile nu este în regulă, pentru că eu, operator Telecom, nu mi-am pus această problemă de la început.

Reporter: Avocaţii susţin că aceste contracte de credit sunt actuale, pentru că se află în derulare...

Alexandru Berea: Sunt mai multe probleme legate de Legea 193 şi de modul în care legiuitorul a înţeles să asigure un echilibru între consumator şi prestatorul de servicii, ajungând la un moment dat să încalce acest principiu, creând o lipsă totală de echilibru şi de justiţie. Astfel, dacă instanţa dă dreptate băncii într-un proces, deşi instituţia financiară a avut câştig de cauză în 9.999 de litigii, hotărârea judecătorească îşi produce efectul doar în cadrul acelui dosar, iar acest lucru nu înseamnă că ANPC sau Asociaţia Consumatorilor nu mai pot introduce încă un proces, şi încă unul, şi încă unul. Dar în momentul în care banca pierde un proces, efectele se produc asupra întregului portofoliu de contracte.

Nu este posibil să extinzi o hotărâre la nivelul unui întreg portofoliu, pentru că fiecare caz în parte are anumite particularităţi. Potrivit Legii 193, practic, trebuie îndeplinite trei condiţii cumulative pentru ca o clauză să fie declarată abuzivă.

Prima presupune ca respectiva clauză să nu fi fost negociată şi cred că, într-adevăr, toţi furnizorii de servicii îndeplinesc - ca să zic aşa - această condiţie, din cauza faptului că industria de servicii nu funcţionează pe criteriul negocierii contractului. Este ca şi cum ai cere să negociezi valoarea biletului de autobuz atunci când îl cumperi sau ca şi cum ai dori ca producătorul să-ţi pună cinci roţi la Dacie, atunci când o cumperi. Cu tot dragul, dar nu se poate să schimbe şasiul ca să îndeplinească cerinţa clientului. Dacă se doresc servicii financiare personalizate, există private banking.

Al doilea criteriu este ca furnizorul de servicii să fie de rea credinţă. Conform legii române, buna credinţă se presupune, iar reaua credinţă se demonstrează.

Al treilea criteriu, care presupune analiza judecătorului de la caz la caz, este acela că respectiva clauză trebuie să producă un dezechilibru semnificativ - deci nu orice fel de dezechilibru - între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Iată ce spune articolul patru din lege: "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună creează în detrimentul consumatorului contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între dreptrurile şi obligaţiile părţilor". Aşadar, este nevoie de o analiză individuală a fiecarei situatii in parte.

În concluzie, ar trebui ca legea să se aplice aşa cum este, nemodificată, contractului în cauză, dar să fie extinsă doar contractelor încheiate după momentul intrării în vigoare.

Reporter: În cazul în care banca are un proces individual câştigat şi, ulterior, ANPC câştigă procesul colectiv pe aceleaşi clauze, ce se întâmplă cu contractul clientului care a pierdut în instanţă?

Alexandru Berea:: Legislaţia este foarte neclară şi nu se ştie ce s-ar întâmpla în procesele pe care banca le-a câştigat, în momentul în care a pierdut un proces cu ANPC pe aceleaşi clauze. Am văzut o hotărâre recentă în care judecătorul spunea că decizia ar trebui să-şi producă efectele şi în cazul celor asupra cărora deja s-a hotărât.

Totuşi, referitor la relaţia instituţională cu ANPC, dacă este să ne dăm un pas în spate, ar trebui să remarcăm faptul că autorităţile de protecţie a consumatorilor şi asociaţiile de profil s-au luptat şi au câştigat beneficii importante pentru clienţi. Relaţia cu aceste instituţii se îndreaptă către un parteneriat instituţional în beneficiul consumatorilor, dar simetric faţă de interesele comerciale legitime ale instituţiilor bancare. Ofertele lansate în piaţă de ajustare a sarcinii financiare demonstrează că pentru orice provocare socială există o soluţie comercială, atât timp cât dialogul instituţional este unul constructiv, axat pe soluţii, nu pe conflict.

Cred că am mai punctat faptul că inflamarea cu orice preţ a unor conflicte direcţionate împotriva instituţiilor bancare pur şi simplu afectează şansele unui sprijin consistent al sistemului bancar la dezvoltarea şi securitatea economică pe termen lung a României.

Reporter: Parlamentarii mai dezbat o iniţiativă legislativă, prin care ar urma să fie abrogată prevederea conform căreia contractul de credit are titlu executoriu. Ce părere aveţi?

Alexandru Berea:: Oamenii ajung în situaţia să li se execute casa nu din cauză că aceste contracte sunt titluri executorii, ci din cauză că nu-şi plătesc ratele. Prevederea aceea, dacă există sau nu, nu te scapă de executare, ci aduce un litigiu nou între bancă şi client. Nouă nu ne convine, pentru că prelungeşte perioada până la recuperare şi diminuează şansele acesteia, iar clientului i se vor aduna dobânzi şi, în final, tot va fi executat silit.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 75 )

  1. Domnul Berea este un mare mincinos, așa cum este întreg staff-ul bcr. Clienții băncii au căutat cale amiabilă înaintea proceselor dar le-ați închis ușile în nas, pentru că voi sunteți mari și tari.

    Clienții ajung în situația de a li se executa casa ca urmare a faptului că nu mai pot plăti ratele ce le sunt calculate ca urmare a clauzelor abuzive inserate în contract de către voi, juriștii bcr.

    L-aș ruga pe reporterul acestui articol să ia un interviu și domnului avocat Piperea Gheorghe ca să puteți informa în mod corect opinia publică, nu să propagați în continuu dezinformarea venită de la angajații cămătarului bcr. 

    1. Nu este camatar. Daca ai citi letopisetul BCR 2012., 2013 vei observa cum statul in persoana ministerului finantelor a hotarat ca impozitul amanat sa dispara dupa trecerea RAS la IFRS. Valoare pierduta la buget doar prin BCR Grup 560,milioane Löwen.Nu e genial sa ai filter prudentiale:-)Cine are Inca nevoie de filter similar? Nu cumva cei care alimenteaza motorina?

      Va sugeram sa cititi cel putin din cand in cand ziarul nostru si cu siguranta veti regasi opiniile domnului avocat Piperea, atat pe aceasta tema, cat si pe alte subiecte. De altfel, unele din intrebarile adresate domnului Berea sunt formulate ca urmare a afirmatiilor domnului Piperea. Multumim!

      Virgilica, Virgilica! iarasi a punctat Treichalutul. 

    Atata ipocrizie,atata nerusinare si minciuna numai la un angajat al sistemului bancar din Romania se poate vedea.

    Sa dea D-zeu ca DNA-ul sa intre pe fir ,asa cum i-am tot sesizat, sa afle si lumea cum se judeca dosarele bcr din instanta,sa se stie de manipularea dupa placul bcr a completelor de judecata de la CAB ,rejudecarea dosarelor Dl. Piperea decise de ICCJ dupa sentintele aberante ale CAB etc. 

    Negociere nu a existat niciodata,in 5 ani, din partea camatarului numit BCR.  

    Cum puteti vorbi de negociere, dupa 5 ani de proces in care ati fost invitati de nenumarate ori la negociere si nu ati raspuns nici macar odata,scarbe ordinare? 

    Cum este posibil ca un proces in caruia familii cu copii pot ramane pe drumuri sa dureze 5 ani?

    Ar fi multe de spus dar concluzia este una: BCR manipuleaza opinia publica . 

    asta e manipulare vor sa ii faca pe cei care au procese cu ei sa renunte

    au morcovu in fund si au inceput sa arunce tot felu de speculatii pe piata dar nu inteleg un singur lucru romani nu brenunta la procese pentru ca nu mai au de unde sa plateasca aceste rate dublate sau triplate de acesti camatarinu ca nu vor dar atat le este bugetul

    ma intreb cand o sa se ajunga ca "camatarii" astia de la bcr sa recunoasca furtul facut. luati exemplu de la Volkswagen, au iesit si si-au cerut scuze de la clientii inselati. voi o dati tot inainte cu abuzurile refuzand orice intelegere amiabila corecta. se termina in curand cu nesimtirea asta. va astept.

    1. da astia din banci cat au dae?

    BCR are 65 de mii de procese. Lumea care nu stie crede acesti mincinosi. Plateste articole in presa pentru a dezinforma si a descuraja oameni de buna credinta. Faliment pentru acesti camatari. Jos lantul clauzelor abuzive.

    * Berea: "Soluţia de bun simţ pentru orice dificultate este comercială, nu litigioasă" Aloo ! Domnuuu ! Ia sa va vad eu ce solutie adoptati in cazul Harinvest unde angajatul vostru ( Deak ) declara ca reprezentantii BCR au pus la punct un procedeu prin care BCR-ul sa castige din toate tranzactiile in defavoarea clientilor. Mai mult : procedeul vostru se axa pe folosirea unor pachete de actiuni care stiati ca nu apartin Harinvest .Asa ca pana va mai ganditi va spun eu solutia : restituiti oamenilor actiunile pe care le-ati retinut sub forma de gaj conform acelui procedeu si care potrivit actului de control al ASF se ridica la aprox. 7.000.000 ron.

    am inceput sa platesc in 2007 o rata de 500 chf adica 950 ron si aveam un venit de 3000 ron acum rata e de 570 si chf 4,1 echivalentul a 2237 imi spun si mie institutiile statullui cum pot sa ma descurc in aceasta tara cu o familie cu doi copii la scoala unul de 15 ani su unul de 10 ani cu diferenta de bani care imi ramam adica763 ron ce sa fac sa ii retrag pe copii de la scoala ptr ca nu imi mai permit nimic nu mai dorm nopyile gandinduma ca acesti copii care invata foarte bine nu pot sa le asigur o hrana adecvata si un viitor in aceasta tara.rusine acestor institutii ale tari care nu ii protejeaza pe acesti oameni care isi platesc luna de luna contributiile la stat de unde isi primesc salariile

    1. dai in judecata si sigur vei castiga alta solutie nu ai sau pleaca din aceasta tara de talhari

      o solutie ar fi sa ne luam copii si sa ii ducem in parlament sa ii invete acesti politicieni cum se fac bani adevarati adica sa ii invete cum sa ciordeasca

      asta da o manifestatie a copiilor in fata parlamentului ar fi buna ar face inconjurul lumi ar vedea o lume intreaga ce fac acesti alesi ai poporului roman care fac legi numai pentru ei nu si pentru copii acestei tari

      buna solutie toti cei cu clauze abuzive sa duca copii la o manifestatie in fata parlamentului si sa strige VREM BANI INAPOI DE LA CAMATARI

    BCR are 65 de mii de procese. Lumea care nu stie crede acesti mincinosi. Plateste articole in presa pentru a dezinforma si a descuraja oameni de buna credinta. Faliment pentru acesti camatari. Jos lantul clauzelor abuzive.

    daca acest parlament al romaniei nu face nimic pentru acesti acesti oameni impovarati de aceste banci in doi ani inca 2-3 miloane din populatie vor lua calea exilului si o sa vedem de unde vor mai plati pensii si etc

    de ce nu sunt trase la raspundere aceste banci ce ce fac acesti alesi ai tari cat le mai lasa sa chinuiasca acest popor nu le este frica de dumnezeu ca au nenorocit atatea familii

    "Asa zise colective"! Pai, ce nu-s?! Si mai lasati-ne cu acest 80% Pareto, ca celelate 20% nu-s din vina voastra! Nu mai pozati in victime si mai terminati aceasta manipulare agresiva si mincinoasa pe care o promovati! N-avei o practica comerciala corecta si nu aveti respect fata de clienti! Sunteti camatari si procesele pe care le pierdeti atesta acest lucru! N-ati avut limita, n-ati vrut sa va opriti asa ca veti plati cu varf si indesat! Ati pierdut clienti, ati pierdut bani, ati pierdut imaginea! Sunteti in coma, v-ati autodesfiintat! Daca nu va tinea BNR palma erati defiintati de mult! Rusine pentru practici, rusine pentru declaratiile mincinoase!

    Bcr egal dezinformare, minciuna, hotie

    Bcr egal dezinformare, minciuna, hotie

    Poate ar fi cazul ca intreg sistemul bancar sa va sara incap, pentru ca voi ati adus cel mai mare prejudiciu de imagine institutiilor financiare! Voi cu hotiile voastre, cu sprijinul lui Cinteza, care in loc sa va supravegheze vroia doar sa-i creasca actiunile, cu sprijinul lui Mugurel si al hotilor din PDL, care au furat oug 50!

    De ce suferiti in tacere bancilor corecte? Va ameninta BNR cu sistemul? Aliindu-va cu hotii deveniti complici, iar complicii suporta acelasi dezaprob popular! 

    Bcr-ul mai crede ca in Romania se vor mai bucura vreodata de credibilitate? Au reusit sa-si terfeleasca imaginea incat prin practicile incorecte incat nici toata apa Dunarii nu o mai poate spala, au preferat sa arunce bani firmelor de avocati pt a speria pe cei care au descoperit hotiile si si-au cerut in instante drepturile dar au deschis doar cutia Pandorei, nu au speriat pe nimeni. Cu banii(f multi) cheltuiti cu avocatii, puteau sa achite clientilor ce au furat de la ei si sa si ceara scuze dar au crezut ca de frica toti or sa renunte la procese dar s-au inselat

    1. daia au facut profit 600 mil pe primul semestru

    CE INDIVID MINCINOS. "Hotul neprins, negustor cinstit" spune o vorba din popor. Cum BCR a fost prinsa la furat in zeci de mii de cazuri cu ale lor contracte impanate cu clauze toxice (comision de acordare, risc, administare calculate la valoarea creditului acordat, dobanda variabila calculata dupa un indicator obscur, clauze de majorare dobanda si comisione cand vrea banca, clauza de scadenta anticipata fara motiv si scaderea pretului pietei la garantii), ne aflam in fata unui escrocherii dovedite. Nenea acela care ar trebui sa fie un profesionist in drept nu doar ca manipuleaza ordinar perceptia situatiei, dar incearca sa contraatace ca un animal incoltit. Normal, isi proteajaza salariul, dar si escrocheria facuta de mai marii sai. Trebuie sa recunoasteti ca BCR este cea mai nesimtita dintre toate bancile din Romania, de fapt si cea care a dat startul la Olimpiada Clauzelor Abuzive. BCR in Romania cam ce a fost Erste in Austria cand era sefa Clubului Lombard manipuland dobanzile similar si pentru care a fost amendata cu 37 milioane euro si interzicerea unor drepturi (in Romania mama Erste a venit prin doua SRL, dar si-a pus Consiliul de Supraveghere deasupra tuturor). Iar Asociatia Romana a Bancilor este majordomul BCR. Cu banca aceasta trebuie inceputa curatenia sistemului bancar, se aude domnule Mugur Isarescu, si atunci toate celelalte vor lua pozitia de drepti de-a dreapta Tatalui. Nu trebuie decat ca justitia sa ramana departe de jocurile prietenesti, masocine, sa aplice legea si atat.

    Nu pot sa nu constat zbaterea cu toate resursele a BCR, sunt si ultimele, care se vor epuiza. Procesul ANPC va putea duce la recuperarea tuturor sumelor achitate ilegal in aceste contracte incheiate sau nu. Aceasta inseamna o recuperare fabuloasa de miliarde euro avand in vedere portofoliul enorm de credite. In acelasi timp cei care au fost executati silit vor putea sa initieze actiuni impotriva bancii pentru daune atat materiale cat si morale. Si 50% din toti cei care au fost si sunt abuzati de BCR vor lua calea instantelor dupa pronuntarea la ANPC, banca intra in faliment. O banca care niciun moment nu a evaluat ca in era Internetului nu poti sa continui o escrocherie de asemenea proportii.  

    Individul introduce in ecuatie o solutie de manipulare a judecatorilor care au dosare cu BCR, aceea ca daca vor constata o clauza abuziva pot introduce in contract altceva. Nu conteaza ca eu am luat credit cu dobanda variabila, care sa varieze dupa Euribor, care nu a scazut cand iata Euribor a coborat de la 5.6% la 0.04%. Vor nici mai mult nici mai putin dobanda lor legala, transformand un contract de credit cu dobanda variabila intr-unul cu dobanda fixa. Isi asuma instanta acest dezechilibru major facut consumatorului? Mai mult, aceasta BCR, mama clauzelor abuzive in Romania, are metode camataresti de a incerca sa agreseze consumatorul daca se elimina dobanda din contract. Fie accepta o noua formula variabila fie ii reziliaza contractul in instanta sau ii impune tot in instanta o dobanda care o doreste, iata se introduce ideea dobanzii legale. Va rog sa observati ca astazi eu trebuia sa am o dobanda cu 5.6%. Nu este vina mea ca profesionistul si-a introdus clauze abuzive, el stia ca prins va suporta consecintele legii. 

    In majoritatea proceselor partile au cerut alte formule dupa constatarea abuzului dobanzii variabile, consumatorii Euribor plus Marja, BCR Euribor plus Alta Marja (Marja Initiala plus 7.76%). Instanta constata ca partile nu se inteleg si nu are cum sa introduca de capul sau in contract o dobanda legala. Idea promovata de domnul aceasta este una falsa. Doar partile pot modifica clauzele contractuale, iar instanta nu poate decat sa elimine ce constata abuziv pentru ca sa nu-si mai produca efectul asupra consumatorului. 

    Berea este de Belea! Asa sef incompetent mai ras. Protejati-va ma hotia mai departe. Mintiti de ingheata apele, camatarilor.

    mumu la lipitorile de clienti

    1. mare jigodie esti scursura bancara. o sa va dea afara dupa ce se castiga procesele. o sa cantati la metrou imputitilor pentru o paine.

      acum domnul Treichl AR FI cantat la gura de metrou. De CE crezi ca nu vor Sa intre in euro:-) pentru a pastra filtrele prudentiale pana in 2017 SI impozitul amanat Sa nu Mai fie platit statului

      Iti bate somajul la usa [...]

      ba voi il lasati pe asta sa va dea [...]?

      continua tu sa o s..i sefului de la BCR ca poate atunci cand va da faliment te va lua acasa, sa iti resolve rozeta

    Tocmai de aceea, reclamăm faptul că apariţiile publice ale diverşilor avocaţi conţin promisiuni înşelătoare referitoare la dobânzi nerealiste. Prin omisiune, sunt induşi în eroare clienţii - marea majoritate a proceselor au fost pierdute la instanţele de apel şi ICCJ.

    1. Poti da nr a catorva dosare castigate de bcr, ca sa le cautam pe portaljust? Eu am o lista de 98, pe care le.ati pierdut definitiv si irevocabil!

    execut silit gugustiuci

    1. mata e prima

      Vino sa-mi executi si mie gugustiucul dar sa ai dintii spalati , lachiosule!

      [mesaj modificat pentru limbaj licenţios]

      Asta face mata zilnic si tu ocazional (lunar, ca rata la banca)

      Asta face mata zilnic si tu ocazional (lunar, ca rata la banca)

      ce v-a mai reghiulat bancutza, e vai de cucu vostru, aia stau si petrec si voi platiti de 3 ori ce-ati luat. reghiuleaza astia din banci de rup, toate gajicile pun botu' la portofel gros

      esti manipulat

      mata are cratima

    Tipul asta minte de rupe in articol. Nu-ti este rusine juristule? Comisionul de risc este acum in cel de administrare. Ce invoci tu acolo in favoarea bancii nu exista in legislatia romana. Cat va mai aparati hotia!

    Jeg de banca, Jeguri angajati !!!!

    Mai spilcuitule, Legea 193 este din anul 2000, de atunci pana in anul 2015 cum ati respectat voi prevederile ei cand nu aveti formula a DRV, nici voi nu stiti din ce se compune si cum variaza, aveti comisioane care le aplicati cum vreti. 

    Numai anul trecut la ICCJ ati pierdut definitiv 5 procese pe clauze abuzive, o sa vedeti ca judecatorii la G 1 vor fi impartiali si vor imparti DREPTATEA !!!!

    Nu se va termina decat intr-un sens : Piperea si clientii vor executa Balaurul WCR iar ANPC va castiga cu siguranta proecesele 

    1. neamul de boieri s-a perpetuat, ala de haiduci s-a stirpat, vezi unde te incadrezi.

      Am furat cucul lui TERENTE.....

    Spuneti si cate familii ati scos in strada, cate familii va dau lunar voua tot venitul. Familii care au platit pana la ultimul leu dar la care le-ati crescut dobanzile si de 5 ori. Nenorocitilor, sper ca ICCJ sa faca dreptate. DNA ce asteapta? Procese care dureaza de 5 ANI! HUOOOOOOOOO

    e si multa prostie, cum sa semnezi contracte in care scrie tot felul de aberatii. Dca mi se pare ceva ciudat, nu semnez, iar daca nu stiu imi iau un avocat, ca unde dau 100.000-200.000 de chf, mai pun 1000 de euro si ma feresc de belele. asta e , acum ce se ia de la banca se da la avocati, taxi-uri, spitale, experti.

    1. Juristul lu Peste....

    intra pe ratereduse.ro, aici iti poti face ratele la casa mai mici !

    1. Baga tu degetul, ca eu mi-am .....

    va [...] pa pa

    1. ma scuzati, am vrut sa scriu fout.

    Pe baza rezultatului operaţional de 778,5 milioane RON (175,0 milioane EUR), BCR a

    realizat un profit net de 603,4 milioane RON (135,7 milioane EUR) în Semestrul 1 2015, 

    susţinut de costuri de risc substanţial mai scăzute, ca urmare a calităţii mai bune a 

    portofoliului de credite după restructurarea extensivă a bilanţului din 2014. 

     Eforturile susţinute de a rezolva moştenirea de credite neperformante (NPL) şi de a 

    îmbunătăţi calitatea portofoliului de credite performante sunt vizibile în ambele segmente 

    retail şi corporate. Ponderea NPL a scăzut la 23,1% comparativ cu 29,3% în Semestrul 1 

    2014, în timp ce rata de acoperire a NPL s-a ridicat la un nivel foarte confortabil de 76,9%. 

     În Semestrul 1 2015 BCR a înregistrat o creştere semnificativă, cu 34% anual, a vânzărilor 

    de credite garantate. Pe segementul corporate, volumul creditelor noi aprobate a fost 

    semnificativ mai ridicat faţă de anul anterior, susţinute de un flux sănătos de afaceri noi de 

    o calitate mai bună. 

     Cheltuielile au crescut cu 2.0% faţă de anul anterior, pe marginea optimizărilor reţelei de 

    sucursale şi a proiectelor de dezvoltare. 

     Capitalizarea băncii a rămas excepţional de puternică pentru a susţine buna creştere a 

    afacerii. Raportul de solvabilitate al BCR era în mai 2015 (banca) de 19,6%, în timp ce 

    capitalul de Rang 1 + 2 (grup) se ridica foarte solid la 6 miliarde RON în martie 2015.

    1. Vezi ca inceput ,, Mireasa pentru fiul meu "

      esti pe alta poteca.....

      Din acest profit neasteptat BCR va putea sa plateasca despagubiri in urma proceselor colective pe care le va pierde banca, vezi maine poimaine pe portalul ICCJ primul grup al prof. Piperea. Au iesit si postacii camatarilor din hrubele lor, dar nu inteleg un lucru: nu se pot usura contra vantului. Sunt mii de clienti care stiu ca au fost inselati. Acesti clienti nu va vor uita in vesi, se vor tine ca scaiul de voi. Mari inconstienti mai sunteti dragi camatari, de unde veti mai gasi voi clienti noi? Caci cei vechi s-au lamurit de voi ce htram purtati.

      Laudarosule! Da cu neperformantele cum stati? Tot la 30% sunt sau ati vandut din ele? Prin2012 tremurau chilotii pe Mugurel cand auzea de voi?

      Pari destul de informat #al batran! Imi potispune formulla DRV? Ati desecretizat-o sau asteptati sa fie clonat Einstein sa o obtina el? Hai str mincinosule!

    Clienții cu carduri de debit BCR nu vor mai plăti, începând de azi, comisioane dacă retrag numerar de la ATM-urile băncii, însă, dacă vor să facă operațiunea la ghișeu, vor suporta comisioane duble decât cele aplicate până acum. Banca promite că din decembrie va elimina și comisionul de administrare a contului curent.

    1. Si daca promite banca atunci ingramaditi-va fraierilor...

      Decat sa promiteti marea cu sarea, mai bine promiteti sa respectati og 92, l 190,l 193, l367, oug 50! Høoootiloooor!

      Poate ar fi bine sa spuneti si cu cat ati contribuit la buget? Sau ati exportat tot prin off-shore 

    București, 4 august 2015 – Fundația eMAG și BCR au premiat loturile internaționale de matematică, informatică și fizică, în cadrul celei de-a patra ediții a Întâlnirii cu Olimpicii, găzduită de ARCuB.

    1. Din 2007 si pana acum banca a indatorat mii de oameni si i-a impovarat cu rate astronomice incomparabil de mari.Clauzele abuzive ce impanzesc contractele au trimis pe drumuri mii de altii copii,printre care si olimpici.

      Tare neagra trebuie sa mai aveti constiinta dragilor camatari pentru cate pacate ati comis. Dar si nerusinarea de a veni si a va izmeni cat de puri sunteti. Mai bine ati cere public scuze. Cum explicati ca dobanda de referinta variabila - DRV ce se afisaza la sediul bancii a crescut continuu in timp ce adevarata dobanda de referinta la Euro, Euribor, a scazut continuu? Cum se poate asa ceva? Cum ati modificat aceasta dobanda in Euribor+9,12% fara acordul imprumutatului? Cum altfel decat prin abuz? "Pentru ca putem", conform sloganului vostru! Si pentru ca sunteti niste nesimtiti, excrocilor! Faceti umbra pamantului degeaba!

      La sfarsitul anului asta va fi contabilizata ca sponsorizare si nu mai platiti impozit! Hotilor!

    Daca asta e mesajul WCR de pozitie egala in contracte cu clientii si spalarea imaginii , atunci merita sa se traga apa peste WCR !!!!!! Nu stie decat sa ameninte, sa insele, sa execute silit !!!

    Amaratul asta iese public si nu face decat sa ameninte clientii, avocatii, judecatorii sau parlamentarii. 

    -cica daca clauza e abuziva, clientul plateste dobanda in continuare, care dobanda imbecilule ??? 

    -daca contractul ramane fara dobanda, WCR reziliaza contractul . Mai Imbecilule, numai clientul poate rezilia contractul, el fiind semnat pe 20-30 ani, nu cand vrei tu. 

    - la ICCJ numai in anul 2015 ati pierdut definitiv 5 procese !!! 

    Eu va propun s-o dati afara pe avocata Sova, ea va strica imaginea si pe Imbecilul Berea si pe Demetrian. 

    Iar restul, plecati din Romania si la furat si inselat in Austria !!!!

    -  

    Cica pe maldarele de bani executate silit de la banci scrie simplu ,, maestrul Piperea " !!!

    Muriti jegurilor !!!!! 

    tipul asta e la fel ca intreg sistemul WCR, incearca sa aburfeasca asa cum au facut-o cu dobanzi promotionale,DRV-uri, negocieri cu clientii......., ce dracu ma suntem prosti cu totii sau asa ne cred astia de la WCR, scrieti ma aici formula DRV si eu voi fi de accord cu magari acre ati facut-o cu OUG 50 cand ati modificat voi iar dobanda cum a vrut muschiul vostru

    Baba sova zicea saptamana trecuta in instanta la ICCJ ca rata de succes este de 60%. Oare ce s-a schimbat intr-o saptamana!!?? Rusine nemernicilor care se prostitueaza profesional pentru a manipula clientii neinformati. Rusine wcr, rusine nKKpd

    Marti, 06.10.2015, la sediile BCR se serveste coliva. In aceasta data se va primi hotararea ICCJ in procesul colectiv de care vorbestea dl. Berea. Fie-i tarana usoara camatarului suprem BCR care a atras toate belelele asupra sistemului bancar din Romania. La BCR hotia nu a avut limite! BCR A vrut 7 piei de pe o oaie. Poate incercati aceasta reteta in Austria la Erste, stimate domnule Berea.

    Domnule Berea, si daca acel consumator si-a incheiat contractul de credit inainte de pronuntarea sentitei ce solutii aveti? In cazul sa va spun eu, veti da inapoi integral, toate sumele incasata sub forma de comisioane si dobanda, constatate de instanta ca fiind clauze abuzive. Si nu doar atat cu dobanda legala actualizate cu indicele de inflatie. BCR este terminata la acest moment probabil acesta este si motivul pentru care ati venit cu acest mesaj penibil. Nu de catre dumneavoastra in principal, ci de managementul defectuos al societatii in frunte cu Spurny.

    Domnul Berea minte in legatura cu rata de succes. Daca nu vreti sa manipulati cititorimergeti si la domnul Piperea, cereti numarele dosarelor si verificatile pe portalul judecatoriilor. Domnul Berea e platit ca sa minta si in legatura cu restul subiectelor atnse in acest articol. Verificatisin trei ssurse sau sunteti platiti si dumneavoastra pentru a manipula cititorul?

    Alexandru BELEA; puschea pe limba ta! 

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9149
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.8944

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb